15 decembrie 2010

îngenunchere


am adunat atât de mult cer încât nu mai am unde să-mi las
visele să zboare

între tâmple îmi stau în genunchi şi mă sprijin de suflet
cu fruntea

tăcerile îmi urlă, lacrimile se zvârcolesc, sângele mă strânge de gât,
dar eu respir

rar
tu, eu, tu
şoptit
tu, tu, tu

trag aer, iar tăcerile devin mâini ce acoperă ochii. îi apasă,
ei şterg orizontul,

cu fruntea

în timp ce eu stau în genunchi şi mă sprijin de suflet

Niciun comentariu: