de ce aş locui în ochii tăi

 
m-ai întrebat odată în vis de ce aş locui în ochii tăi
şi am zâmbit
nu ţi-am răspuns niciodată...chiar dacă aş răspunde
nu m-ai auzi
eu locuiesc în ochii tăi, iar tu în visele mele cu prinţi
nespuşi

totuşi, am să îţi şoptesc încet şi am să îi cer vântului
să mă împrăştie
în cele patru zări ale sufletului tău poate aşa...
vei tresări
şi vei culege singur răspunsul...el stă doar într-o
bătaie de pleoape

în ochii tăi, când îi deschizi,
deschizi toate lumile mele fără cheie şi le pătrunzi
fără să le sfărâmi
ca şi o pată de lumină în atât de mult întuneric
tăcut

în ochii tăi, trăiesc toate zările mele senine şi ploile,
iar eu pot să le ating atât de uşor cutremurându-mă
devin o floare de cireş tremurătoare
care învaţă să murmure emoţii
pe corzi de privire

aş locui în ochii tăi deoarece acolo locuieşte
sufletul tău
singurele ferestre către pământul şi cerul meu
pe care pot să le ating
eu,
locuiesc la celălalt capăt al lor


m-ai întrebat odată în vis de ce aş locui în ochii tăi

nu ţi-am răspuns niciodată...chiar dacă aş răspunde
nu m-ai auzi
eu locuiesc în ochii tăi,
iar tu nici nu vei ştii vreodată că picuri o femeie
pe care apoi o culegi
pe degete ca pe-o părere
şi-o arunci în cele patru zări
floare de cireş
cu petalele desfăcute a zbor

nu clipi...
nu lăcrima...
astăzi, nu vreau să mă îmbrac în ploaie!