11 noiembrie 2011

celui ce nu va fi să fie

 (Sursa: internet)

era o zi cu un cer amar
atunci
îmi luasem sufletul la plimbare
ca şi cum ai trage după tine
un câine
trebuia să înveţe odată,
odată,
o dată pentru totdeauna!
el însă căuta şi în clipele alea
printre fierea norilor
şi tăişul pietrelor
respira şi aştepta să se despartă
apele tristeţilor mele
şi să apari

când ai apărut,
nici măcar nu ştiam culoarea ochilor tăi,
(privirea aceea de unde a mea îşi va culege
toate dimineţile cu tine)
îţi auzeam doar vocea
mi-a fost de ajuns să simt sub inima mea
cum tremură pământul
şi vin în zbor de vise primăveri peste primăveri

nu am să te păstrez femeii din mine, iubite
am să te las lor,
tuturor anotimpurilor care-mi vor aduce sufletului
gustul tău, clipei neclipe
ar fi ca şi când aş vrea să închid cerul în colivie
cerul în colivie

eu doar te-am înrămat în mine
pentru totdeauna
şi te privesc cuminte în timp ce alte lumi tremură
sub ochii mei
olăresc clipe ce nu vor fi să fie vreodată
le trăiesc cu tine în toate câmpurile mele de maci
zidesc oameni în jur
să te pot ţine în braţe preţ de un gând cu noi

din când în când,
ies afară şi las toţi lupii din mine să urle
paşilor tăi,
apoi, mă învelesc în vocea ta şi adorm

4 comentarii:

Bogdan :P spunea...

Asta e ca naiba de dureroasă. Sfasie. Spune multe, tacde si mai multe si doareee ca o rana deschisa peste care pui sare. Insa, e minunata!

Deci, cand ne scrii??? :)))

Crengu spunea...

Hmmm! Hangita, ma faci sa-mi doresc sa gust cerul si nu mi-a trecut vreodata prin cap ca ar putea fi comestibil! :p Asta ca sa mai destind putin atmosfera creata de poem, pentru ca sfasie, cum spune si Bogdan.

Uneori, insa, da, si eu simt nevoia sa-mi las lupii sa urle, dar sa urle a respiro, a regasire, a ceva al carui nume nu-l prea nimeresc acum...

Si-ti multumesc, domnita, pentru toate sentimentele pe care le pui in cuvinte si pe care eu, uneori, le tac...

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Bogdan, eşti ca şi scaiul :). Uneori, în viaţă, e bine să ai câte o astfel de rană deschisă. Simţi mereu viaţa mult mai intens. Şi emoţiile. Şi lacrimile. Sarea e bună şi ea. Nu uităm. Eu vreau mereu să îmi amintesc ce simt acum şi cum simt. Poate de asta sfâşie. În rest, e linişte Bogdan. E multă, multă linişte.

O să scriu în curând...când va fi pregătit. :)

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crengu, tu şi când taci spui atât de multe sufletului meu şi nu numai...

Lupii sunt buni. Când îi laşi să urle. În nopţile acelea când nu rănesc pe nimeni ieşind. Nici pe tine. Sunt o eliberare. În rest, sunt răni pe dinăuntru. Vor mereu să iasă, iar noi îi închidem şi mai adânc. Atunci aerul..., aerul se opreşte. Apoi expiri...

Na, aberez. Dă-i încolo de lupi. Lasă-i, scoate-i. Apoi adoarme-i :).

Eu îţi mulţumesc pentru că îmi eşti.