14 aprilie 2011

semicursă

Smiley - Love is for free (feat  Pacha Man)
   


azi, este iar o zi mare, lungă cât o zi de post, obosită şi ceţoasă
nu contează
am să dau puţin norii la o parte şi am mă încălzesc la soare
la soarele meu
am să ascult îngerii cum coboară din aer, din aerul tău
şi ne cântă peste umeri
am să adun iarba din cele mai frumoase poieni, reavănă
şi am să adorm sub braţele tale
tu îmi vei povesti câte în lună şi în stele, iar eu te voi crede
ca de fiecare dată
contează doar degetele tale care se înfăşoară în părul meu
şi păsările care zboară din mine
asemeni unor copii fericiţi desenând tot cerul cu emoţii
în toate culorile curcubeului
ştii? mă gândeam. la noi aşa a fost să fie. o întâmplare care
s-a întâmplat
nu mai contează de câte ori ai plecat sau de câte ori am plecat
contează că ai rămas după fiecare plecare
iar eu nu m-am mişcat nici măcar un centimentru de aştepare
din locul unde m-ai lăsat
nu mai contează în câte lumi se divide lumea ta, lumea noastră
eu sunt un mic crepuscul
mă mulţumesc să mă joc în ochii tăi. să păşesc în mijlocul nostru
ca într-o Cale Lactee
unde două stele, aproape ciudat s-au ciocnit într-un sărut
cândva demult
pe când credeam în prinţi şi prinţese, iar viaţa era o mare sală de bal
azi eşti doar un bărbat deloc oarecare
mă aştepţi în fiecare zi la colţul dimineţii cu o cafea aburind a zâmbet şi
o semicursă în lipsă de armăsar alb
pe care evadăm din ziua ce va urma. eu stau în faţă cu braţele larg dechise
şi trăiesc mai mult decât aş fi crezut vreodată că se poate trăi
nu va fi nicicând mai mult de atât, dar cine are dreptul să-mi ia zborul
de lângă tine?

hai, strigă şi tu cu mine să vezi cum îţi ies din plămâni. nu îţi ţine respiraţia. promit că voi fi tot acolo, ba mai mult.
hai, strigă-mă tare cât poţi!
ai să mă inspiri iarăşi. prin tot sufletul tău. nu sunt un exerciţiu. sunt doar aer.

doi orbi care rătăcesc unul în altul fără să vadă vreun semn  de circulaţie,
avem mereu liberă trecere pe acelaşi drum

(Sursa foto: internet)

Şi acum, mai rămâne doar să intri în lumea mea. Să stingi lumina şi să existăm aşa...cum doar noi doi ştim să existăm. De azi, am decis că voi fi doar o simplă femeie şi...atât!

Niciun comentariu: