Alţi paşi. O viaţă îmbinată în altă viaţă. Ajungem uneori să stăm la coadă în propria viaţă. Privim din afară cum alţii râd. Oameni se învălmăşesc în noi furându-ne până şi dreptul de a fi noi înşine. Părem a fi proprii noştri chiriaşi. Hilar. Stau la fereastra mea şi mă privesc în mine. Afară se aud sunete groaznice. Câinii latră muşcând în gol fantome. Vântul mă plesneşte peste faţă, iar lacrimile îmi curg. Am privit o clipă vântul în ochii. Simţeam cum vrea să intre în mine să mă arunce asemeni unei foi goale, dar i-am arătat şi lui înăuntrul meu. A tăcut pentru o clipă. Am încheiat un pact. El să nu mă mai bată şi să nu îmi mai răvăşească gândurile, să îmi ducă sărutul mereu celui iubit fără să pună condiţii, iar eu să-i iubesc adierile, să-i respect furtunile şi să nu mă opun rostului creat de el. A plecat. Privesc iarăşi pe fereastră. Văd chipuri dragi. Aud glasuri atât, atât de iubite.
Focul uneori mocneşte şi se aud colinzi. Alteori viscolele mă umple de ger şi frig. Uneori din mine amintirile mă privesc şi ele. Unele zâmbesc făcându-mi cu mâna. Altele aburesc fereastra să nu pot să le mai văd. Mi-e frig uneori fără mine. Trăiesc din când în când anotimpuri. Din suflet îmi cresc muguri şi ghiocei. În spatele ferestrei unde tot eu sunt cresc copaci înalţi cu flori mari şi albe.
Marea se zbate sărutându-mi degetele sufletului. Valurile îmi aduc la picioarele lacrimilor scoici, iar eu desenez inimi în nisip. A mea e strâmbă. Nu are formă de inimă mereu. Uneori e nor. Uneori e barcă. Uneori e lacrimă. Uneori e casă fără acoperiş, goală până şi de mine. Uneori e vis.
Azi este melancolie. Îmi şterg lacrimile. Timpul mă ceartă mereu. M-a trântit de câteva ori de pământ, mi-a smuls zborurile şi visele, dar până la urmă mi-a dăruit clipele. Când le-am ţinut pe pleoapele din care îmi înflorea iubirea ticăiau atât de repede încât nu puteam nici să respir. Acum nu mai alerg contra-timp, nici împotriva lui, nici de el. Îl ţin de mână şi păşim alături.
Aştept cuminte ridurile şi firele cărunte, albumele şi glasurile amintirilor din viitor. Undeva nu foarte departe, la mijlocul visului dragul meu îmi zâmbeşte cald. Stă pe pridvorul unei case albe din lemn. În braţe leagănă o fetiţă povestindu-i despre inorogi şi elfi, despre flori şi râuleţe. Ea gângure încet. Două pisici se joacă prin iarbă, iar fluturii se pierd în culoare. Un măr înflorit le scutură câteva flori şi le face din frunze ca şi cum i-ar saluta. Întind mâna şi îi ating. Şi-a întors privirea căpruie şi strălucitoare. Ridicând fetiţa cu faţa spre mine mă arată cu degetul: „Uite-o pe mama! Să îi facem cu mâna! Să îi trimitem pupici şi petale de zâmbet să găsească mereu puterea să se întoarcă acasă!”. Petalele de zâmbet mi-au atins buzele şi lăcrimez. Îmi ating gura cu palma şi o apăs uşor sărutând amintirea din viitor care mi-a făcut cu mâna. Fereastra sufletului meu la care stau pe vârfuri şi visez s-a deschis. Din trecut, din prezent, din viitor, dragul meu m-a lăsat înăuntru, în mine.
Acum ştiu că nimic nu a fost în zadar: lacrimile, aşteptarea de mine fără mine, moartea, iubirea fără iubire. Nu am să mai aştept niciodată nimic. Am să învăţ doar să păşesc mai departe. Fiecare dală de viaţă mă duce undeva. Fiecare copac cu umbră îmi arată că afară e soare. Fiecare decepţie m-a învăţat să mă ridic, să zbor într-o aripă, să umblu fără picioare. Fiecare cer plâns mi-a adus mai aproape zâmbetul care mă răsare în fiecare zi mai frumos! Am păşit în mine cu emoţie. Nu mă mai regăsisem demult. M-am bucurat de toate: bune, rele. Am atins pereţii de suflet smulşi şi am atins pereţii netezi. Am tresărit. Da! Sunt eu cu tot ce însemn eu! Am zâmbit printre lacrimi.
El era lângă mine. Tăcut pentru prima dată, dar cu acelaşi zâmbet plin de căldură şi iubire. „Acum ai să rămâi la tine? Eu am rămas de prima dată. Nu m-am îndoit nici o clipă de cât eşti de minunată! Ţi-am iubit şi îţi iubesc orice trăire şi zbucium!”. Am zâmbit sărutându-l, în timp ce mâinile mele nu se mai săturau să îi alinte chipul. „Am să rămân. Am fost aici de prima dată, dar a trebuit să apari tu ca să mă găsesc. Nu m-am îndoit de mine. Am vrut să mă regăsesc doar minunată...pentru tine! Acum cu tine sunt într-adevăr acasă!”. Sărutându-mă pe frunte şi pe ochii mi-a arătat strălucind mărul din faţa casei şi leagănul în care va dormi aia mică.
Amintirea mea din viitor nu a fost chiar atât de departe!!! A trebuit doar să accept că nu este un vis şi...să mă trezesc!
(Sursa foto: Vladimir Kush, Gustav Klimt)
2 comentarii:
Am primit si eu un e-mail cu pozele astea de pictori care picteaza asemanator cu Dali. Nu mai inteleg nimic. Pe internet (wikipedia)vad picturile ca sunt atribuite lui Dali si le stiam pictate de Dali.
Astea sunt copii???? Chiar e aiurea!
Nu ştiu ce să îţi răspund Cher...
Pe mine mă scoate din minţi când tot primesc mailuri cu slide-uri. Unele te induc în eroare. Nici ei nu ştiu ce şi cui aparţin, dar le fac, scriu şi dau mai departe şi uite aşa se propovăduieşte prostia :).
Unele sunt ale lui, unele sunt refăcute la cerere, altele sunt "îmbunătăţite". E aiurea faptul că nu se încearcă originalitatea. Eu am pus imaginile pentru că mi sau părut că aparţin textului şi...atât.
Trimiteți un comentariu