(Sursa: internet)
"Ceva în ochii tăi mă face să îmi doresc să mă pierd...în braţele tale. Este ceva în vocea ta care îmi face inima să bată repede. Sper ca acest sentiment să-mi fie până la capăt. ... Mă simt ca acasă,.. ca acasă pentru mine. Simt că m-am întors în întregime de unde am venit. Mă simt ca acasă... sunt din nou acolo de unde aparţin... ".
Şi zâmbesc. Şi eu mă simt acasă. Ori de câte ori aştept să apari. Aer. Atât de mult aer!!! Şi mă simt acasă când îţi simt privirea mângâindu-mă, alintându-mă, zâmbindu-mi,..., iubindu-mă. Aşa arată răsăriturile perfecte. Ca tine. Cu tine. Şi cine ar fi crezut că soldaţii răniţi ai iubirii se pot întoarce de pe fronturi reci? Cine ar mai fi crezut în minuni? În linişti?! Nu ştiu care pe care a vindecat sau doar s-a întâmplat să ne trezim fără răni. Ştiu doar că vocea ta întoarce cheia în inima mea de fiecare dată. Mă trezeşte. Mă simt vie şi fericită. Dezmiardă, cutremură, bucură. Inima ta este locul unde am găsit în sfârşit casa. După atâta timp. Începusem să cred că nu mai sunt poteci frumoase în viaţă pentru mine. Şi m-am nimerit în mijlocul celui mai neaşteptat drum. Acela către tine. Către "acasă"...acel loc unde sufletul meu e atât, atât de bine. Nu aştept nimic. Decât să fi! Şi, să zâmbeşti. Îmi e atât de cald în suflet când zâmbeşti. Atât de cald...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu