Au trecut aproape două zile de la rezultatele alegerilor locale din 2012 şi, după ce am răsfoit câteva cotidiane, am ascultat câteva ştiri, m-am gândit că nu ar fi rău să trag nişte concluzii finale referitoare la alegeri şi la noi ca naţiune.
Ca o primă şi poate cea mai importantă concluzie, am să subliniez faptul că noi ca popor suntem mult mai uşor de adunat, de mobilizat împotriva a ceva, decât pentru ceva anume! Ne place foarte mult ideea de a face un gest din ciudă, ranchiună, decât pentru ideea de a schimba ceva în altceva mai bun, mai solid, mai puternic.
Revăzând câteva aspecte îmi dau seama că era previzibil ca PDL să piardă majoritatea primăriilor şi consiliilor judeţene ca şi răspuns la guvernarea lor proastă şi foarte proastă, dar ceea ce nu mi se pare absolut deloc normal este prezenţa nesemnificativă la vot a populaţiei! Să ai o astfel de guvernare, să treci prin atât de multe frământări, lipsă de decizie în ultimii ani, nemulţumiri legate de politică şi politicieni şi să te prezinţi doar într-o proporţie de nici 50% la vot mi se pare grav şi revoltător!!!
Dintr-un simplu sondaj personal pe un număr de 100 de persoane am tras următoarea concluzie: din cei 50%, 30% au fost persoane implicate într-un partid sau altul şi care au reprezentat interesele de grup, 15% au fost "căpuşele" electorale, adică aceia care au primit sau s-au folosit sub o formă sau alta de mita electorală, iar restul de 5%...asta în cel mai fericit caz, au fost cei care au mers la vot pentru a pune parafa pe o opţiune persoanală în vederea unei reale schimbări! Asta din punctul meu de vedere este extrem, extrem d egrav şi alarmant la nivel de naţiune!
România, din punctul meu de vedere a ajuns într-un stadiu critic de degradare naţională, apropiindu-se cu paşi repezi către falimet! Falimentul demnităţii, intelectualităţii, moralei, culturii, educaţiei şi a individului de sine stătător!!!
Privind rezultatele finale ale alegerilor am tras o altă concluzie interesantă: românii nu au fost pregătiţi de schimbare în 1989. Nu sunt pregătiţi de schimbare nici acum şi nu ştiu dacă vor putea vreodată să se pregătească real pentru aşa ceva!
Revoluţia din 1989 în România, nu a adus libertatea. Nu a adus schimbarea. Nu a adus demnitatea. A adus doar nori negri. A lăsat în urmă familii fără copii, fără părinţi. Familii dezbinate, o ţară din care alte ţări au venit şi au luat tot ce se putea lua fără ca să îi pese cuiva decât celor strict implicaţi în afacerile lichidărilor naţionale! Graniţele nu au fost deschise în scopul libertăţii ci în acela de a se scăpa de noi în număr cât mai mare.
Românii au devenit o mulţime asimilată de o mulţime mai mare unde nu contează altceva decât interesele în grup şi pentru un grup anume!!! Nu mai suntem o mulţime care gândeşte pentru ea ci suntem o mulţime în care creierul este un grup puternic, decizional, iar noi nu suntem decât partea vegetativă, care acţionează doar sub un impuls sau altul!!!
În România, singura Revoluţie adevărată a fost cea din 1848, când într-adevăr schimbarea a fost făcută de persoane vizionare, exemplificative şi demne de urmat. De oameni care au dorit schimbarea pe termen lung în favoarea şi folosul naţional nu propriu. Care şi-au dedicat întreaga activitate şi viaţă unor scopuri reale, unor crezuri persoaânale, dar şi naţionale. Ei erau un grup, dar erau şi parte individuală alături de români. Ne-au reprezentat de la cel mai înalt nivel până la cel mai jos nivel. Nu ne-au trădat interesele. Pentru că ei înşişi se simţeau români, nu le era ruşine să fie români şi să îi reprezinte pe români! Au clădit în urma lor lucruri durabile, puternice, piloni pentru societate - unele fiind şi astăzi exemple în politică şi administraţie, justiţie şi fiscalitate!
În 1989 , românii nu au avut revoluţie. Nu s-a schimbat nimic. Decât colivia. Nu EROII au murit atunci în '89...ci noi toţi. Ne-am sinucis ca naţiune de sine stătătoare! Am renunţat la demnitatea noastră, la nevoia de cultură, educaţie, sănătate, la drepturi! Atunci, o întrebare care apare din raţiuni logice este:
pentru ce am luptat atunci?!
După 1989, datoria morală şi civică a fiecărui român care a avut măcar un copil a fost nu de a-i spune cât de rău a fost în comunism sau cât de diabolic a fost Ceauşescu ci, să le explice diferenţele între ceea ce au avut ei şi ceea ce pot avea ei!
Trebuia să le spună că datoria fiecăruia în parte este de a participa activ la orice schimbare, deoarece nu există schimbare mai mică sau schimbare mai mare, mai importantă sau mai puţin importantă.
Trebuia să le spună că schimbarea în sine este un proces important deoarece înseamnă încheierea unei acţiuni pe care noi am considerat-o greşită şi începerea unei acţiuni în care NOI CREDEM!!!
Trebuia să le spună şi să îi înveţe să respecte principiul schimbării. Faptul că nici o schimbare nu se poate împlini fără participaţiune, fără implicare.
Trebuia să le spună cum ei aveau drept de vot, dar nu aveau voie să îşi exprime propria opţiune şi trebuia să clădească în ei "instituţia" respectului de sine şi a celorlalţi.
Absenteismul nu înseamnă altceva decât o lipsă de respect faţă de ceilalţi oameni de lângă tine!
Astfel că nu Ceauşescu i-a împuşcat pe cei din '89! Nu Iliescu a lăsat minerii să ne bată studenţii!!! Nu politicienii sunt vinovaţi de ceea ce trăim noi ci... NOI! Am uitat ceea ce este mai important pentru o societate: respectul, demnitatea, valoarea personală şi naţională!
Noi suntem cei care ucidem visele celor tineri pentru că nu ştim şi nu ne interesează să îi învăţăm să aprecieze ceea ce este corect şi normal în orice societate de drept!
Am uitat să îi învăţăm pe tineri adevărat putere în stat! Care? PUTEREA SCHIMBĂRII!!!
Politicieni şi guverne au fost de când lumea. Şi în 1848. Şi după aceea în comunism. Dar au dispărut. Cum credeţi? Prin schimbare! Prin participare! Prin implicare! Nici o formă de guvernământ nu ar putea exista şi nici un partid nu s-ar putea manifesta dacă noi nu am fi parte a schimbării prin VOT!!!
După revoluţie, tot ceea ce am făcut a fost să permitem aceloraşi oameni să se succeadă la putere. Nu am dat naştere unui adevărat exerciţiu de schimbare. SCHIMBAREA nu a existat niciodată. A existat doar o rotaţie a unor politicieni la cârma guvernării şi atât. Noi nu am fost niciodată la bordul navei. Nici măcar în apropierea bărcilor de salvare. Noi am fost valurile. Şi nici măcar ca şi valuri nu am avut puterea de a schimba direcţia ci am mers noi în direcţia vântului. Am trăit cu falsa impresie că ne va merge mai bine dacă vom pupa ca de obicei tălpile ţărmului, chiar dacă noi nu vom ajunge vreodată să ştim cum este acolo...pe un pământ stabil, solid, puternic care să ne permită să devenim o naţiune exemplificativă şi de sine stătătoare.
Am permis oricui să îşi facă partid şi pentru un ban ne-am vândut opţiunea şi sufletul! I-am lăsat pe Becali, Băsescu şi Diaconescu să devină exemple pentru naţiunea română şi tinerii ei. Aceasta este adevărata noastră degradare! Lipsa de exemple şi de valori. Nu mai avem oameni care să lupte pentru noi. Nici măcar noi nu o mai facem. Ne complacem într-o societate brutală intelectual, tribală la nivel de cetăţeni şi am ales drumul oaselor.
În acest context, singura mea speranţă pentru ţara mea şi a mea ca român este credinţa că Dumnezeu nu şi-a luat mâna de pe noi definitiv şi poate în marea Sa bunătate şi dragoste va înfăptui o minune în fiecare suflet de român, trezindu-i în noi pe toţi cei care au clădit din neamul acesta cândva un popor respectat de ţări mult mai mari şi mai puternice!
Să ne ajute Dumnezeu să ne amintim mereu că nu ne-am născut români fără un scop anume!!!
