Poate că nu am să te strig niciodată tare şi răspicat să te audă lumea... Nici nu vreau. Poate atunci nu ai mai fi. Sau ai dispărea. Cele mai frumoase sentimente locuiesc în noi. În cel mai adânc loc din suflet. Ca într-o casă unde ştim că suntem mereu liberi, fericiţi, iubiţi. Acolo mă aştepţi mereu în prag. Zâmbind. Atunci şi doar atunci eu mă simt acasă. Întreagă. Nu am nevoie să te rostesc afară când te privesc. Nu simt să mă audă lumea. E de ajuns să te chem în gând. Eşti mereu acolo. Şi nici nu trebuie să răspunzi. Ştiu că eşti. Eşti cel mai frumos "chiriaş" al inimii mele. Al vieţii mele. Iar cel mai frumos lucru ştii care e? Vii şi pleci când vrei, iar eu nu mă tem niciodată că nu te vei întoarce, iar eu nu te voi găsi aşteptându-mă. Cum spuneai..."numele aduc numai necazuri". Aşa că eu te strig doar..."iubitule". Pe litere te voi chema numai în braţele tale. Atunci când mă vei iubi cu fiecare din ele şi cu tine. Somn uşor iubitule...
mi-e dor şi ştii dacă n-ai şti
nici eu n-aş fi,
nici tu n-ai fi
nici aer şi nici cer, doar ger
atât îţi cer
să ştii,
să fii
(Sursa: Hanul Poveştilor)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu