Aşa te-am aşteptat. Ţărm. Ţărm cu nisip şi
scoici de dor. Peste gleznele sufletului, marea mă săruta cu speranţa.
Uneori m-aş fi aruncat în ea cu tot cu cerul din mine. Alteori doar aş
fi călcat-o cu inima. Aş fi răscolit-o. Dar, am rămas ţărm.
Ţărmul unde să acostezi într-o zi şi care să se transforme în două
braţe largi şi pline de drag şi dor. Am stat acolo iubire, aşteptând
iubirea. În mine s-a născut din toate acele clipe perla. Cine-ar fi
crezut. Şi iat-o cât de rotundă şi perfectă este clipa. Sunt fericită că
am aşteptat. Acum, nici nu mai contează cât. Contează numai că eşti!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu