""O eclectică poveste cu oameni şi iubire ” – recenzie de Gheorghe A. Stroia

În timpul lansării, aşa cum era normal şi de aşteptat, am avut extraordinar de mari emoţii. În sală se aflau persoane dragi, persoane apropiate, tineri, dar şi persoane noi, cu o oarecare prestanţă pe scena literară. Mi-am dorit ca fiecare să plece de acolo cu inima plină de senin, cu un zâmbet, cu dorinţa de a reveni ori de câte ori voi mai lansa un nou volum. Multe sunt grele, dar a avea capacitatea de a da mai departe cu modestie şi înţelepciune, mi se pare cel mai greu!
Undeva în sală, în primul rând, se afla un domn de o seninătate deosebită. Un chip cald, blând, plin de zâmbet şi frumuseţe. Nu ştiu de ce, dar am simţit de multe ori să-l privesc deoarece, deşi nu am ştiut de prima dată cine este, am găsit în privirea acestui om o anume încurajare, ca şi cum mi-ar fi spus că tot ce se dăruieşte din iubire nu poate fi decât frumos.
Acest om, după cum bine aţi dedus, nu era altcineva decât domnul Gheorghe A. Stroia, un scriitor de mare valoare, care a cucerit deja cititorii atât cu poezie, cât şi cu proză şi literatură pentru copii. Un suflet sensibil, plin de dăruire şi magie, Gheorghe A. Stroia a păşit în lumea scrisului de mic, iar azi este cunoscut atât în ţară cât şi în străinătate, lucrările dumnealui fiind adevărate valori literare.

"Stroia A. Gheorghe este un poet, prozator, eseist, publicist şi critic literar, care s-a născut la Adjud, pe 22 mai 1970, judeţul Vrancea. A cochetat de mic cu scrisul,având o colecţie impresionantă de poezii, încă din ciclul gimnazial, remarcat fiind de profesorul său de limba română. Deși cu vădite înclinații literare, debutul literar este relativ târziu, după împlinirea vârstei de 39 de ani. A debutat în anul 2010, la editura Sfântul Ierarh Nicolae din Brăila, cu volumul de proză şi poezie pentru copii, intitulat "Pledoarie pentru...inocență". Tot în același an publică, la editura brăileană, încă două cărţi şi anume: volumul de poezie, intiulat "Pelerin, la porţile...eului" şi cartea pentru copii "De vorbă cu o...minune" (în 4 volume) din care volumul 1 poartă același titlu. Editura Rafet de la Rîmnicu Sărat îi publică un al doilea volum de poeme, intitulat: "Omul retortă", carte care are deja o carieră internaţională, fiind prezentă în multe reviste literare din ţară şi din străinătate(cu grupaj de poezii sau referinţe critice). Editura Optima din Iaşi îi publică în 2010 al doilea volum al lucrării "De vorbă cu o...minune", intitulat "În braţele bunicului", volum care a obţinut premiul I la Concursul Naţional de Literatură "VISUL" - Orăştie, septembrie 2010.Visul Ca publicist, este prezent cu articole, eseuri și recenzii literare, în paginile unor reviste naționale și internaționale. În țară este publicat pe reviste precum: "Visul", "Glas comun", "CreștinOrtodox", "Jurnalul de Vrancea", "Basarabia Literară"Basarabia Literară, "Ecoul", "Monitorul Cultural", "Neamul Românesc", "Cărticică Românescă de Copii" și își publică scrierile pe Biblioteca Online( o inițiativă Artur Silvestri - fondatorul Asociației Române pentru Patrimoniu). Ca și critic literar, publică în diverse reviste internaționale. Face aprecieri critice asupra operelor unor scriitori consacrați, cum ar fi: Vasile Sevastre Ghican, Paul Spirescu,Ionel Marin, Năstase marin, Speranța Miron. Este numit redactor cultural a mai multor publicații din diaspora și anume: Așii Români (Agenția Internațională de Presă - Munchen)Germania, Gazeta de Belgia, Anima News (Tel Aviv -Israel și colaborator - analist al revistei Agero StuttgartAgero . Publică articole în ziare și reviste din toată lumea, precum: Gândacul de Colorado - SUA, Diaspora Românească-ItaliaItalia, Lumea Românească -SUA, Observator - Canada. Are colaborări cu reviste literare de succes din țară, precum: Ateneu, Contemporanul, Convorbiri Literare, Dunărea de Jos, Hyperion, Luceafărul și multe altele. Înființează la Adjud atelierul de creație "Hyperion" și cenaclul "Armonii", destinate publicului tânăr. Împreună cu poetul Ionel Marin și cu membrii cenaclului "Vasile Cârlova" al casei Armatei din Focșani, înființează revista "Armonii Culturale"(ca redactor-șef)- la care care colaboratori nume de marcă ale culturii românești contemporane, precum: Eugen Evu, Victor Sterom, Lucian Gruia, Speranța Miron, pictorii Mihai Ionescu -BucureștiMihai Ionescu și Bortă Ovidiu Ambrozie -Suceava.BOA Printre recenzorii săi se numără: Vasile Sevastre GhicanVS Ghican, Ionel marin, Speranţa Miron şi mulţi alţii - Wikipedia."

Domnul Gheorghe A. Stroia, a simţit şi a socotit să îşi aplece sufletul şi înclinaţiile sale critice asupra cărţii mele de debut, oferindu-i toată atenţia şi grija pe care o poate dărui un om care iubeşte cartea şi literatura...fie ea şi una de început.

Mai jos, am să redau textul pe care am avut marea plăcere şi emoţie să îl citesc şi pentru care îi mulţumesc domnului Stroia în mod deosebit şi din adâncul sufletului meu. Aşa cum am spus, oamenii se întâlnesc şi se ating în cele mai neaşteptate împrejurări..., împrejurări care de cele mai multe ori devin unele minunate şi fericite...ca şi aceasta!

"Farul de la capătul tuturor lumilor mele" de Ramona Sandrina Ilie

 ...sau "O eclectică poveste cu oameni şi iubire ” – recenzie de Gheorghe A. Stroia

Oricând, în oricare colţ al pământului ai fi, sau în orice limbă ai şopti, iubirea este aceeaşi: un simbol, un dar, un adevăr, o lumină, o cale spre autocunoaştere sau poate fi – uneori - nimic din toate acestea. Încărcată de astfel de sensuri este şi cartea de debut a poetei Ramona-Sandrina Ilie, care doreşte a fi recunoscută sub pseudonimul literar de Lady Allia. Cartea (160 pagini) este publicată de editura Etnous din Braşov – 2010. O scurtă prezentare a rosturilor acestei cărţi este făcută de însăşi autoarea cărţii, care declară: „Întotdeauna mi-am dorit să împart bucăţi din sufletul meu, din gândurile mele, din mine, celor care şi-au dorit să le citească regăsind în ele amintiri, iubiri, gânduri demult uitate sau pe ei înşişi, altfel decât poate şi-au închipuit că îşi pot fi. Nu am reuşit întotdeauna şi astfel am învăţat că nu am să pot scrie pentru toţi oamenii, dar am fost nespus de fericită când mi-am dat seama că nu e nevoie să scriu pentru toţi, ci doar pentru cei care au nevoie să regăsească frânturi din ei în sufletul altcuiva, iar această întâmplare fericită să se transforme într-o poveste cu oameni şi iubire”. Ce poate fi mai frumos decât să-ţi doreşti să faci din sentimentele tale - o modalitate de a-i determina pe ceilalţi să-şi perceapă propriile trăiri şi să se regăsească în eclecticul sentiment care înalţă şi construieşte: iubirea? Deşi semiotica iubirii este vastă, trebuie să recunoaştem că marea (pe care o poartă omul în suflet) nu este întotdeauna calmă şi săgetată de zborul lin al pescăruşilor. Alteori poate genera valuri uriaşe, care să distrugă şi transforme totul în pustiu. Demn de remarcat este faptul că, nu despre această dragoste distrugătoare doreşte să ne vorbească poeta, ci despre dragostea pură, o dragoste care înalţă, zideşte şi care ne face cu adevărat oameni.
Titlul cărţii are o semnificaţie aparte. „Farul” este sclipirea de lumină către care tinde sufletul poetei, de-a lungul unei călătorii care o va purta până la „capătul tuturor lumilor ” sale. Lady Allia se dovedeşte un rafinat cunoscător al îmbinării sensurilor iubirii cu cele ale unui eros pur, fără nici cea mai mică urmă de vulgaritate. Cele nouăzeci şi unu de poeme, te inspiră şi te poartă tot mai adânc în universul liric, care nu pare nicidecum al  unei poete aflate la debut. Se spune că poezia este apanajul tinereţii şi că proza este semnul maturităţii. Acest lucru este reconfirmat şi de efervescenta tinereţe a autoarei care, prin iubire, împărtăşeşte celor din jur din preaplinul său. Se mai spune despre poet că este „un animal marin, ce trăieşte pe uscat şi vrea mereu să zboare”. Veţi întâlni pe parcursul prezentei scrieri toate elementele acestei ludice definiţii. Poeta ne „poartă” spre adâncimile unei mări albastre, calcând apoi cu sfială pe „plaja” sentimentelor, pe care deseori ştie să le înaripeze. Cartea este dedicată soţului său - „farul” care îi împărtăşeşte lumina, îi aduce echilibru şi speranţă. Poemele din carte sunt strigătele unui om plin de iubire şi pentru care, singura cale de salvgardare este certitudinea împărtăşirii acesteia cu persoana iubită. Începutul unora dintre scrieri este uneori ceţos, difuz, pornind tocmai de la aceste incertitudini. De fiecare dată poeta se asigură ( cel mai adesea - interogativ) că iubirea ei este împărtăşită: „M-am trezit în mâlul umed al unei fântâni/ ea se închidea peste tot în jurul meu, mă strângea/ şi-mi smulgea aerul. O simţeam asemenea unei mâini/ uriaşe/ care intra pe gâtul meu şi îmi strângea inima,/ plămânii/ scoţând afară din mine tot aerul/ şi viaţa…” Parcurgând labirinturile incertitudinii, tocmai pentru a amplifica frumuseţea sentimentelor trăite, Lady Allia ajunge în final la lumină, acolo unde mâlul se transformă în „apa fântânii” (Fântâna).
„Metafizicul” personaj al cărţii este IUBIREA însăşi, care uneşte cele două jumătăţi ale sale printr-o asociere de tip reflexiv. Aceste asocieri nu sunt întotdeauna însă, dintre cele mai fericite, ca de exemplu: „mă râzi”, „să mă ţii ţie”, „mi-am fost”, „te şoptesc”, „mi-ai crescut”. Versificaţia (uneori clasică: „De nord la drum lung…”, alteori modernă: „Omule cititor”) este a unei  poezii cu accente romantice.  Se insistă pe una din temele poetice „consistente”, utilizată încă de la începuturile omenirii: IUBIREA. Prin Iubire, omul a devenit Om. Prin iubire, Omul s-a cunoscut pe sine şi a simţit nevoia să se „dăruiască”. Asemănarea personajului feminin din carte cu cel al reginei Damayanti din binecunoscuta epopee indiană „Mahabharatha”, confirmă perenitatea sentimentului, care este aparent fragil şi uşor de spulberat. „Ea” este atât de frumoasă, încât „Farul” se identifică cu propria-i persoană : „seara, când mă dezbrac de mine/…şi rămân doar o femeie cu fruntea senină/..pieptul mi se dă la o parte asemenea unei cortine,/ iar tu ieşi/ învăluindu-mă în tine, departe de lumea/ dezlănţuită în care eu/ uneori mă pierd” (Dincolo de toate). Asemenea trăirilor epopeice, pentru împărtăşirea iubirii sale – poeta alege Omul ( acceptându-i calităţile şi „valorizându-i” defectele ) în detrimentul Zeului, care-i poate oferi (în schimb) nemurirea.

Chiar dacă poemele cărţii sunt preponderent dedicate unei persoane anume, Lady Allia se dovedeşte a fi o poetă perspicace. Ea păstrează un „strop” de iubire pentru oameni, această iubire înnobilându-i sufletul şi atingând-o cu petalele melancoliei. O astfel de iubire, „desecretizată”, este cea pentru cititorul său. Deşi nu-i cunoaşte chipul – ea şi-l imaginează. Deşi nu e o certitudine – ea îl invită, plină de tandreţe, într-o călătorie prin sufletul său generos: „Uneori, nu mereu/ reuşesc/ reuşesc să te iau de mână prin sufletul meu,/ să-ţi arăt ferestre nebănuite/ alteori…, nu pot să rostesc nimic/ decât un gând bun la ceas de seară/ să ţi-l pui la reverul tâmplei/ ca pe un sărut de ţigancă// omule drag,/ omul meu cititor”(Omule cititor). Lirica de dragoste are - în literatura română - poete de seamă precum: Ana Blandiana şi Otilia Cazimir şi aş îndrăzni să o amintesc aici şi pe poeta gălăţeană Speranţa Miron. Fiorul liric al operelor înaintaşelor este continuat cu persuasiune de poeta Ramona Sandrina Ilie. Ea ne invită în loja propriilor sentimente, pentru a putea „descoperi” noile valenţe ale iubirii. Construcţiile sale metaforice sunt sensibile, rafinate, uşor de perceput şi fără cuvinte „preţioase”. Totuşi, „preţiozitatea” versurilor se realizează prin cultivarea (din abundenţă) a simbolurilor. Cantabilitatea versurilor îi transformă poemele în veritabile romanţe, dedicate iubirii prin milioane de triluri: „mi-ai învăţat/ sângele să se transforme în valuri nebune,/ inima să bată ritmuri precum horele verilor desculţe,/ mâinile să-mi tremure precum frunzele sub adieri,/ iar stomacul să tresalte ca şi cum l-ar atinge un vin/ roşu”( Lecţie). Simbolurile Ramonei Ilie sunt vii, desprinse din sufletul său care debordează de iubire, sunt adânci şi subtile, te încarcă şi te surprind de fiecare dată: „apa fântânii”, „imortalitatea” (prin împărtăşirea iubirii), „teiul”, „liliacul violet”, „zborul”, „lumina”, simboluri care confirmă latura romantică a poeziei sale, dar şi influenţe din simbolismul francez. Deşi cartea este a unei poete „debutante”, versurile sunt ale unei poete „consacrate”. Scrierea de faţă este aureolată de simbolurile profunde ale unei iubiri împărtăşite cu generozitate celor din jur. Influenţele postmoderniste ale poeziei Ramonei Ilie sunt confirmate şi de o punctuaţie aparte, care implică jocul (interactivitatea). Te încearcă de multe ori senzaţia de neexhaustiv a liricii domniei-sale. Însă, prin utilizarea unei astfel de punctuaţii, poeta lasă cititorului posibilitatea de a-i „completa” versurile, în funcţie de propria sa percepţie. Cu toate acestea, poezia sa nu este postmodernistă, neregăsindu-se în ea: accente grave - uneori sinistre, cuvintele inovatoare, sensurile – uneori decadente. Poezia Ramonei Sandrina Ilie păstrează - ca puncte forte - lumina, frumuseţea, romantismul şi efervescenţa. Există în poemele cărţii sunete care joacă rolul imaginilor, ceea ce-i apropie lirica de instrumentalism. Este impresionant modul în care poeta reuşeşte să „multiplice” amalgamul de stiluri şi tendinţe poetice. Iubirea poate fi tristă, ori preponderent romantică, aşa cum este şi poezia cărţii de faţă. Iubirea nu este întotdeauna un sentiment limpede ( care să poată fi uşor de „citit”) şi nici măcar un „tot” – ca sumă a părţilor sale. Împletind atâtea simboluri şi având multiple semnificaţii, putem afirma cu certitudine, că poezia Ramonei Sandrina Ilie este una de tip eclectic, având valenţele unei noi semiotici a iubirii. A unei iubiri curate şi sincere, ce ni se dezvăluie prolifică, sensibilă şi încărcată de sensuri. Iată de ce - prin poemele sale - Lady Allia ne dezvăluie puţin câte puţin din tainele unei poveşti „cu oameni şi iubire”. Să-i urăm „drum bun!” pe calea împlinirii tuturor aspiraţiilor sale poetice şi păstrării imaculate a iubirii care-i înnobilează sufletul şi care este de fapt propriul său „perpetuum mobile”.

Gheorghe A. Stroia
Adjud, noiembrie 2010"

Recenzia a mai apărut şi în:


Basarabia Literară
Visul
Niuzer
Belgianul

Mulţumesc încă o dată citittorilor care m-au încurajat şi m-au sprijinit moral şi sufleteşte pentru a putea ajunge aici, mulţumesc celor care îmi sunt alături şi cred în mine atât de frumos şi, nu în ultim rând, îi mulţumesc încă o dată domnului Stroia pentru tot ceea ce a scris în această recenzie, recenzie pe care nu mi-aş fi închipuit-o vreodată sub o astfel de formă plină de consistenţă, de suflet şi frumuseţe...Mulţumesc!