am adunat atât de mult cer încât nu mai am unde să-mi las
visele să zboare
între tâmple îmi stau în genunchi şi mă sprijin de suflet
cu fruntea
tăcerile îmi urlă, lacrimile se zvârcolesc, sângele mă strânge de gât,
dar eu respir
rar
tu, eu, tu
şoptit
tu, tu, tu
trag aer, iar tăcerile devin mâini ce acoperă ochii. îi apasă,
ei şterg orizontul,
cu fruntea
în timp ce eu stau în genunchi şi mă sprijin de suflet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu