M-am trezit pe o stradă albă. Nici o tresărire, nimic. Până şi copacii adiau în alb. Nu atingeau nimic...nici măcar timpul. Şi timpul era alb. Dintr-o dată am auzit o tăcere. Roşie şi şerpuitoare. Mă încolăcea şi mă strângea de suflet. Îşi înfingea ghearele în alb şi sfâşia. După acea ploaie de tăcere roşie totul a căpătat culoare. Timpul începu să se mişte, vântul adia printre culori. Strada începu să alerge cu oameni. oamenii vorbeau. Tăcerea rămase tăcere.Sufletul respiră. Undeva dosit se mai simte vârful unei gheare. Din cauza ei simt că trebuie să respir mai mult. Să alerg. Înfăşor strada pe după umeri şi alerg cu ea. Şi cu oamenii. Vorbesc şi tac. Monocrom şi roşu.
(Sursa foto: Kim McElroy)
Păşiţi în Casa Gândurilor...vă recomand să intraţi uşor să nu risipiţi liniştea şi magia! Bine te-am găsit dragă Florina!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu