scoică

(sursa foto: internet)

uneori, visăm
uneori, uităm să visăm
uneori, visăm poate prea mult

eu, azi am visat
visul meu era curcubeu
zâmbea şi râdea câmpii de maci
proaspeţi a speranţe
visul meu înălţa zmee sus, sus
printre nori din vată de zahăr
şi dansa desculţ în ploi
de fluturi

poate am visat prea mult,
poate prea departe,
poate...prea înalt

nu ştiu!

ştiu doar că visul meu a murit sub talpa cuvintelor
ce m-au spulberat în milioane de ceruri negre,
aşa, am murit eu, împreună cu visul meu

cât a durut
cât doare să mori din dragoste de vis

azi, am învăţat pentru prima oară să mor!

(se spune că scoicile pot şopti marea dacă le asculţi
eu sunt o scoică
pe mine însă nu m-a pus nimeni la ureche.
am să mor fără să scot vreodată vreun sunet)

Thomas Kinkade's The Christmas Cottage

(Sursa Foto: AICI )

"- Ai pictat vreodată ceva în care să nu crezi?

- E amuzant acum că mă întrebi. Defapt, mi-am luat o slujbă... Să fac o pictură prostească de Crăciun a oraşului Placerville, pentru 500 de dolari.

- Ridicol!

- Da, ştiu...

- O pictură a oraşului Placerville. E şansa ta să faci să strălucească locul în care trăieşti, să-ţi însufleţeşti vecinii. Consideri că din cauză că ei nu sunt sofisticaţi, nu merită şi ei arta ta cea mai bună?

- Nu...

- Acea pictură îi poate surprinde pe cei pe care-i iubeşti, pentru posteritate. Le poate schimba părerea despre ei înşişi. Arta traversează toate graniţele, depăşeşte toate limbile. E un loc în care suntem o singură familie. Şi dacă într-adevăr îţi doreşti să vezi cu ochii tăi şi inima ta, o imagine poate schimba vieţi. Oamenilor le poţi face cunoştinţă cu sufletele lor. Poţi face asta în oraşul ăsta. Ai acea putere! Întotdeauna să dai tot ce e mai bun din tine. Întotdeauna să dai tot ce are sufletul tău mai bun!

- Bine!

- E singura cale pe care un artist o cunoaşte!"

"- Să nu reduci arta la ce înseamnă să fii artist. În artă nu e vorba despre artist. E vorba de viaţă! Viaţă...! Frumuseţe...! Dragoste...! Emoţie...!!! Arta ar trebui să producă emoţia care să poată răsturna tirania! - Glenn Wessels (Glen Wessman in film )"

Thomas Kinkade

A fost...intr-un nefericit Ajun de Craciun.
Nu am crezut niciodata pana atunci ca Ajunul Craciunului poate sa doara de frumusete - frumusetea traita intr-o singuratate in doi...
Doi nu ar trebui sa insemne niciodata singuratate!
Doi nu ar trebui niciodata sa insemne disperare!
Doi nu ar trebui niciodata sa insemne lacrimi!

Doi ar trebui sa fie dragoste!
Doi ar trebui sa fie respect!
Doi ar trebui sa fie intelegere si ingaduinta!

Doi nu ar trebui sa fie cadere si genunchi ci zbor in doua suflete!

Era seara, iar afara fulguia incet si frumos. In mine fulguia greu si rece. Nici nu imi mai amintesc cate bucati de gheata mi se lipisera asemeni unei incrancenari de inima si intrebau: de ce?
Mi-am zis..."nimeni nu merita sa fie singur. nici macar eu..." si am apasat butinul de "power" al compuerului. Niciodata nu m-am bucurat atat de mult sa-i aud huruitura infundata. Parca ar fi impins singuratatea putin mai departe si mi-ar fi dat "buna seara". Am zambit! Cred ca incepeam sa innebunesc personalizand computerul, dar...nu ma mai interesa.

Am inceput sa navighez pe internet cautand...Christmas Scene.. si cred ca asa a fost sa fie: o melodie de fundal inceata "Silent Night", un efect java care imprestia peste ecran o ninsoare alba si frumoasa si... tabloul acela...

Prima data a fost lacrima, iar apoi mirarea!
Mirarea aceea fara aer, fara clipire, fara intrebari, fara... doar mirare.
Mirarea ca asa ceva exista, mirarea despre cum poate cineva sa redea asa ceva atat, atat de frumos, de plin de culoare, de iubire...

Caldura, atmosfera si frumusetea din fiecare tablou se rasfrangea pana dincolo de ele, dincolo de granite, de timp... pana in suflet!

Dupa lacrimi si mirare a urmat zambetul! Un zambet larg de bucurie, de implinire oarecum, un zambet cu bujori de drag in obraji, iar ochii imi erau plini de sclipire - imi amintesc ca nu ma mai saturam! Winter Cottage...

Apoi, a fost linistea si fericirea ca l-am gasit din intamplare sau nu...intr-un Ajun de Craciun in urma cu patru ani.
De atunci imi insenineaza mereu viata si visele, iar eu il las, pentru ca imi plac visele mele in mijlocul culorilor lui...!

Tablourile apartin in totalitate pictorului Thomas Kinkade!
Vizitati pagina sa personala si cumparati un cadoupentru sufletul dumneavoastra si pentru familie!

The painting belong to Thomas Kinkade entirely!

Please visit the artist homepage:
www.thomaskinkade.com
and buy a unic gift for your heart and family!

Thomas Kinkade este cu adevarat un pictor al luminii, iar asta, deoarece prin lucrarile sale ne ajuta oarecum sa ne regasim, sa vedem dincolo de noi...in noi!
El nu picteaza...el inmoaie penelul in dragoste, in amintiri, in frumusete si ni le reda intr-un mod unic!

Multumesc Thomas Kinkade!

şi viaţa dă lecţii...

(sursa foto: internet)

"ai învăţat să îndrepţi spatele?" mă întrebă viaţa înghiontindu-mi pumnul între coaste până îmi trosni pieptul de durere deschizându-se a întrebare surdă în timp ce inima sângera pe dinafară, iar eu pe dinăuntru.

era drept oricum. drept cu umerii ridicaţi şi privirea înainte cum mă învăţase mama (uitând să îmi spună că întotdeauna umerii ridicaţi înseamnă aripi însângerate).

"ai învăţat să respiri?" mă întrebă ea în timp ce mă strângea de gât până când lumea a început să se învârtă asemeni unui carusel de gânduri şi să se piardă undeva departe, într-un ecou surd şi mult întuneric, în timp ce eu căutam aerul în mine şi în cei dragi.

"aşa! trebuie să înveţi să respiri şi când nu ai aer şi când ai mâna înfiptă în gât până în suflet!"
spuse viaţa ţinându-mi inima pe palmele sale şi resuscintându-mi ultima speranţă ce ţipa cu mâinile apăsate pe buze parcă de teamă să nu fie auzită şi făcută pulbere.

"să stai cu ochii plecaţi ai învăţat?" mă întrebă arogantă viaţa, în timp ce eu scrâşneam din lacrimi. i-am ţipat printre dinţi: "nu!" "e bine. măcar l-ai învăţat pe nu! dar eu alt răspuns aştept!" şi mă îmbrânci până în faţa unui bărbat îmbrăcat elegant . "ah!" se trezi bărbatul din jucat alba-neagra cu alte vieţi frumos aranjate pe biroul său peste care scria: "aici stau visele Dvs!"

"ce lacrimi mari şi frumoase!" exclamă el. "poţi să le pui lângă celelalte". "unde?" am întrebat ţinând ochii în ochii lui goi şi atât de departe. (cum am spus...nu învăţasem să plec ochii). îmi arătă cu degetul un morman de lacrimi ascuse sub o uitare ţesută din pânză de păianjen, peste care, din când în când, mai arunca un scuipat plictisit şi greu ca o cruce.

aşa sunt învăţaţi oamenii că ei se împart între cer şi pământ (sau în pământ) când nu au bani. peste ei, alţii pot călca liniştiţi ca şi pe un covor şters, fără culoare. de sub paşi, uneori curg lacrimi şi dureri, dar viorile nu cântă fără arcuş. ele ţipă!

am strâns din pumni până mi-au intrat toate visele în carne, iar viaţa m-a întrebat din nou: "dar să zbori ai uitat?" şi mă aruncă în sus desfăcându-mi aripile atât de temătoare.

am zâmbit larg. zburam! nu uitasem să zbor! cât de frumoasă e lumea de aici!

cu un trosnet aripile mi s-au frânt. mi le tăiase! a doua oară...mi le tăiase, iar eu cădeam în gol. am închis ochii şi cred, pentru prima oară am învăţat să pun pasul apăsat. să umbli printre oameni cu viaţa pe buze e doar un altfel de zbor.

viaţa mi-a zâmbit!
nu zburăm întotdeauna pentru noi, dar trebuie să rămânem fundaţie altui pas.
doar aşa, zborul nu se poate frânge niciodată!

atunci am simţit cum deşi nedreaptă, viaţa mea mi-e mai viaţă decât nicicând.
o simţeam VIE - sub unghii, bucăţi din mine şi din timp
o simţeam VIE - în gît, pulsând ca o gură de aer proaspăt
o simţeam VIE - ca un Crist răstignit peste prea mult cer...
din prea multă iubire!

~~~

Viaţa mea, oarecum nu-mi mai aparţine în totalitate :). E a doi ochi negri, curioşi, frumoşi, plini de strălucire şi de ghiduşii!
Am încredere însă, dinainte de a se naşte că ea, fetiţa mea mă va trăi întotdeuna frumos, iar eu mă bucur să trăiesc în ea...
E...VIAŢA MEA!

Dincolo de neajunsuri, de tristeţi şi lacrimi, mai multe sau mai puţine, dincolo de dorul de un loc al nostru liniştit în care să ne putem vedea fetiţa crescând este...BUCURIA şi BINECUVÂNTAREA de a ne avea unul pe altul!
Nimic nu egalează cu acele momente când îmi văd soţul şi fetiţa jucaându-se şi râzând fericiţi ! Atunci realizez că defapt sunt o norocoasă! O femeie împlinită!
Nu mai contează că pâinea e "unsă" doar pe o parte ci doar faptul că sunt sănătoşi şi sunt acolo, iar eu ştiu că asta mă poate face invincibilă!

amorţire

(Sursa foto: internet)

luminile se stingeau rând pe rând
pe jos
erau doar urmele mele
de atâta tăcere le auzeam foşnind
printre frunze
amintirile-mi murmurau
înveşmântate în aburi
de pădure
gleznele îmi erau afundate
în apă,
toate visele păreau să mi se învălmăşească
în ea,
iar sufletul zăcea
printre pietre
tras în cascadă de-o ultimă lacrimă

a cântat cocoşul a treia oară
mă las acolo
şi plec
ziua, nu e timp
de plâns!

Săptămâna Patimilor ! Paşte Fericit Tuturor!

Şi aşa pătimit-a EL pentru noi...

~~~

Vestirea cea din urma a Patimilor lui Isus. Ungerea din Bretania. Cina cea de Taina. Suferintele din Ghetsimani. Tradarea lui Iuda. Prinderea lui Isus. Infatisarea inaintea arhiereilor. Lepadarea lui Petru.

1. Iar dupa ce a sfarsit toate aceste cuvinte, a zis Isus catre ucenicii Sai:
2. Stiti ca peste doua zile vor fi Pastile si Fiul Omului va fi dat sa fie rastignit.
3. Atunci arhiereii si batranii poporului s-au adunat in curtea arhiereului, care se numea Caiafa.
4. Si impreuna s-au sfatuit ca sa-l prinda pe Isus, cu viclesug, si sa-L ucida.
5. Dar ziceau: nu in ziua praznicului, ca sa nu se faca tulburare in popor.
6. Fiind Isus in Betania, in casa lui Simion Leprosul,

7. S-a apropiat de El o femeie, avand un alabastru cu mir de mare pret, si l-a turnat pe capul Lui, pe cand sedea la masa.


8. Si vazand ucenicii, s-au maniat si au zis: De ce risipa aceasta?
9. Caci mirul acesta se putea vinde scump iar banii sa se dea saracilor.
10. Dar Isus, cunoscand gandul lor, le-a zis: Pentru ce faceti suparare femeii? Caci lucru bun a facut ea fata de mine.
11. Caci pe saraci totdeauna ii aveti cu voi, dar pe Mine nu Ma veti avea totdeauna;
12. Caci ea, turnand mirul acesta pe trupul Meu, a facut-o spre ingroparea Mea.
13. Adevarat zic voua: Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va spune si ce a facut ea, spre pomenirea ei.
14. Atunci unul dintre cei doisprezece, numit Iuda Iscarioteanul, ducandu-se la arhierei,
15. A zis: Ce voiti sa-mi dati si eu Il voi da in mainile voastre? Iar ei i-au dat treizeci de arginti.
16. Si de atunci cauta un prilej potrivit sa-L dea in mainile lor.
17. In cea dintai zi a Azimelor, au venit ucenicii la Isus si L-au intrebat: Unde voiesti sa-Ti pregatim sa manaci Pastile?
18. Iar el a zis: Mergeti in cetate, la cutare si spuneti-i: Invatatorul zice: Timpul Meu este aproape; la tine vreau sa fac Pastile cu ucenicii Mei.
19. Si ucenicii au facut precum le-a poruncit Isus si au pregatit Pastile.

20. Iar cand s-a facut seara, a sezut la masa cu cei doisprezece ucenici.

21. Si pe cand mancau, Isus a zis: Adevarat graiesc voua ca unul dintre voi Ma va vinde.
22. Si ei, intristandu-se foarte, au inceput sa-I zica fiecare: Nu cumva eu sunt, Doamne?
23. Iar El, raspunzand, a zis: Cel ce a intins cu Mine mana in blid, acela Ma va vinde.
24. Fiul Omului merge precum este scris despre el. Vai, insa, acelui om prin care Fiul Omului se vinde! Bine era de omul acela daca nu se nastea.
25. Si Iuda, cel care L-a vandud, raspunzand, a zis: Nu cumva sunt eu, Invatatorule? Raspuns-a lui: Tu ai zis.
26. Iar pe cand mancau ei, Isus, luand paine si binecuvantand, a frant si dand ucenicilor, a zis: Luati, mancati, acesta este trupul Meu.
27. Si luand paharul si multumind, le-a dat, zicand: Beti dintru acesta toti,
28. Ca acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor.
29. Si va spun voua ca nu voi mai bea din acest rod al vitei pana in ziua aceea cand il voi bea cu voi, nou, in imparatia Tatalui Meu.
30. Si dupa ce au cantat laude, au iesit la Muntele Maslinilor.
31. Atunci Isus le-a zis: Voi toti va veti sminti intru Mine in noaptea aceasta caci scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei".
32. Dar dupa invierea Mea voi merge inainte de voi in Galileea.
33. Iar Petru, raspunzand, I-a zis: Daca toti se vor sminti intru Tine, eu niciodata nu ma voi sminti.
34. Zisa-a Isus lui: Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine.
35. Petru i-a zis: si de ar fi sa mor impreuna cu Tine, nu ma voi lepada de tine. Si toti ucenicii au zis la fel.
36. Atunci Isus a mers impreuna cu ei la un loc ce se cheama Ghetsimani si a zis ucenicilor: Sede-ti aici, pana ce ma voi duce acolo si ma voi ruga.
37. Si luand cu sine pe Petru si pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a inceput a se intrista si a se mahni.
38. Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine.
39. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti.
40. Si a venit la ucenici si i-a gasit dormind si i-a zis lui Petru: Asa, n-ati putut un ceas sa privegheati cu Mine!
41. Privegheati si va rugati, ca sa nu intrati in ispita. Caci duhul este osarduitor, dar trupul neputincios.

42. Iarasi ducandu-se, a doua oara, s-a rugat, zicand: Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta.

43. Si venind iarasi, i-a aflat dormind, caci ochii lor erau ingreuiati.
44. Si lasandu-i, S-a dus iarasi si a treia oara S-a rugat, acelasi cuvant zicand.
45. Atunci a venit la ucenici si le-a zis: Dormiti de acum si va odihniti! Iata s-a apropiat ceasul si Fiul Omului va fi dat in mainile pacatosilor.
46. Sculati-va sa mergem, iata s-a apropiat cel ce M-a vandut.
47. Si pe cand vorbea inca, iata a sosit Iuda, unul dintre cei doisprezece, si impreuna cu el multime multa, cu sabii si cu ciomege, de la arhierei si de la batranii poporului.

48. Iar vanzatorul le-a dat semn, zicand: Pe care-L voi saruta, Acela este: puneti mana pe EL.

49. Si indata, apropiindu-se de Isus, a zis: Bucura-Te, Invatatorule! Si L-a sarutat.

50. Iar Isus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Atunci ei, apopiindu-se, au pus mainile pe Isus si L-au prins.
51. Si iata, unul dintre cei ce era cu Isus, intinzand mana, a tras sabia si, lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea.
52. Atunci Isus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.
53. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri?
54. Dar cum se vor implini Scripturile, ca asa trebuie sa fie?
55. In ceasul acela, a zis Isus multimilor: Ca la un talhar ati iesit cu sabii si cu ciomege, ca sa Ma prindeti. In fiecare zi sedeam in templu si invatam si n-ati pus mana pe Mine.
56. Dar toate acestea s-au facut ca sa se implineasca Scripturile proorocilor. Atunci toti ucenicii, lasandu-L au fugit.
57. Iar cei care au prins pe Isus L-au dus la Caiafa arhiereul, unde erau adunati carturarii si batranii.
58. Iar Petru il urma de departe pana a ajuns la curtea arhiereului si, intrand inauntru, sedea cu slugile, ca sa vada sfarsitul.
59. Iar arhiereii, batranii si tot sinedriul cautau marturie mincinioasa impotriva lui Isus, ca sa-L omoare.
60. Si n-au gasit, desi venisera multi martori mincinosi. Mai pe urma insa au venit doi si au spus:
61. Acesta a zis: Pot sa daram templul lui Dumnezeu si in trei zile sa-l cladesc.
62. Si, sculandu-se, arhiereul I-a zis: Nu raspunzi nimic la ceea ce marturisesc acestia impotriva Ta?
63. Dar Isus tacea. Si arhiereul I-a zis: Te jur pe Dumnezeul cel viu, sa ne spui noua de esti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu.
64. Isus i-a raspuns: Tu ai zis. Si va spun inca: de acum veti vedea pe Fiul Omului sezand de-a dreapta puterii si venind pe norii cerului.
65. Atunci arhiereul si-a sfasiat hainele, zicand: A hulit! Ce ne mai trebuie martori? Iata acum ati auzit hula Lui.
66. Ce vi se pare? Iar ei, raspunzand, au zis: Este vinovat de moarte.
67. Si au scuipat in obrazul Lui, batandu-L cu pumnii, iar unii Ii dadeau palme,
68. Zicand: Prooroceste-ne, Hristoase, cine este cel ce Te-a lovit.
69. Iar Petru sedea afara, in curte. Si o slujnica s-a apropiat de el, zicand: Si tu erai cu Isus Galileianul.
70. Dar el s-a lepadat inaintea tuturor, zicand: Nu stii ce zici.
71. Si iesind el la poarta, l-a vazut alta si a zis celor de acolo: Si acesta era cu Isus Nazarineanul.

72. Si iarasi s-a lepadat cu juramant: Nu cunosc pe omul acesta.

73. Iar dupa putin, apropiindu-se cei ce stateau acolo au zis lui Petru: Cu adevarat si tu esti dintre ei, caci si graiul tau te vadeste.
74. Atunci el a inceput a se blestema si a se jura: Nu cunosc pe omul acesta. Si indata a cantat cocosul.
75. Si Petru si-a adus aminte de cuvantul lui Isus, care zisese: Mai inainte de a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine. Si iesind afara, a plans cu amar.

~~~

Isus inaintea lui Pilat. Iuda se spanzura. Isus si Baraba. Isus dat spre moarte. Biciuirea, batjocorirea, rastignirea, moartea, inmormantarea si paza mormantului.

1. Iar facandu-se dimineata, toti arhiereii si batranii poporului au tinut sfat impotriva lui Isus, ca sa-L omoare.
2. Si, legandu-L, L-au dus si L-au predat dregatorului Pontiu Pilat.
3. Atunci Iuda, cel ce L-a vandut, vazand ca a fost osandit, s-a cait si a adus inapoi arhiereilor si batranilor cei treizeci de arginti,
4. Zicand: Am gresit vanzand sange nevinovat. Ei i-au zis: Ce ne priveste pe noi? Tu vei vedea.

5. Si el, aruncand argintii in templu, a plecat si, ducandu-se, s-a spanzurat.

6. Iar arhiereii, luand banii, au zis: Nu se cuvine sa-i punem in vistieria templului, deoarece sunt pret de sange.
7. Si tinand ei sfat, au cumparat cu ei Tarina Olarului, pentru ingroparea strainilor.
8. Pentru aceea s-a numit tarina aceea Tarina Sngelui, pana in ziua de astazi.
9. Atunci s-a implinit cuvantul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Si am luat cei treizeci de arginti, pretul celui pretuit, pe care l-au pretuit fii lui Israel,
10. Si i-au dat pe Tarina Olarului dupa cum mi-a spus mie Domnul".

11. Iar Isus statea inaintea dregatorului. Si l-a intrebat dregatorul, zicand: Tu esti regele iudeilor? Iar Isus i-a raspuns: Tu zici.

12. Si la invinuirile aduse Lui de catre arhierei si de catre batrani, nu raspundea nimic.
13. Atunci I-a zis Pilat: Nu auzi cate marturisesc ei impotriva Ta?
14. Si nu i-a raspuns lui nici un cuvant, incat dregatorul se mira foarte.
15. La sarbatoarea Pastilor, dregatorul avea obiceiul sa elibereze multimii un intemnitat pe care-l voiau.
16. Si avea atunci un vinovat vestit, care se numea Baraba.
17. Deci adunati fiind ei, Pilat le-a zis: Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Isus, care se zice Hristos?
18. Ca stia ca din invidie L-au dat in mana lui.
19. Si pe cand statea Pilat in scaunul de judecata, femeia lui i-a trimis acest cuvant: Nimic sa nu-I faci Dreptului aceluia, ca mult am suferit azi, in vis, pentru El.
20. Insa arhiereii si batranii au atatat multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Isus sa-L piarda.
21. Iar dregatorul, raspunzand, le-a zis: Pe cine din cei doi voiti sa va eliberez? Iar ei au raspuns: Pe Baraba.
22. Si Pilat le-a zis Dar ce voi face cu Isus, ce se cheama Hristos? Toti au raspuns: Sa fie rastignit!
23. A zis iarasi Pilat: Dar ce rau a facut? Ei insa mai tare strigau si ziceau: Sa fie rastignit!
24. Si vazand Pilat ca nimic nu foloseste, ci mai mare tulburare se face, luand apa si-a spalat mainile inaintea multimii, zicand: Nevinovat sunt de sangele Dreptului acestuia. Voi veti vedea.
25. Iar tot poporul a raspuns si a zis: Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostrii!
26. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Isus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit.
27. Atunci ostasii dregatorului, ducand ei pe Isus in pretoriu, au adunat in jurul Lui toata cohorta,
28. Si dezbracandu-L de hainele Lui, I-au pus o hlamida rosie.

29. Si impletind o cununa de spini, I-au pus-o pe cap si in mana Lui cea dreapta trestie; si, ingenunchind inaintea Lui, isi bateau joc de El, zicand: Bucure-te, regele iudeilor!

30. Si scuipand asupra Lui, au luat trestia si-L bateau peste cap.
31. Iar dupa ce L-au batjocorit, L-au dezbracat de halmida, L-au imbracat cu hainele Lui si L-au dus sa-L rastigneasca.
32. Si iesind, au gasit pe un om din Cirene, cu numele Simon; pe acesta l-au silit sa duca crucea Lui.
33. Si venind la locul numit Golgota, care inseamna: Locul Capatanii,
34. I-au dat sa bea vin amestecat cu fiere; si, gustand, nu a voit sa bea.
35. Iar dupa ce L-au rastignit, au impartit hainele Lui, aruncand sorti, ca sa se implineasca ceea ce a zis proorocul: "Impartit-au hainele Mele intre ei, iar pentru camasa Mea au aruncat sorti".
36. Si ostasii, sezand, Il pazeau acolo.
37. Si deasupra capului au pus vina Lui scrisa: Acesta este Isus, regele iudeilor.

38. Atunci au fost rastigniti impreuna cu El doi talhari, unul de-a dreapta si altul de-a stanga.

39. Iar trecatorii Il huleau, clatinandu-si capetele,
40. Si zicand: Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!
41. Asemenea si arhiereii, batandu-si joc de el, cu carturarii si cu batranii, ziceau:
42. Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu poate sa Se mantuiasca! Daca este regele lui Israel, sa Se coboare acum de pe cruce, si vom crede in El.
43. S-a crezut in Dumnezeu: Sa-L scape acum, daca-L vrea pe El! Caci a zis: sunt Fiul lui Dumnezeu.
44. In acelasi chip Il ocarau si talharii cei impreuna rastigniti cu El.
45. Iar de la ceasul al saselea, s-a facut intuneric peste tot pamantul, pana la ceasul al noualea.
46. Iar in ceasul al noualea a strigat Isus cu glas mare, zicand: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit (Eloi, Eloi, lama sabahtani)?
47. Iar unii dintre cei ce stateau acolo, auzind ziceau: Pe Ilie il striga Acesta.
48. Si unul dintre ei, alergand indata si luand un burete, si umplandu-l de otet si punandu-l intr-o trestie, Ii da sa bea.
49. Iar ceilalti ziceau: Lasa, sa vedem daca vine Ilie sa-L mantuiasca.
50. Iar Isus, strigand iarasi cu glas mare, Si-a dat duhul.
51. Si iata, catapeteasma tempului s-a sfasiat in doua de sus pana jos, si pamantul s-a cutremurat si pietrele s-au despicat;
52. Mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat.
53. Si iesind din morminte, dupa invierea lui, au intrat in cetatea sfanta si s-au artat multora.
54. Iar sutasul si cel ce impreuna cu el pazeau pe Isus, vazand cutremurul si cele intamplate, s-au infricosat foarte, zicand: Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta!
55. Si erau acolo multe femei, privind de departe, care urmasera din Galileea pe Isus, slujindu-L,
56. Intre care era Maria Magdalena si Maria, mama lui Iacov si a lui Iosi, si mama fiilor lui Zevedeu.
57. Iar facandu-se seara, a venit un om bogat din Arimateea, cu numele Iosif, care si el era un ucenic a lui Isus.

58. Acesta, ducandu-se la Pilat a cerut trupul lui Isus. Atunci Pilat a poruncit sa i se dea.

59. Si Iosif, luand trupul, l-a infasurat in giulgiu curat de in,
60. Si l-a pus in mormantul nou al sau, pe care-l spase in stanca, si, pravalind o piatra mare la usa mormantului, s-a dus.
61. Iar acolo era Maria Magdalena si cealalta Marie, sezand in fata mormantului.
62. Iar a doua zi, care este dupa vineri, s-au adunat arhierii si fariseii la Pilat,
63. Zicand: Doamne, ne-am adus aminte ca amagitorul Acela a spus, fiind inca in viata: Dupa trei zile Ma voi scula.
64. Deci, porunceste ca mormantul sa fie pazit pana a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui sa vina si sa-L fure si sa spuna poporului: S-a sculat din morti. Si va fi ratacirea de pe urma mai rea decat cea dintai.
65. Pilat le-a zis: Aveti straja, mergeti si intariti cum stiti.
66. Iar ei, ducandu-se, au intarit mormantul cu straja, pecetluind piatra.

Invierea lui Hristos. Aratarile Mantuitorului. Porunca botezului.

1. Dupa ce a trecut sambata, cand se lumina de ziua intai a saptamanii (Duminica), au venit Maria Magdalena si cealalta Marie, ca sa vada mormantul.
2. Si iata s-a facut cutremur mare, ca ingerul Domnului, coborand din cer si venind, a pravalit piatra si sedea deasupra ei.
3. Si infatisarea lui era ca fulgerul si imbracamintea lui alba ca zapada.
4. Si de frica lui s-au cutremurat cei ce pazeau si s-au facut ca morti.
5. Iar ingerul, raspunzand, a zis femeilor: Nu va temeti, ca stiu ca pe Isus cel rastignit Il cautati.
6. Nu este aici, caci S-a sculat precum a zis; veniti de vedeti locul in care a zacut.
7. Si degraba mergand, spuneti ucenicilor Lui ca S-a sculat din morti si iata va merge inaintea voastra in Galileea; acolo Il veti vedea. Iata v-am spus voua.
8. Iar plecand ele in graba de la mormant, cu frica si cu bucurie mare au alergat sa vesteasca ucenicilor Lui.
9. Dar cand mergeau ele sa vesteasca ucenicilor, iata Isus le-a intampinat, zicand: Bucurati-va! Iar ele , apropiindu-se, au cuprins picioarele Lui si I s-au inchinat.
10. Atunci Isus le-a zis: Nu va temeti. Duceti-va si vestiti fratilor Mei, ca sa mearga in Galileea, si acolo ma vor vedea.
11. Si plecand ele, iata unii din straja, venind in cetate, au vestit arhiereilor toate cele intamplate.
12. Si, adunandu-se ei impreuna cu batranii si tinanad sfat, au dat bani multi ostasilor,
13. Zicand: Spuneti ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat, pe cand noi dormeam;
14. Si de se va auzi aceasta la dregatorul, noi il vom indupleca si pe voi fara grija va vom face.
15. Iar ei, luand argintii, au facut precum au fost invatati. Si s-a raspandit cuvantul acesta intre iudei, pana in ziua de azi.
16. Iar cei unsprezece ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le poruncise Isus.

17. Si vazandu-L, I s-au inchinat, ei care se indoisera.


18. Si apropiindu-se Isus, le-a vorbit lor, zicand: Datu-Mi-sa toata puterea, in cer si pe pamant.
19. Drept aceea, mergand, invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh,
20. Invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua, si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.

Sărbătoarea Sfântă a Învierii Domnului, să vă aducă linişte în suflet, multă bucurie, sănătate, fericire şi puterea de a dărui şi de a-i ajuta pe cei ce au nevoie de semenii lor!

Lumina Sfintei Învieri să pătrundă în sufletul şi în inimile voastre bucurandu-vă alături de cei dragi, de minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!


BUCURIA vine din lucrurile mărunte,
LINIŞTEA vine din sufletele noastre,
CĂLDURA SĂRBĂTORILOR vine din inimă!

~~~~~

Hristos a înviat din morţi!
Cu moartea pe moarte călcând
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le.


PAŞTE FERICIT TUTUROR!

FIE CA TOŢI SĂ ÎNVĂŢĂM SĂ FIM MAI BUNI,
MAI IERTĂTORI ŞI MAI PLINI DE IUBIRE!

HRISTOS A ÎNVIAT!

"Să nu uiţi niciodată cum ţi se zice!"

Stând aşa...eu cu mine, amintindu-mi atâtea grozăvii care mă fac încă să zâmbesc larg sau să râd cu poftă, mi-am zis într-o seară: "ce-ar fi să nu mai râd eu de una singură şi să le dau şi altora câte-o porţie zdravănă de zâmbet larg?!".
Zis şi făcut! Aşa mi-s eu. Ori fac când îmi vine - aşa dintr-o dată, fără turle şi trâmbiţe, fără pregătiri, fără aşternut pe hârtie în prealabil...instantaneu - că aşa e mai sănătos: direct de la sursa sufletului, acolo unde nu există modificări şi rectificări.

Şi, lăsând vorbăria la o parte, iată-mă în toată splendoarea copilăriei mele, cuibărindu-mă în ochii calzi ai anilor frumoşi şi nevinovaţi, în braţele fără seamăn ale bunicilor, în zâmbete ştirbe.

Mai aievea decât par a fi, mai uitate, mai trase de coadă, mai scurte decât mi le amintesc, toate sunt ale mele năzdrăvăniile şi aşa cum o să le citiţi dragi mi-s toate de nu mai pot!








"Să nu uiţi niciodată cum ţi se zice!"




- A cui eşti tu, măi fată? mă întrebă femeia burduşită aproape toată între broboade.
Era un frig afară de crăpau pietrele. Doar câinii şi oamenii nebuni găseau că e bine să stai pe afară în timp ce viscolul bântuia ca un apucat.

Şi doar îmi spusese bunica:

"- Măi fată e un frig afară de îţi îngheaţă şi sufletu în tine! Unde vrei să te duci tocmai acuma în toiul gerului? Eu tare cred că ţi s-a făcut de peniciline. Sper doar să mai ai loc pe ciurul ăla de fund năzdrăvan."

Dar cine să o ia în seamă?

- Mă auzi, sau şi tu eşti surdă ca şi baba de mine? mă trezi femeia din visare.

- Te aud, cum să nu te aud? Doar eu îs tânără, nu ca matale, numai că mă gândeam.

- La ce te gândeai? La cum te cheamă sau a cui eşti? mă tachină femeia râzând înfundat pe sub năframa pusă peste gură.

Mă uitai la ea pe sub sprâncene şi murmurai în gând: "a naibii babă...îi arde de glume. iar eu fac ţurţuri.".
Răspunsăi însă repede să nu mă mai coacă:

- A Nelichii! i-am relicat eu tare şi răspicat, ridicându-mă un pic pe vârfuri, mândră că pot să spun şi eu a cui îs în sat şi, bineînţeles ignorând şi de data asta sfatul bunicii: "Să nu uiţi niciodată cum ţi se zice!".

Femeia tăcu. Fără să vreau mă lăsai brusc pe tălpi cu toată puterea. Dintr-o dată nu-mi mai părea că îs înaltă - mie mereu îmi părea că îs înaltă, deşi eram vorba aia: "cât un cot cu fund cu tot!" şi slabă de mă tachina mereu bunicul:
"Doamne fereşte măi fată, tu când alergi numai genunchii ţi se văd, aşa eşti de slabă! Numa de boală de piele să nu suferi, că dacă se rupe pielea ţi se împăştie oasele!".

Femeia tăcea în continuare, iar eu începeam să nu mai am răbdare plimbându-mi orajii de colo-colo şi ţuguind buzele.
"Na! Mi-a trebuit şi mie făloşag! Nici măcar nu ştie cine e Nelica!" - bombăni gândul meu xsingur fără mine...

- A Nelichii Anii Grasului? se auzi într-un sfârşit vocea guturată a nanei - mai mult a încurcată decât descurcată.

- Nu! o răspicai eu cu buzele strânse a ciudă, cu sprâncenele încruntate şi cu cel mai tare glas pe care îl puteam avea la ora aia.

"Na, că nu o ştie pe mama...", mă necăjii eu în sinea mea. "Parcă îs o sută de Nelichi în Homorogul ăsta!" - se ambiţionă gândul meu să continue zgândărindu-mă şi mai mult.

- Îs a Nelichii de la Oradea! Aia a ofiţerului! mă încăpăţânai eu să nu înşirui toţi străbunii şi bunii bunicii şi mamele mamelor din porecla care ar fi elucidat misterul pe loc, lămurind-o pe femeie.

- Da'păi şi aia a Grasului tăt din Oradea îi! insistă nana să mă sâcâie spre deliciul ei probabil.

- Nu-s a nici unei grase! Nu mă vezi cât îs de slabă? Bunicul îmi spune mereu că dacă o să cad şi mă julesc mi se împăştie oasele de slabă! La noi în casă nu sunt oameni graşi! Bunu o mai face pe buna grasă din când în când ca să o întărâte, dar nu e nimeni gras! Nici ea nu-i! E doar rotunjoară!

Nici măcar să termin fraza nu am reuşit că femeia se puse pe un râs de se scuturau hainele pe ea, mai rău ca şi nucul când îl baţi de nuci.
Aveam impresia că nici nu mai trage aer - aşa râdea de prelung şi de cu poftă. Printre pauze tot încerca să răspundă, dar iar izbucnea în râs. Nu se mai putea opri defel!
Privind-o cum i se ridicau umerii şi i se bătea baticul din dreapta în stânga şi auzindu-i râsul ăla atât de plin de poftă, parcă, parcă mă lua şi pe mine a râde, dar nu am râs.
Musteam numai pe sub buze şi-mi ziceam: "poate râd, da nu-i a bine de ce râde ea...".

Când se mai potoli un pic şi putu să ia aer, răsuflă puternic, îşi şterse lacrimile şi gura cu colţul baticului şi bătându-mă "buniceşte" pe umăr mă sărută pe creştet spunându-mi:

- Deie-ţi Dumnezeu sănătate şi creştere bună draga nanei, că bine şi cu poftă am mai râs. Tare şoadă ai mai putut fi!

Atunci mi se lărgiră şi mie colţurile gurii a râset (că şi aşa îmi stătea zâmbetul pe colţul gurii gata-gata să mă dea de gol) şi râsăi şi eu bucuroasă că e de bine.

- Na, amu că ne distrarăm, continuă ea scăpând încă din când în când câte un râset, a cui eşti, că tot nu am aflat! Am aflat însă sigur că nu eşti a Grasului că voi nu sunteţi graşi, zise ea bătându-mă iar pe umăr şi chicotind împreună cu mine, dar eşti tot a unei Nelichi de la Oradea.

- A ofiţerului!

- A, daa, uitasem! Dar tot nu ştiu care Nelică. Îi fi a lu ceea din Satu Nou sau a lu ceea dă pă uliţa huiubei?

- Nu, nu! răspunsăi eu de data asta încurcată de câte Nelichi pot fi în sat şi eu nici măcar atât nu ştiu. Da atâtea Nelichi îs în satu ăsta? o întrebai. Zici că numa Nelică şi Florică ştiţi să puneţi nume la oameni.

- Îs multe da! Îi Nelica Florichii dă pă uliţa Ianoşdei, Nelica Şchioapei dă la colţ, Nelica Dinului din Satu Nou...

- Doamne fereşte! exclamai eu frustrată şi mirată. Apăi cum să o ştii pe mama între atâtea Nelichi?

Femeia dădu din cap şi începu iară să râdă. De data asta am râs şi eu cu ea şi, în timp ce ne distram noi aşa de bine, numai ce o văd printre lacrimi de frig şi râs pe bunica venind înspre noi precum gândul şi vântul, balansându-şi colţurile de la palton ca o pendulă de la atâta viteză.

"Săraca...îşi făcuse griji. Cine ştie cât am stat şi eu aci cu nana asta apucată." gândi eu zâmbind a drag de ea.

Bunica mea a fost perfectă!
Ştiu că toate bunicile sunt, dar a mea chiar a fost perfectă. Era mereu veselă, săritoare, avea mereu vorba caldă şi ştia să facă pe departe cele mai bune prăjituri din lume - asta ca să nu mai vorbesc despre cum oblojea ea rănile de orice fel, cum făcea să dispară lacrimile ca prin minune, cum ştia să spună poveşti şi să râdă de să se scuture şi patul cu ea, să aducă voie bună în orice suflet.
Bunica şi bunicul au fost toată copilăria mea, iar copilăria mea a fost cea mai frumoasă!

Când ajunse lângă noi i-am sărit în braţe înainte să apuce să spună ceva. Ştiam eu că vrea să mă ciufulească puţin, dar ca să nu regrete în clipa următoare îi sări eu în faţă cu vorba.

- Na, acu să fi şi matale la curent cu oamenii din sat, să ştii că îs Ramona Nelichii Jenichii Gheorghii Vălcanului dă pă strada Tulcii sau altfel spus îs nepoata Jenichii, sora lu Pâţâra! Da matale cum îţi zâce?

- Io îs Florica lui Meleg!

Bunica ridică sprâncenele şi începu să râdă cu poftă. Apoi, mă luă după umeri pupânu-mă de atâtea ori pe obraji încât începură să mă ardă, dar nici să-mi pese. Îmi plăcea când mă alinta şi mă iubea bunica.

Cât aş mai vrea să mă ardă şi acum obrajii, dar mă arde doar sufletul de dor de ea şi de chipul ei frumos şi blând!!!

- Aşa, da! să le zici la toţi cum te-am învăţat, că altfel nu ştiu de unde să te ia, îmi zise bunica oftând a râs.

- Am văzut, i-am răspuns eu râzând cu poftă. Măi bunică, până azi eu nu am ştiut, daa... multe Nelichi mai îs şi în Homorogul iesta. Îs mai multe decât gâştele matale să ştii.

- Decât ce Ramonă? mă întrebă bunica pufnind iar în râs.

- Decât gâştele tale!

- Doamne, da bolund copil mai eşti. Numai nebunii ai în capul ăla frumos şi deştept. Auzi tu...gâştele mele. Da de unde ai mai copt-o şi pe asta? Offf! Şi...măi fată, mult ţi-a mai trebui să şezi atâta pe uliţă de să mă bagi în boală? mă dojeni ea blând şi cu grijă.


- Mult nu, i-am răspuns. Mi-a trebuit numa să mă întâlnesc cu Melegoaie şi să îi spun că îs a Nelichii!

Femeia se uită la bunica, bunica la ea şi pufniră într-un râs de zile mari. Râse bunica, râse nană Melegoaie, am râs şi eu şi am râs multă vreme cu bunica, ori de câte ori ne aminteam de gâştele bunicii sau de nană Melegoaie. Iar când ne auzea, râdea şi bunicul de noi, că eram singurele lui alinări şi bucurii care ştiam să-l facem să râdă. Bunica mai zicea câteodată: "Da măi Mitrule, tu nici să râzi nu ştii. Zici că ţi-o încleştat Dumnezeu gura.", iar bunicului atât îi trebuia ca să-i răspundă: "Da măi femeie, eu îs ca tine, să râd şi dacă îţi arat un deget?De aia eşti tu aşa rotunjoară, că tătă zîua râzi!", iar eu când îi auzeam chicoteam în mine şi mi se gâdila sufletul de dragul lor.

În timp ce mă verifică să vadă dacă nu mi-au îngheţat mâinile şi obrajii, bunica îi spuse femeii:

- Da'poi măi Florică, nici tu nu eşti normală să ţii copilu ăsta atâta la poveşti. Dacă se îmbolnăveşte să ştii că la tine trimit doctoriţa ca să primeşti tu injecţiile în locul ei, că de ea mi se rupe inima. Nu mai are nici loc unde să le ia!

- Las, că nu se prinde boala de oase! Nu vezi că nici carne nu are pe ea? îmi răspunse nană Floriţă oarecum mie.

Am zâmbit. Bine că măcar amu ştie că nu îs a Grasei.

Cât despre bunica...

Bunica ar fi sărit şi în foc pentru mine.
Cred că ar fi luat de guler pe oricine, până şi pe Dumnezeu pentru nepoata ei!
Ar fi făcut orice să mă vadă fericită, sănătoasă şi veselă! ORICE!

Şi cozonaci la miezul nopţii..., dar despre asta altă dată, că acuma îi coc eu :)!

tăcându-te

între noi mereu a fost tăcere
te aud cum respiri
mă auzi cum respir
defapt
ne respirăm unul pe altul
şi tăcem

între noi se sparge aerul
într-o ţinere de mână
eu mă pierd în palma ta
tu te pierzi în palma mea
şi tăcem

între noi doi sunt mări de cuvinte
nerostite
eu mă scald în ochii tăi
tu te scalzi în ochii mei
si tăcem

între noi doi sunt prea multe:
timp, oameni, zări
întinse peste secunde infinite
la un capăt îmi eşti
la celălalt îţi sunt
tăcându-te atât de frumos

între noi doi au ales să spargă tăcerea
două lacrimi
s-au întâlnit la jumătatea unui sărut
un ţipăt scurt,
iar apoi...

tăcere! tăcere! tăcere!!!

..........................

tăcerea locuieşte în mine demult. ea tace...eu privesc. uneori doar sufletul ţâşneşte ca un ţipăt crud tăind în pleoape...lacrimi şi tăcere. între noi doar sufletele ne trăiesc ilegal.

operaţie pe suflet deschis

(sursa foto: internet)

dori
dori încă
atât de mult încât simt că mă sufoc
şi nu mai am aer în mine

mă dori
deşi peste noi au trecut
atât de multe primăveri cărunte
şi atât de multe toamne
au învăţat să ţipe mut şi ruginiu
păşind tiptil
pe vârfurile degetelor

dori încă
mă auzi?
dori!
îmi trec atât de multe gânduri
săgeţi
între tâmple de suflet
asemeni unor cocori albi
ce taie cerul
dintr-o parte în alta
căutându-şi aripile în ei
pentru-a putea să-şi reia zborul

dori
asemeni unui sunet crud de arcuş
ţinut prea mult între dinţi
de teamă să nu ţipe singur

dori mă auzi?
dori!
e ca şi cum viaţa
ne-ar fi scos pe uşa din spate
în timp ce simfonia dintre noi,
era doar la jumătate de răsuflare

dori,
dar îţi mulţumesc că mă dori
atât de crud,
atât de adânc,
până în carne
doar aşa mă faci
să mă simt din când în când
vie

atât de vie!

pe maine atunci!

intre cuvinte si necuvinte ma opresc.
sub talpile goale rasuflarea mea e asemeni unei pietre incinse.
tamplele imi sunt albe de intrebari intre fire de par inca tanar.
imi ticaie timpul sub frunte si ma rascoleste de mine.
o alarma prelunga si tanguitoare, iar apoi din nou liniste. imi amutesc mie.
stau la malul dintre rostire si tacere.
din cand in cand un tipat albastru asemeni unui albatros imi taie sufletul de-a curmezisul ca apoi sa se ridice vertical purtand pe aripi sclipiri verzi.
o fi speranta ca nu toti oamenii sunt deserturi. unii inca mai stiu sa infloreasca rosu chiar daca e departe campul.
un val alb imi spumega auzul cu sunete inselatoare de sirene si stiu ca mi-am mai auzit un oftat.
mi-am uitat cantecul si devin muta.
am inceput sa imi diger surasul.
mi-e teama sa il mai zambesc senin si larg.
mai bine amar si intr-un colt de gura.
pe buze au invatat sa imi creasca morminte. pun cruci pe cuvinte si simboluri, iar apoi le ingrop.
mi-au murit cateva parti din mine carora le-am intins mana a prietenie.
am plans azi ultima lacrima si am nascut un curcubeu monocrom.
de maine am sa invat din nou rostirea.
azi insa stau la malul din mine si privesc un soare intors pe dos.
probabil din mijlocul tacerii nu poate rasari decat luna.
pe maine atunci!

drumul meu

am ales sa plec pe drumul meu de lemn verde
unde ploaia din mine
naste diminetile miresme de fan proaspat si reavan
ca sa am "de bine" la drum greu

nu am sa inchid poarta
ma doare tipatul ei de fier rece - am sa o ung cu zambet
omule
e poate tarziu sa ma rostesti
numele meu si-a uitat deja toate literele
in urmele de pasi adanc apasati in mine
am sa iti las insa cu imprumut
o strangere de mana prieteneasca - sa o ai la nevoie
si
sa stiu ca poate intr-o zi...poate
ai sa o strangi zambind
in mana ta
atunci am sa stiu daca plecarile pot inflori
cu iasomie si liliac
din trunchiuri de lemn verde

Regatul umbrelor

m-am născut într-un regat al umbrelor
nici măcar steaua mea nu mi-a luminat primul ţipăt
admir lumea din spatele viselor solare
şi sunt invizibilă
pe mine mă dor genunchii sufletului pentru oameni,
iar eu doar mă ating de ei asemeni unui fior
îşi pun şalul pe umeri frumos - a trecut atingerea...
nici măcar frunzele nu foşnesc în urma amintirii
vântul doar îmi şterge paşii
asigurându-mă că nu mai exist - nici măcar urmă
în universul meu galaxiile mor înainte
să se nască
nici o stea nu străluceşte cuminte la locul ei - cad
mă ridic uneori imposibil cu sufletul
pe vârful picioarelor
să le redesenez cu irisul degetului în lacrimi
oamenii intră şi ies din viaţa mea
ca şi când eu nu aş fi acolo
în urma lor închid uşi pe care nu le văd
nu cred în ele - au intrat fără să bată,
ies fără să îi auzi - tiptil
să nu tulbure liniştea cu tăcerea lor pumnal
uneori îi găsesc în mine sărbătorind cu viaţa mea,
ciocnind şampanie, mâncând tort, aprinzând lumânări
numărându-mi anii
pe care eu nu am avut dreptul să mi-i trăiesc
mă întreb uneori dacă sunt ai mei
simt doar că ei au trăit în mine nu şi eu în ei
fiesta a luat sfârşit - se aşterne parastasul
durerii
aştept în afara mea să văd cine rămâne gol cu mine
- nimeni
toţi au ieşit încet, pe rând suflând în lumânări
să nu rămână nimic
nici măcar bucuria privegherii
am rămas singură...singură...în regatul meu de întuneric
să-mi veghez sufletul
la lumânarea anilor şi să reinventez soarele de mâine

constatare asupra vieţii mele

(Fotografia nu îmi aparţine. Sursa: internet)

am obosit. nu mă plâng. este o constatare. am obosit să trag aer puternic în piept - doare până în plămânii vieţii când tragi aer doar pentru a rezista, iar în rest te simţi neputincios şi inutil. doare să faci mereu acelaşi lucru. acelaşi lucru!!! să priveşti cerul şi să fi nevoit să te înfingi în pământ ca o încleştare. să priveşti în urmă şi să nu poţi face nimic. am plecat din locul în care "toată lumea era a mea" pentru că în viaţă cel mai greu este să fi singur printre cei dragi, iar asta doar pentru că am avut curajul de a fi eu însumi, de a face propriile alegeri, de a vrea ca viaţa mea să-mi aparţină. aici...lumea este cu adevărat a mea doar că nu pot să îi aşez flori în fereastră, nu pot să plantez copăcei în grădină, nu pot decât să mă bucur că suntem sănătoşi şi să sper că va fi bine, că într-o zi vom avea un loc al nostru - un loc în care să îmi văd fata crescând, unde să pot să mă bucur de paşii ei frumoşi, de zborul ei....un loc unde să pot să îi ofer ceea ce îi va face drumul mult mai uşor - un loc "acasă"! da...va fi bine. undeva în suflet eu ştiu că e o mare minciună. nu e bine. nu are cum să fie bine. a supravieţui nu e bine, decât atunci când ştii că lupta are un sens. unii spun că lupta mereu are un sens. prostii. morile de vânt, trasul de aer în piept şi mersul cu gleznele inimii scrântite nu e un sens. e o tragedie. la fel şi mersul în genunchi sau târâş printre indiferenţa unora. cum am spus, nimic nu doare atât, decât să fi singur printre cei dragi pentru că întotdeauna ai dorit să fi tu însuţi şi nu prelungirea viselor altcuiva. regret. regret că acele vise nu au fost împlinite, deoarece acest fapt m-a învăţat pe mine să umblu apăsat şi să uit că oamenii uneori ar trebui lăsaţi şi învăţaţi să zboare.

rugi batrani

mi-e frig în mine. mi-e frig în mine!
mi-e atât de frig în mine!!!

m-am îmbrăcat în toate zâmbetele senine,
dar, este înca atât de frig

am scos din cufărul cu ochi mari
mâinile bunicilor
odinioară calde,
dar frigul a devenit şi mai mare

încet, încet,
devin doar o fiinţă de gheaţă
legată de lume
printr-un suflet de fetiţă
ce doarme cu buzele pe sân
încă...

am scos din mine
fâşii de amintiri şi m-am învelit
în ele
le-am răsucit fuior după suflet,
iar sufletul îmi toarce
fluturi de zăpadă

înainte, când îmi era frig
mă înveleam în tine
toamna mea cu păr cârlionţat
şi vise tinere
era de ajuns
să mă transform într-o magnolie
ce se închide
peste noi,
în frunze
ce foşnesc ruginiu sub părul nostru
pădure de vise

unde îmi eşti?
mi-ai lăsat mâinile reci - două gheare înfipte în mine
asemeni unor corbi
ce stau aşezaţi în aşteptări negre
pe rugi bătrâni
ce nu mai înfloresc - doar curg în timp

(Fotografia nu îmi aparţine. Sursa: internet)