în mine dansa o prinţesă

când mă atingeai, toată lumea începea să se învârtă
doar tu, tu rămâneai acolo în mijlocul ei şi mă priveai,
iar eu învăţam să respir pe silabe

când îmi curgeai pe spate, prima dată îngheţam
apoi, se năşteau cercuri de emoţii mici, mari, aproape, departe
o picătură de apă ce naşte furtuni liniştite

când plecai, toate depărtările se strângeau în jurul meu,
doar tu, tu rămâneai acolo în mijlocul ei şi mă priveai,
iar eu învăţam să aştept pe silabe

într-o zi, ai început să te învârteşti cu lumea mea,
totul a devenit un carusel fără lumini, fără muzică
doar eu, eu stăteam şi priveam

dintr-o dată, totul a devenit tăcere
în afara sunetului de ţăndări care s-a auzit în urma ta când ai ieşit,
atunci s-a spart globul fermecat

ştii tu, acela pe care bunica i l-a dat mamei, mama mie,
iar eu ar fi trebuit să-l dau fetei mele
în el trăia o prinţesă care dansa când întorceai cheia

era aşezată pe o măsuţă în mijlocul sufletului meu
a mea, nu se învârtea niciodată la cheie
avea nevoie doar de o picătură din tine ce se transforma în cerc

te-am văzut într-o zi cu mult după aceea...toată lumea se învârtea
doar tu, tu erai acolo în mijlocul ei şi mă priveai,
dar pielea mea nu s-a mai cutremurat

am aşteptat, dar nu s-a întâmplat nimic
mi-am atins încet mâna, gâtul, ochii, buzele...nimic
eram doar o femeie şi un bărbat oarecare ce nu s-au văzut demult

(cred că cercul acela era defapt muzica...)

când ai zâmbit, o fărâmă din prinţesă a început să se târască prin mine
mi-am îndesat pumnul în suflet şi am aşezat-o la loc
acolo, unde nimeni nu poate muri în faţa chipurilor cioplite

când te-ai îndepărtat, am învăţat să umblu chiar dacă în mine zăngănesc cioburi,
iar din când în când prinţesele prind viaţă pentru a se uita
prin fereastra ochilor mei

asta voi da fetei mele
un glob prin care se vede lumea dincolo de orice spaţiu
gol

(în mine dansa o prinţesă...
dacă n-ar fi fost, nu v-aş fi povestit)