copacii tremură tomnatec

Să aveţi o primă zi de toamnă frumoasă...încă scăldată în soare. Timid. Călduţ. Aproape o părere. Păsările gândului să vă plutească printre norii albi presăraţi pe fruntea senină a unui cer lliniştit. Iar iubirea aceea...fie să stea o clipă n sufletele voastre şi să vă sărute.



cad frunzele din mine
şi din copacii ce tremură tomnatec
legănându-se ruginiu, galben, roşu
strângându-şi dorurile sub suflet
la picioarele unui timp cât o clipită,
cât o bătaie de inimă nebună
sub tristeţea mea, plâng măceşii
sângeriu şi atât de departe
se aud cintezele ascunse-n cuiburi
aproape dezgolite de vânt răzleţ

cad frunzele din mine
şi din copacii ce tremură tomnatec
iar ziua valsează cu ele peste tot
în aer, pe pământ, sub ferestre
roiuri de culori ameţitoare, cercuri
asemeni unei îmbrăţişări sub care
se mai simte vara răscolind
asemeni unei ciute uitată
în muşchiul umed ce arată mereu
nordul unei iubiri ruptă-n două zări

sub ochii mei, copacii tremură tomnatec
strângându-şi dorurile sub suflet
cât o bătaie de inimă nebună