Omul devine rău şi îi place să fie rău - îl face să se simtă superior, îl face să simtă că poate orice. Din acel punct, lacrimile altora nu mai contează...sunt doar scări pe care el urcă tot mai sus.
Omul nu mai vrea copii - copiii te trezesc la realitate, te fac să îţi bată inima în piept, te umanizează.
Omul se grăbeşte mereu...nu mai ştie să se plimbe, să păşească încet şi să se uite la o floare, la un zâmbet, la copaci, la cer...nu mai ştie să se bucure de trilurile păsărilor...doar aleargă.
Oamenii nu mai vor să stea în graniţele lor...intervin mereu în obiceiurile altora, în viaţa altora, în religia atora, în ţara altora.
Oamenii ... se pierd în drum către niciunde! Nimeni nu pare să înţeleagă că atunci când nu vom mai fi tot ce contează sunt exact lucurile simple..., sentimentele, amintirile, trăirile, emoţiile...toate acestea sunt cele care ne încap în suflet şi le putem purta cu noi galaxii lumină distanţă!
Poate oamenii ar trebui să îşi amintească mai des, mult mai des de faptul că între noi nu există diferenţe, pentru că toţi râdem şi plângem la fel, toţi suferim când cineva drag devine o stea, toţi simţim să iubim şi să fim iubiţi...
Poate singura diferenţă între oameni este fusul orar şi ideea de superioritate...faptul că unii credem că totul ni se cuvine şi uităm să dăruim, să zâmbim sau să întindem mâna fără a aştepta...simplu şi din inimă.
Într-o zi...ne vom gândi că am fi putut face atât de multe în viaţă şi ne-am risipit clipele adunând lucruri care nu au făcut altceva decât să ne îndepărteze de noi şi de bucuriile simple care ne fac să simţim că trăim!
În final, iubirea e tot ce contează...
12 comentarii:
nu vreau sa mai plang cand te citesc!
Atunci zâmbeşte Cătă...
Eşti una dintre persoanele care ştiu ce am vrut să spun în acest articol şi mai presus de toate eşti un om care are un suflet tare frumos...şi plin de iubire şi dăruire!
... sa fii om; sa recunosti ca ai si slabiciuni!
:)
That's my girl! :* >:D< Asa, domnita, spune-le si tu, poate, din aproape in aproape, vor intelege si oamenii, intr-un final!
Era odata o fata oarba care s-a izolat de toti intrucat ii era greu si rusine sa se afiseze de fata cu ceilalti. Avea un prieten pe care si l-a dorit mereu langa ea.
Tot ce imi doresc mai mult este sa pot vedea lumea din jurul meu, spunea ea.Vrei sa te casatoresti cu mine, intrebase baiatul ? Nu ma voi casatori daca nu pot vedea, spuse ea.
La ceva timp, fetei i-a fost donata o pereche de ochi ( ce ciudat suna ), a facut operatie si a putut vedea din nou.In acel moment s-a uitat la prietenul ei si a vazut ca si el este orb.
Nu ma pot casatori cu un orb, spuse ea... dupa care i-a intors spatele si a plecat.Inainte sa dispara sunetul pasilor ei,baiatul i-a soptit: sa ai grija de ochii mei, te rog!
Morala : daca iubesti,nu mai tii cont de nimic !
Lady, eu am o vorbă...omul este iremediabil om, dar de la a fi om şi a avea slăbiciuni până la a renunţa la tot de dragul lor...e mult. Asta deja este dezumanizare şi depersonalizare. A face totul de dragul carierei, a banilor, a averilor sau egoismului...nu e slăbicune :).
Mă bucur să te văd pe aici >:D< !
Crengu...îmi amintesc când eram la liceu. Domnul profesor de limba şi literatura română, Moş Traian...un om pâinea lui Dumnezeu şi un părinte pentru mine, mă scotea mereu în faţă la cenacluri şi concursuri, eu scriam mereu despre oameni, apropriere şi iubire, iar el zâmbea larg şi strălucea.
Nu am ştiut multă vreme de ce era atât de bucuros, dar am înţeles într-o zi când mi-a spus:
"Degeaba ai sufletul şi viaţa plină de iubire dacă nu ştii să dăruieşti fiecăruia câte o bucăţică şi mori sărac cu ele în suflet. Tu, draga mea, mereu ai să fi un om bogat, pentru că nu îţi pasă de tine defel!"
Dintre toţi oamenii mei minunaţi el mi-a fost mai mult decât se poate spune iar,...clipele petrecute cu acest om şi profesor sunt de neuitat!
Dane..., tu meriţi un clip la acest comentariu şi ţi-l dăruiesc din adâncul sufletului să ştii:
http://www.youtube.com/watch?v=oaSmikcBod0&feature=PlayList&p=933961E15218C0ED&playnext_from=PL&index=7
@Ramona am avut surpriza sa vad cum textul se transpune in imagini, intr-o poveste care nu te va misca decat daca nu ai suflet. Fantastic! Multumesc!
"Într-o zi...ne vom gândi că am fi putut face atât de multe în viaţă şi ne-am risipit clipele adunând lucruri care nu au făcut altceva decât să ne îndepărteze de noi şi de bucuriile simple care ne fac să simţim că trăim!
În final, iubirea e tot ce contează..."
Oare de ce unor oameni le trebuie o viata sa-si dea seama ce lucrurile astea? De ce parinti care uita ca au copii se bucura numai de ce si cat au strans dar nu-si amintesc cum mai arata zambetul fiilor lor? E atat de usor sa iubesti...o floare, un copil, un batran, o gaza, un nor...sunt atatea moduri de a iubi iar ei, acei "oameni" nu le-au simtit niciodata. Mare pacat sa traiesti si sa nu stii sa iubesti.
Sisulet, esti cea mai frumoasa carte din sufletul meu, tu ma faci mereu sa plang de bucurie ca traiesc , iubesc si sunt iubita, tu ma faci sa fiu recunoscatoare fiecarei clipe din viata mea.
MULTUMESC!
Dane...eu plâng la acel clip de fiecare dată :). Este absolut deosebit! Este o lecţie de iubire...
Mulţumesc din suflet pentru tot iubită sis.
Poate unii oameni nu sunt pregătiţi niciodată pentru copii careîi au. Uneori, părinţi nu ştiu cum să reacţioneze în preajma copiilor independenţi. Mi-e teamă să cred că sunt oameni care niciodată nu sunt făcuţi să aibă copii..., cu atât mai mult mi-e teamă să cred în existenţa părinţilor care uită să iubească...
Te iubesc draga mea şi îţi mulţumesc pentru tot...
Trimiteți un comentariu