Iubirea...

De curând i-am spus cuiva drag, că nu înţeleg de ce oamenii complică atât de mult iubirea...

Iubirea are nevoie de gesturi simple venite din adâncul sufletului...

Iubirea are nevoie de atingeri, de zâmbete şi sărutări, de tăceri şi zboruri, de nopţi adormite în braţele celui iubit, de dimineţi culese de pe pleoapele care ascund singura privire menită să transforme toată această viaţă cenuşie într-un continuu curcubeu de strălucire şi culoare...

Iubirea e asemeni unei flori gingaşe şi plăpânde... ca să fie frumoasă, ca să reziste şi ca să poată să crească şi în locurile cele mai stâncoase...are nevoie de e soare să o dezmierde, de ploaie să o sărute, de adieri...să o facă să tresară ...

Iubirea are nevoie de emoţia fără de care ar fi un alt sentiment...

Iubirea se zboară întotdeauna în doi...chiar şi atunci când unul rămâne doar într-o aripă!

Iubirea, pentru a supravieţui nu are nevoie decât de o altă iubire !

Privirea aceea..., spontaneitatea, mâna care şterge orice lacrimă, zâmbetul care trece orice, sărutul fără teama de vârstă, bucuria simplă de a fi unul lângă celălalt, unul în braţele celuilalt, emoţia care dă sens şi acolo unde el nu este, plimbările împreună, rămânerea, fericirea primului fir cărunt, al primului rid, neputinţa de a respira fără celălalt, iar la final...un somn liniştit alături de pieptul omului care ştii că a tresărit mereu la simpla ta atingere... aceasta este iubirea pe care eu o simt şi felul în care eu mă dăruiesc!!!

Îţi aminteşti ziua aceea când

în mijlocul amiezii

pe cerul nostru clipeau stelele?

Îţi aminteşti cum florile 
se ascundeau îmbujorate

în spatele frunzelor ce râdeau în albastru?

Îţi aminteşti cum încercam

să ţinem timpul în loc,

vorbind copilării asemeni unor şcolari

în timp ce ochii ne şopteau strălucirea?

Îţi aminteşti când m-ai strâns

atât de tandru de mână

încât m-ai durut în suflet cu atâta iubire,

iar eu m-am oprit din drumul meu

să te tac pentru totdeauna

în ochii mei?

Îţi vei aminti oare în clipele noastre cărunte

de ziua aceea când

în mijlocul amiezii

clipeau stelele pe cer,

frunzelor râdeau în albastru,

ochii ne şopteau strălucirea,

 iar eu m-am oprit din drumul meu

să te iubesc pentru totdeauna

cu toată viaţa mea

tăcându-te?

6 nov. 2009,  14:48