28 noiembrie 2011

Inutilitate

 (Sursa: internet)
câtă zăpadă sub suflet
şi câţi nămeţi de teamă şi de frig
aduce vântul din direcţia nordului meu
steaua mea polară e doar în vise
inima mea, adună încă o iarnă,
încă un ţipăt nerostit vreodată
am să adorm aici, în mijlocul acestui câmp
gol unde toate vrăbiile mi-au murit
voi rămâne aşa
sub gheţuri, nu se mai simte nimic
decât, cum îţi îngheaţă sângele
şi simţurile

(dar sufletul? sufletul iubeşte şi visează fără sânge!
transformă-te în tărâmul gheţurilor, dar el, el, tot va rămâne
să te încălzească toate eternităţile!)

...........

Ce vreau să spun este că sunt omul extremelor...cald-rece, entuziasm-tristeţe, cer-pământ, zâmbet-lacrimi, utilitate-inutilitate. La mine totul e la maxim sau nu este. Nu suport jumătăţi de măsură. Decât să fie doar de dragul de a fi, mai bine deloc. De aici şi toate sentimentele acestea care uneori înăbuşesc. Contradictorii. Antitezele din mine.

Nu prea am aşteptări. Poate e bine. Poate e rău. Nu ştiu. Ştiu doar că uneori mă simt om. Iremediabil om. Atunci îmi vine să urlu. Ca şi acum. Mă închid apoi în mine. Într-o cochilie a întrebărilor, a gândurilor. Un labirint în care uneori mă pierd. Când eşti atât de singur încât singurătatea te taie până la oase, totul capătă alt sens. Acum însă, mi-e atât de neclar tot. Confuz. Acum nici măcar nu pot fi o extremă. Asta mă face să mă simt inutilă. Nu pot fi nimic. Uneori, când suntem în astfel de stări aşteptăm un sunet, un gest mărunt, un zâmbet, un semnal de fum...cât un bob de nisip..., dar pentru noi atât de însemnat.

Am să lipsesc o perioadă de pe blog. Poate fi câteva zile, poate fi mai mult. Iubesc prea mult să scriu ca să pot sta departe prea mult. Altfel, probabil ar fi pentru totdeauna. Dar eu nu cunosc cuvântul, decât dacă e vorba să fiu lângă cineva. Ştiţi voi..., până la capătul capătului.... Defapt voi lipsi de pe internet. De tot ce a devenit o stare de a fi pentru mine. De prieteni. De, da. Oricum, pe 6 voi fi online. Este seara lui Ştefan, iar eu...nu cred că voi putea sta departe. Sau cel puţin nu am să pot sta departe de a-l asculta. regret doar că nu pot să-i ţin galerie. Eu stau doar aici, pe băncuţa sufletului, ţin pumnii şi strig tare: "Hai Ştefan! Hai Ştefan! Fi tu!".

Pe curând dragii mei...

6 comentarii:

Crengu spunea...

Unde ne fugi? Are legatura cu mutatul? O sa-ti ducem dorul...

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crengu...:). Din păcate nu are legătură cu mutatul. Eu tot pe aici stau anul acesta se pare. Poate la anul. Vă îmbrăţişez cu drag...

Scaiul spunea...

Are legatura cu sufletul...? Pentru ca mie asta imi razbeste din ultimele postari. Rami, crezi in minuni? Ai rabdare draga mea si s-ar putea ca ele sa se intample ;).

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Chiar eşti un scai Bogdan... :). Unul numai bun pentru sufletul omului. Cred în minuni. Dovadă Augusta. Dar mai există imprevizibilitatea oamenilor. Asta, poate frânge o minune într-o clipită.

Crengu spunea...

Eh, tocmai aici e secretul domnita: ca trebuie sa ai nadejde in altcineva, nu in oameni si sunt sigura ca stii despre ce vorbesc. :)
Rabdare, rabdare, rabdare...

Trimitem si noi imbratisari si zambete! :D

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crengu, nu aduc în discuţie nădejdea şi dragostea în şi pentru Dumnezeu. EL este pur şi simplu! Fără El, nimic nu mi-ar fi şi nu ar fi. EL este tot ce am eu mai bun în mine, în suflet, în tot ce se întâmplă şi mi se întâmplă. E...firesc! Natural precum aerul! MEREU am avut nădejde în Doamne Doamne! Poate, pentru că mi se pare atât de firesc să îmi fie, să stau ore în şir la discuţii cu EL, la o cafea...poate de aia nu simt nevoia să vorbesc despre asta. E ca şi în cazul tău...prea intim şi personal pentru mine. E lumina din care îmi trag eu tot ce e polar...înţelegi, draga mea? Vă iubesc mult de tot!