20 februarie 2013

Scenariu cu linişte...


 DEAN MARTIN -- Baby It's Cold Outside
   

Într-un loc unde pentru unii ar fi pustietate, o casă. O casă albă de lemn. O terasă din podele obişnuite să scârţâie sub fiecare pas. Un balansoar scorojit de timp şi ros de carii. Un cer albastru, unduit deasupra unor dealuri nu foarte îndepărtate. Iarbă. Iarbă verde mirosind a reavăn. Flori. Flori de toate culorile şi mărimile. Ţârâit de greieri şi lăcuste. Păsări. Nu ştiu pentru voi ce înseamnă păsările, dar pentru mine înseamnă linişte..., multă linişte. Deci, linişte cu păsări.
La vreo optezeci de paşi, ascunsă sub ramurile unui castan sălbatic, o altă casă. Sau ceva ce mai semăna a casă încă. În casă, un bătrân încovoiat şi încărunţit, înconjurat de cărţi şi tablouri care scria dumnezeieşte. El nu ştie asta, dar nici nu pare să-l intereseze. Bombăne, surâde, scrie. Din când în când iese afară şi aprinde o pipă. Gesticulează, se învârte, se plimbă de-a lungul casei, atinge câte un ram, apoi intră trântind uşa. Ideea! A venit ideea!
La un sfert de ceas distanţă de mers cu maşina şi la jumătate de ceas de mers pe jos, se afla un orăşel. Un orăşel cu grădiniţă, şcoală, cinematograf, biserică, dispensar, câteva magazine, o crâşmă. Clădirile, aproape toate din lemn. Bătrâne şi ele, dar frumoase şi calde. Oamenii se cunosc toţi. Fiecare, cunoaşte pe fiecare. Părinţii lor au fost împreună la grădiniţă, la şcoală, ei la fel, iar copiii lor vor face grădiniţa şi şcoala tot împreună. Unii, cu spirit de aventură şi drag de oraşe mari ce promit împlinirea oricăror vise, pleacă. Alţii, cu drag de oraşe calde asemeni unei familii...vin. Toţi însă, toţi se reîntorc să îmbătrânească şi să moară aici. Un fel de Tara!
Le place să meargă împreună la crâşmă şi la biserică să audă o slujbă frumoasă, să mai afle despre unul, altul. De Crăciun se adună cu toţii să împodobească bradul din centru, iar apoi rămân la o masă şi la un colind. Împart zâmbete şi cadouri, bune şi rele, duşmănii şi prietenii de o viaţă.
Facem drumul înapoi...un sfert de ceas cu maşina şi jumătate de ceas pe jos şi revenim la casa albă de lemn. În casă este o ea. O ea care nu a locuit acolo, dar nu îi plăcea spiritul de aventurier şi s-a mutat acolo cu multă vreme în urmă. Destul ca să afle de toate despre toţi şi toţi să afle totul despre ea. Ea, avea o ea micuţă. Se jucau prin flori, alergau, citeau sub plapumă cu lanterna aprinsă şi căutau zâne în scorburile copacilor. Acum, ea cea mică era sus în cameră cu un cintez micuţ ce nu mai vroia să le părăsească. Ea cea mare deretica prin casă şi fredona un cântecel sorbind cerul prin fereastră. Zâmbea. Radia. În fiecare seară mergea optzeci de paşi până la casa bătrânului şi îi ducea câte o supă sau o mâncărică. El îi dădea în schimb bombăneli de drag şi câte un manuscris din care ea îşi trăgea aerul. le returna mereu cu un trandafir sălbatic deasupra. El îi spunea mereu că se iroseşte în pustietate cu un drag de fată, un bărbat bun, un cintez şi un moş bătrân senil deja. Ea se apleca, îi săruta creştetul şi pleca. În drum culegea câteva flori proaspete şi asculta susurul apei.
Ea îi ştia pe toţi, îi alina pe toţi, scria scrisorile în locul celor bătrâni, le citea pe cele care veneau, râdea la nunţi, la botezuri şi plângea la înmormântări. Uneori, când vizita un mormânt care avea o poveste pe care nu am să o spun, se oprea şi la alte morminte şi le primenea. Zâmbea şi pleca liniştită. Ea, tot un fel de Tara era, dar era vie din carne şi oase şi avea alt pământ sub tălpi şi sub frunte.
Capacul de la oală începu să trepideze încet. Tresări. Îl ridică şi învârti. În depărtare se aude un huruit de maşină. Singurul care nu se potriveşte cu peisajul, dar care e bucată din el. Inima ei începe să tremure încet. Obrajii se roşesc. Îşi şterge mâinile repede de un prosop şi iese. Lumea începe să se învârtă. După lumea fizicii, lumea se învârte mereu, dar învârteala asta era altfel...nu avea nimic în comun cu fizica. Maşina se opri la câţiva paşi de casă. Cum spuneam...era bucată din loc. Iarba ştia şi ea unde e locul maşinii. O avea conturată asemeni unei umbre deasupra firelor sale verzi. Din maşină coborî el. Înalt atât cât trebuia, frumos, cu ochi sclipitori, cu zâmbet plin de căldură, grizonat şi... al ei. Urcă treptele şi se opri lângă ea. Îşi aşeză mâna stângă pe stâlpul terasei şi opri lumea sub palma sa de bărbat. Cu mâna dreaptă o trase pe ea cu fruntea, obrajii, ochii şi gura sub buzele lui.
Din casă se auziră tropote grăbite pe scări şi ea cea mică ţipă fericită. Lumea ei se învârtea deasemenea. El se lumină şi zâmbi larg. Aruncă servieta pe balansoar şi intră în casă. O luă în braţe, repetă ritualul sărutului pe frunte, pe obraji, pe ochi, pe gură şi îi întinse o jucărie frumoasă. Ea îl luă de mână şi îl duse sus. El se supuse. Ea aşeza mereu lumile la locul lor firesc.
Ea cea mare, trase aer în piept deoarece încă simţea un nod de fericire şi emoţie în gât şi aşeză masa. Soarele se retrase puţin, seara cobora încet. Strigă. Cei doi coborâră şi mâncară. Soarele de abia se mai vedea, iar seara era mai groasă. El luă puiul de om în braţe. Puiul de om aşeză fruntea pe umărul lui şi adormi. El urcă scările. Ea rămase să spele vasele şi să aranjeze puţin prin sufragerie. Urcă şi ea. Lumile ei frumoase şi cuminţi adormiseră. Puiul de cintez moţăia şi el. Îl luă în palmă. Trase pătura peste ei şi îi sărută pe frunte. Le şopti iubirea ei şi coborî. Soarele dispăru cu totul, iar seara deveni o noapte frumoasă cu multe stele şi o lună de vis. Cânturile păsărilor deveniră un gângurit somnoros. Greierii mai ţârâiau. Apa susura parcă mai frumos. Casa bătrânului era încă luminată. Se apropie de şezlong şi se aşeză încet. Podelele scârţâie, dar ea nu le mai aude de mulţi ani. Fac parte din decor. A devenit familiar. Îşi aşeză pe umeri un şal şi o pătură pe picioare. De pe măsuţa de lângă ea aburea o ceaşcă. Sorbi încet şi suspină. Începu să se balanseze. Simţea că ar fi vrut să fumeze. Atunci îşi dori să fi învăţat chestia asta în liceu sau în facultate. Ar fi vrut să vadă cum se ridica firul acela gri către noapte.Ca într-o seară de iarnă, fumul de la case. Zâmbi. Crevaşe. Oricâtă linişte ar fi, în sufletul unui om vor fi mereu crevaşe. Cintezul se foi. Şi el era o ciudăţenie. Avea toată pădurea şi libertatea să zboare, iar el o alegea pe ea. Îl mângâie încet cu degetul şi îl sărută încet pe penele frumos colorate. Şopti.
- Tu chiar nu vrei să zbori, nu-i aşa? Nu?
El se zbârli şi dormi în continuare ca şi cum ea nici nu ar fi fost acolo. Ea sorbi din nou din ceaşcă şi continuă să-l mângâie.
- Bine, poate mâine. Acum oricum e noapte. O auzi pe Cile? Ea zboară şi buhuieşte toată noaptea, nu e leneşă ca tine.
Zâmbi cald. Cile era o bufniţă. Habar nu avea de ce, dar iubea bufniţa aia. Ea adormi. Cintezul i se cuibări sub podul palmei. În casa bătrânului se stinse în sfârşit lumina.





>> Publicat prima dată pe data de 19.11.2010 <<

7 comentarii:

Reparatii frigidere spunea...

draguta povestea dar se termina asa brusc cand s-a stins lumina la batran.nu mai are continuare??

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Ultima imagine, înseamnă defapt faptul că seara ei începea defapt după ce se asigura că toţi sunt bine şi au adormit... Are o continuare, dar nu are legătură cu acest scenariu. Totuşi, pot să îl continui...ar fi o provocare frumoasă...:).

Cursuri calificare spunea...

asteptam continuarea deoarece povestea este foarte draguta

Canapele piele spunea...

Foarte frumoasa povestioara ..mi ai adus aminte si mie de bunicul meu..caruia incercam mereu sa ii fac fata noaptea povestilor lui..erau atat de interesante..iar eu niciodata nu apucam sfarsitul lor..

Transport agabaritic spunea...

Foarte interesanta povestioara.. Sper ca mai e si o continuare pentru ca totul se termina brusc :( Oricum imi aduce aminte de satul bunicilor mei .. :X

Masaj erotic Bucuresti spunea...

o poveste foarte draguta,tuturor ne aduce aminte de ai nostri bunici,satele in acre acestia au copilarit si mai ales casa batraneasca:x

Revelion restaurant spunea...

ar fi fost draguta o continuare :)