14 februarie 2013

Strigaţi după un punct de sprijin şi vi s-a dăruit...Iubirea!



Sunt zile în care nu pot scrie despre nimic. Mă închid în mine ca într-un cel mai adânc abis şi tac. Las să răzbată spre mine doar ecouri, raze de lumină şi uneori tristeţi. Din toate se poate învăţa. Din toate poţi să aduni noptiţe la colţ de privire şi suflet. Din toate poţi să înveţi cuvintele să rescrie.

Când în mine se adună destule, ies din nou la suprafaţă şi scriu. De cele mai multe ori despre copila mea, despre cel pe care îl iubesc, despre doruri, aşteptări, căderi, ridicări, despre prietenie, despre iubire şi oameni. Iubesc oamenii :). Îi iubesc pentru că sunt fiinţe fragile, dar care au o capacitate deosebită de a se autodepăşi, de a răzbi, de a se reprogramaşi a depăşi. Îi iubesc pentru că de cele mai multe ori învaţă să repare şi de regulă o fac bine. Îmi plac pentru că nu sunt perfecţi şi avem mereu de învăţat unii de la alţii. Că se străduiesc să îndepărteze iubirea din viaţa lor, dar când nimeni nu îi aude şi nu îi vede stau şi o aşteaptă, plâng după ea şi speră.

Noi oamenii ne naştem pentru a iubi şi a fi iubiţi, dar ne pierdem această capacitate pe parcursul vieţii. Din diverse motive. Uneori chiar ajungem să luptăm împotriva ei. Pentru că suntem iremediabil oameni. Pentru că ne lăsăm răniţi, apoi ne înfăşurăm în propriile răni şi ne apărăm de tot şi toate. Pentru că ne e teamă. Pentru că urâm singurătatea. De aceea, de multe ori risipim clipe preţioase. Şi totuşi, deşi lumea cunoaşte multe decăderi în ultima vreme...cea mai dureroasă fiind îndepărtarea de cele fireşti...sentimentele, emoţiile şi credinţa, oamenii se agaţă de zile. Zile speciale. Simt nevoia unor astfeld e zile ca să le reamintească de ei. Parcă ar dori nişte ăuncte de sprijin în univers de care să se agaţe pentru a nu s eprăbuşi pentru totdeauna în ei şi în uitarea a tot.

Astfel că, pe 14 februarie, au ales să sărbătorească iubirea...sentimentul acela pe care puţini îl mai dăruiesc, puţini îi mai dedică rânduri şi despre care din ce în ce mai puţini simt nevoia să vorbească. Majoritatea iau iubirea în derâdere, nu mai simt să o dăruiască şi nu vor să înţeleagă că ea este defapt ceea ce încheagă totul...inclusiv specia umană. Ea este aceea care ne face un rotund şi ne oferă apoi înţelegerea, bunătatea, acceptarea, compasiunea. Cheia universală a tuturor rsăpunsurilor este iubirea!

Ştiu că nu avem nevoie de zile speciale să o simţim deoarece ea face parte din noi şi aşteaptă doar o rază de strălucire pentru a deveni din nou vii cu adevărat, dar poate, nu este chiar atât de rău să existe zile speciale în care să ne reamintim că iubirea există şi merită să credem în ea, merită să o vedem, să o aşteptăm, să o lăsăm din nou în inimile noastre...uneori prea reci, uneori prea dezamăgite, uneori prea pline de dureri, egoism şi răutate.

Merită să inventăm zile pentru a ne aminti că avem capacitatea de a iubi, de a fi mai buni! Merită să punem puncte de sprijin pe cer de care să ne agăţăm dacă doar aşa mai avem capacitatea de a ne aminti despre oamenii din noi!

Şi dacă sunt zile în care nu ne mai amintim de iubire, de bunătate, de zâmbet şi omenie...merită să le inventăm! Oarecum, umanitatea, fie ea şi cea pe cale de dispariţie...merită orice pentru a fi salvată. La urma urmei, nu cunosc o altă specie care să scrie poezii, romane şi să dea naştere unor filme despre dragoste...cum o fac oamenii! Atâta timp cât acestea mai există, înseamnă că trimitem semnale către ultimul "neuron" de suflet...pentru ca să nu lăsăm frumosul din noi să moară!

La mulţi ani, oameni! La mulţi ani, sentiment de iubire!

~~~~~~~~ ♥ ~~~~~~~~~

Eu nu am nevoie de 14 februarie ca să îmi amintesc. Pentru mine nu e nevoie de un punct de amintire. De o zi specială. Pentru mine, ziua iubirii are un singur nume: Suflețel! Atât. Iar tu, eşti în fiecare clipă, zi, amintire din sufletul meu. Tu eşti acolo dintotdeauna! Şi vei fi. Cu siguranţă înainte să mă nasc Doamne Doamne mi te-a pus în suflet şi tot acolo te va păstra şi când nu voi mai fi! Sunt convinsă că El ştie că sufletul meu nu va fi niciodată deplin fără sufletul tău şi nici eu ca om nu voi putea evolua frumos fără tine, de aceea ne-a dăruit fericirea acestei iubiri deosebite!

Te iubesc, dragostea mea! Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai fost, îmi eşti şi vei fi...jumătatea firească a sufletului meu care e acolo mereu să mă aducă din nou acasă oriunde m-aş pierde...!




2 comentarii:

Crengu spunea...

Sa va fie de bine, multi ani sanatosi si frumosi inainte! :)

Sandrina-Ramona ~ Lady Allia spunea...

Mulţumesc, draga mea Domniţă...Sper din tot sufletul să fie totul într-un ceas bun, fericit şi binecuvântat...! Să nu uiţi că te iubesc şi îţi doresc din toată inima mea să fii fericită, iubită şi să îmi fii sănătoasă! Vă îmbrăţişez cu mare, mare drag şi dor...