29 aprilie 2011

"şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, dacă nu mai trăiesc şi astăzi..."

(Sursa foto: internet)


Îmi amintesc cum iarba stătea sub umerii mei, iar cerul era o mare tablă pe îmi care desenam toate visele. Uneori conturam un prinţ care apărea din senin şi îmi acoperea cerul cu un altul. Cu privirea lui senină, plină de zâmbet, de linişte. Alteori, rămânea şi povesteam ore în şir. Doar eu şi el...prinţul meu. Erau zile în care venea pe un cal alb care nu mânca jăratec, dar iubea să alerge liber pe câmp. Câteodată alergam şi noi cu el. Îmi amintesc că era printre puţinele dăţi când prinţul meu era doar un tânăr oarecare care putea face nebunii făfă să simtă povara unei ţări pe umeri. Erau zile în care venea într-o maşină. Specific că nici aia nu mânca jăratec. Era condusă de un şofer discret şi tăcut care de cele mai multe ori nici nu clipea. Puteai să îţi plimbi mâna prin faţa lui, să te strâmbi. El nu clipea. Uneori mă gândeam că poate e mort şi conduce aşa...din instinct. De cele mai multe ori ne descălţam şi umblam aşa prin iarbă. Citeam şi cântam. Dansam şi număram nori. Era perfect. Într-o zi însă, nu a mai venit, iar eu m-am trezit mai cenuşăreasă decât niciodată. Am ştiut că am crescut atunci, acolo. Nu mai ştiam nici măcar să desenez nori. Încercam însă să îl conturez pe el. Îmi amintesc cum închideam ochii, încruntam sprâncenele, dar...nimic. Apărea doar o imagine nedefinită care râdea. Măcar râsul mi-l aminteam perfect. Cred că el e cel care mă ghidează uneori într-o mare în care suntem luaţi de-a valma şi împinşi în valuri. Uneori mergem cu valul, alteori ne împotrivim, iar alteori ajungem la mal. Totuşi, am învăţat să visez în continuare. Nu mai am acelaşi vise. Nu mai am cum. Nici măcar condurii nu mi-ar mai veni la fel de bine, dar visez încă. Mă las purtată de muzică, de nori. Arareori mai apare şi mă ia de mână. Nu îl pot vedea, dar îl ştiu că e acolo. Atunci trăiesc frumos.

Privind azi la nunta regală a lui Lady Katherine cu Prinţul William am zâmbit. Acum pot să spun tare şi răspicat tuturor: nu mai îmi vindeţi gogoşi...vedeţi că există Cenuşărese şi Prinţi? Vedeţi că există poveşti cu final fericit? Nu eu sunt visătoarea şi naiva ci voi :). Voi cei care vă înfrânaţi visele şi el obligaţi să stea acolo legate în voi fără să aibă posibilitatea să zboare libere...măcar aşa, din când în când.

Eu cred, că atâta vreme cât există prinţi pe lumea asta, toate fetele au dreptul să viseze. Au dreptul să îmbrace rochii de prinţesă, să vorbească cu păsările, să le ţină pe deget, să cânte şi să danseze cu mâinile strânse sub piept şi să viseze la ziua aceea magică.

Mă întreb dacă această monarhie nu ar fi bine să se reinventeze peste tot. Dacă tot nu avem parte de politici bune şi oameni politici deosebiţi (în mare majoritate), măcar să avem parte de visare. De ideea de a vedea o regină, un rege, un prinţ, o prinţesă. De ideea de a ne bucura la o nuntă, la un botez. De emoţia unei încoronări. Glumesc, dar ar fi frumos. Unii vor sări că şi noi am avut monarhie. Am avut? Nu voi nega istoria aici. Voi nega doar faptul că am avut-o. Fiecare înţelege ce vrea.

Ca să revin la prinţi şi prinţese, fiica mea este din naştere o fiinţă firavă, plină de gingăşie, de o nobleţe aparte. Nu am văzut-o niciodată să îşi ţină mâinile aşa ca mine...fără feminitate. E foarte cochetă. Când mănâncă ţine mereu degetul mic sus :). Când se îmbracă alege doar hainele cu gust. E clar că e prinţesă. Una înnăscută. Are fineţea şi înţelepciunea din fire, nu din educaţie. Veţi zâmbi şi veţi spune că am luat-o pe ulei. Staţi să vedeţi de ce vă spun toate acestea. Eu obisnuiesc să îi citesc fetiţei mele poveşti încă de când era în burtică. Am constatat însă că de mică îi plăcea în mod deosebit Frumoasa Adormită.

Într-o zi îmi spune:

"Mami, eu am să mă căsătoresc într-o zi cu Prinţul Philip!"

Prima dată am zâmbit şi am sărutat-o pe frunte. ba chiar am încurajat-o:

"Bineânţeles că da draga mea! Eşti o prinţesă adevărată, iar Philip ar fi un orb să nu te remarce! Dar, de ce dintre toţi prinţii tu l-ai ales pe Philip?"

"Pentru că este bun la sufle! Râde mult, cântă, dansează şi e elegant. Şi pentru că o iubeşte pe Aurora frumos!"

"Dar şi alţi prinţi sunt buni şi iubesc prinţesele!"


"Mie îmi place doar de Philip! Ai văzut mami? El a iubit-o pe Aurora şi când era desculţă!!!"

Am renunţat să o mai întreb altceva. Îmi închisese oricum gura. La 3 ani şi 7 luni, nici nu te gândeşti câtă profunzime şi seninătate pot avea copiii. Te sperie. Ieri, în timp ce ne jucam, Augusta aude la televizor: "poate prinţul Philip nu va mai adormi la slujbă...". S-a oprit brusc, m-a privit cu ochii mari şi ducându-şi mânuţele la piept mi-a spus râzând:

"Ai auzit mami? Prinţul meu! Philip! Vezi că nu este doar în poveste?"

Pentru prima oară am încercat să îmi aduc fetiţa cu picioarele pe pământ şi i-am spus:

"Mami, noi suntem fete obişnuite, simple, el este un prinţ!"

S-a întors către mine, a înclinat capul pe umăr, a ridicat bărbia şi a răspuns senin:


"Eu nu sunt obişnuită mami! Eu sunt o prinţesă!"

Dacă nu aş fi născut-o eu, aş fi înclinat să o chiar cred. Felul în care m-a privit, delicateţea şi autoritatea ei m-au făcut să îi simt cuvintele până în suflet. Şi, oare nu e aşa? E o prinţesă. Toate poate suntem. Eu cred că defapt regii, reginele, prinţii, prinţesele se nasc în noi şi am putea deveni oricând unul dintre ei, doar că, undeva pe parcursul vieţii renunţăm la visele şi la crezurile noastre. Creştem. pierdem imaginea aceea clară. Ieri însă am învăţat o lecţie de la un copil. Nu toţi. Sunt convinsă că asta face diferenţa între noi ca şi oameni. Unii ne naştem ca să rămânem obişnuiţi, iar alţii ca să devenim destine strălucitoare şi importante. Sunt convinsă că fiica mea va fi unul dintre destinele de excepţie. Poate şi este puternică. Eu am să fiu lângă ea pentru a o ajuta să nu uite, să nu piardă imaginea şi am să o iubesc cu tot aerul din sufletul meu.

Privindu-i astăzi pe Lady Katherine şi pe Prinţul William m-am bucurat nespus pentru că două lumi diferite s-au întâlnit şi ne-au oferit nouă, oamenilor obişnuiţi speranţa de a visa şi credninţa că iubirea nu are limite, graniţe sau lumi diferite.

 Într-o lume în care iubirea este lăsată să îşi urmeze cursul, iar ea este sinceră, puternică şi necondiţionată...totul devine firesc, frumos, magic!

O viaţă frumoasă Lady Katherine şi  Prinţe William! 
Căsnicie plină de frumuseţe, de căldură şi de împliniri!
Fie ca niciodată să nu uitaţi de ceea ce v-a adus astăzi unul lângă celălalt, iar copiii voştri să îşi amintească despre iubirea voastră ca şi de o poveste fără de sfârşit... 



  (Sursa foto: internet)

"şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi, dacă nu mai trăiesc şi astăzi..."

10 comentarii:

PATRICKdan spunea...

ehe, multi ani lumina ne vor trebui, pana sa retraim, aceste frumoase si de basm povesti reale, ce se petrec zilele acestea in Regatul Unit ! si, cand ma gandesc, ce monarhie frumoasa am avut si-am fi putut avea, dupa revolutie...

Anonim spunea...

draga sandrina frumos scri dar cred ca doar atat
mentionezi prea mult pe fetita ta pe care ar trebui sa o protejezi altfel neexpunand-o pe web de acum.
Pastreaza-i inocenta online. Explica-i si pregatest-o pentru lumea perversa de afara nu ii oferi cele bune in permanenta . Intr-o buna zi nu o sa ii mai poti oferi ceea ce vrea nici material nici sentimental. Indreapta-i privirea speranta gandul spre Dumnezeu caci de la El vine ajutorul in viata.

legat de articol... uite ce au vazut altii de fapt :
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/tinerii-in-societate/modele-si-idoli/17914-nunta-ca-n-povesti.html

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Patrick, cred că noi mai avem foarte multe de învăţat despre civilizaţie. Şi nu pentru că am fi un popor care nu ştie respecta ceea ce-l înconjoară ci pentru că nu avem parte de educaţie, de exemple, de legi concerte şi aplicate. Probabil nici străinii nu ar fi aşa cum sunt dacă legea nu i-ar fi obligat să îşi asume o anume conduită.

Şi da, ar fi fost frumos să cunoaştem şi noi ceea ce înseamnă monarhie, doar că mie mi-ar fi plăcut ca monarhia să fie românească prin naştere.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Dragă "Anonim", am să încep ceea ce am de spus printr-o pildă.

O femeie găsise întâmplător într-o pădure o floare. Îi plăcu atât de mult încât decise să sape în jurul ei, să o pună într-un ghiveci şi să o ducă acasă pentru a o proteja de soare, de ploi şi de vântul care i-ar fi putut smulge petalele. A îngrijit multă vreme floarea şi niciodată nu a scos-o afară din casă. Într-o zi însă, a fost nevoită să se mute definitiv din acea casă şi astfel, a trebuit să ducă şi floarea cu ea. Ieşind, afară s-a iscat un vânt puternic şi oricât a încercat femeia să protejeze floarea, viaţa şi-a urmat cursul ei firesc. Petalale, polenul s-a ridicat în aer şi s-au răspândit în jur. Femeia a plâns mult, dar după o vreme când s-a întors în acel loc, a văzut un câmp cu flori. Nu mare i-a fost mirarea când a văzut mulţi oameni admirând florile şi lăudând pe cel care a împărţit cu ei acea minune dumnezeiască.

În concluzie, noi ca oameni avem datoria morală, sufletească, spirituală de a proteja pe cei de lângă noi. De a-i educa în aşa fel încât să se ştie proteja şi ei. Să ştie acţiona, să ştie să se comporte, să ştie să iasă din anumite soluţii dificile. Acesta este şi rostul meu ca şi mamă. Eu nu trebuie să îmi bag copilul sub o raclă de sticlă şi să o protejez de oamenii răufăcători. Ei sunt peste tot. fata mea va trebui să ştie să nu vorbească cu străinii, să nu meargă cu străinii, să nu servească dulciuri de la oameni necunoscuţi. Deocamdată este destul de mică pentru a-mi face griji. Eu sunt părintele ei şi este de datoria mea să o protejez. Să o duc la grădiniţă, să o aduc, să ies cu ea în parc, să venim acasă. Voi face asta până va avea vârsta necesară să poată să se descurce singură.

Inocenţa online? Nu o păstrez? îmi "dezbrac" şi îmi denaturez imaginea copilului meu cumva? Spun lucruri neadevărate despre ea? Dacă am un copil, ar trebui să nu mă bucur de el? Copilul meu are bunici care se pot bucura de ea astfel. o văd mai des, citesc despre ea.

Cât despre cele bune, cred că unui copil trebui să îi oferi cele necesare unei creşteri armonioase şi a unei copilării fericite. Trebuie să ştii să îl alinţi şi să îl feliciţi şi cnd face ceva bun, dar şi când simte nevoia să fie ţinut în braţe. Căldura sufletească este cea de care un copil are nevoie cel mai mult.

Şi, fără să fiu nesimţită aş vrea să spun, că de obicei primesc sfaturi în orice privinţă. le primesc bucuroasă şi cu mult bun simţ, dar în privinţa fetiţei mele, cred că doar eu ştiu cum ar trebui să o educ şi ce ar trebui să îi dau sau să nu îi dau. Nu pentru că sunt superioară ci pentru că eu sunt mama ei. Eu am stat cu ea de când s-a năcut şi eu cunosc cel mai bine ce simte.

Totuşi, deşi ar putea, Augusta-Maria este un copil extrem, dar extrem de cuminte, inteligent. Nu are în ea pic de nesimţire sau răutate. Nu este un copil alintat şi nici nu se vrea unul. Este săritor, harnic şi extrem de milos. Spune rugăciunea Tatăl Nostru singură, pe de rost de la vârsta de 3 ani.

Crengu spunea...

Hristos a inviat! S-au cam incins spiritele pe aici, din cate vad. :)

Fara a lua partea cuiva, cred ca atunci cand scriem despre persoane dragi pe net ne expunem acelorasi riscuri la care sunt supuse si celelalte tipuri de postari: fie sa fim admirati, fie sfatuiti/criticati. Pana la urma, independent de ceea ce vrem noi sa transmitem, fiecare cititor percepe mesajul in felul sau.

Astfel incat, draga mea, nu cred ca ar fi trebuit sa reactionezi asa... vehement la comentariul Anonimului. Mai ales ca nu ti-a spus nimic de rau, nici nu te-a jignit, pe tine sau pe Augusta. Pur si simplu si-a exprimat parerea, eu, cel putin, asa o vad. Decizia, pe mai departe, in educatia ei oricum iti apartine. :)

Eu iti admir, sincer, determinarea cu care afirmi ca tu stii cel mai bine ce sa ii dai si ce nu Augustei. Imi doresc sa fiu si eu, pe viitor, la fel de convinsa ca hotararile pe care le voi lua pentru copilul meu vor fi de fiecare data cele mai bune si sa nu fac greseli (macar nu majore :P).

Una peste alta, articolul pe care ti l-a propus Anonimul pune nunta regala intr-o alta perspectiva, una la care cred ca ar trebui sa luam aminte. :)

Ganduri bune de departe, dragilor! >:D<

Zaraza26 spunea...

Am citit despre nunta in linkul dat de Anonim si am vazut o relatare ce semana foarte mult cu ce a scris Lady Allia mai sus.

In alta ordine de idei, cred ca parerile mele si a Lady-ei Allia sunt foarte asemanatoare privitoare la atitudinea fata de lumea ce ne inconjoara. O fi ea, lumea, perversa pe ici, pe colo, chiar si prin partile esentiale, dar tot creatia lui Dumnezeu este. Apoi, prefer sa cred cu toata convingerea in triumful Binelui si sa nu imi fie frica de rautatea lumii. Ne pazim sa alunecam in materialismul acestei lumi, pastrandu-ne bucuria de a trai viata data de Dumnezeu.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Crengu, mă bucur că ai trecut pe aici... Să ştii că îmi este tare dor de tine şi mereu mă gândesc şi mă rog pentru voi :). De abia aştept să vă cunosc pe toţi trei :D.

Îmi pare rău dacă s-a înţeles că m-am luat de Anonim. Poate am fost puţin supărată şi am folosit abordarea mai directă, dar nu cred să fi spus ceva care să-l/să o fi supărat.

Din punctul meu de vedere a abordat greşit problema spunându-mi:

"mentionezi prea mult pe fetita ta pe care ar trebui sa o protejezi altfel neexpunand-o pe web de acum.
Pastreaza-i inocenta online. Explica-i si pregatest-o pentru lumea perversa de afara nu ii oferi cele bune in permanenta . (...)"

În primul rând nu cred că este ceva greşit să scriu despre fetiţa mea pe internet sau să pun anumite fotografii cu ea. Nimic nu este indecent în expunerile mele despre ea şi, cum ar fi?

Cât despre oferit ceva...cred că ştii şi tu foarte bine ce fel de mamă sunt. Sunt o persoană echilibrată care nu îşi răsfaţă copilul gratuit, dar care ştie să îl stimuleze. Oricum, Augusta deşi e un copil de doar 3 ani şi 7 luni, este inteligentă şi deosebit de cu mult bun simţ.

În rest, ai să vezi şi tu după ce vei deveni mamă :P cum este să tot apară câte cineva şi să îţi tot spună ce să faci sau ce să nu faci în privinţa copilului tău. Ies uneroi afară şi aud pe câte cineva spunând: "vai vai, ar trebui să îi spui lui mami să îţi dea o căciuliţă...bate vântul afară!".

dar eu unde sunt? De ce nu îmi spune mie? Şi de când ştie cineva mai bine decât mine cât e de sensibil sau călduros copilul meu??? Pe lângă asta, după ce menţionez că fetiţa mea nu a fost bolnavă, răcită niciodată, îmi spune: "Păi, acum poate răci, pentru că bate vântul!!!". Doamne!!! deci, orice aş spune şi oricât de mult mi-aş îngriji copila, tot ei ştiu ce e mai bine :))). Las, te văd eu :). Oricât eşti de echilibrat, de liniştit, de netemperamental, tot se ridică părul pe mine la un moment dat :). Cred că de aici şi reacţia mea la orice mi se spune în privinţa Augustei.

Te îmbrăţişez şi vă pup pe toţi trei!

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Zaraza, faptul că ne asemănăm în felul în care gândim nu e o noutate :). Mă bucur să te revăd. Mi-era tare dor de tine Zarazo :). Îţi doresc o primăvară-vară minunată!

Pe mine mă mai loveşte în suflet câte unul, dar, parcă tot mai frumos este să iubeşti şi să crezi în oameni şi în partea frumoasă a vieţii, nu?

cherie spunea...

Si mie mi-a placut ceea ce ai povestit despre fetita ta. Eu cred ca ai dreptate, trebuie sa stie ca este o printesa. Totdeauna trebuie sa stii sa te pretuiesti.
In ce priveste printul, el nu este totdeauna de origine regala. E deajuns daca se poate indragosti de Aurora cea desculta. Eu cred ca Buburuza ta a inteles bine ce este un print si va sti cand ii va veni timpul sa-l gaseasca pe Philip cel frumos si perfect, pe printul ei...

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Da...va fi un "rândunic" :). Aşa cred şi eu Cher...că este bine să ne creştem copiii în multă iubire, sinceritate şi trebuie să le dăm încredere în ei ca şi om pe interior şi extrior. Doar aşa vor fi cu adevărat în echilibru cu ei înşişi şi cei din jur :). Te îmbrăţişez cu drag...