A fost odată ca niciodată, dacă nu ar fi fost, cu siguranţă un Născocitor iscusit l-ar fi născocit...,a fost odată un ţinut de basm numit...Orriarria!
Acest ţinut, se afla la vreo trei sărituri zdravene de Greiere Săltăreţ dar, dacă mă întrebaţi acuma pe mine cât de strâmbe sau de drepte erau săriturile, cât de mici sau de mari ar fi, cu siguranţă nu aş şti să vă mai răspund deoarece multă vreme a trecut peste Pârâul Viselor de când nici nu am mai călărit, dar nici nu am mai văzut unul pe la Han!
Totuşi, aş putea să vă spun că pe vremea aceea, când poveştile se năşteau precum ciupercile după ploaie, toată făptura ştiută şi neştiută aflase de acest ţinut plin de magie şi frumuseţe şi se grăbeau cu toţii să îl viziteze - în special pentru că aflaseră de grozava lor băutură din petale de iasomie sălbatică sau ace de pin servită în cupe de ghinde adormite.
Unii, ajungeau în Orriarria călare pe năzdrăvanii Greieri Săltăreţi, de care tocmai vă povestisem, greieri potcoviţi tocmai de orrieni, făpturi micuţe, dar iscusite, care puteau meşteşugi câte în lună şi în stele, câte gândeşti sau nici nu îţi poţi vreodată imagina.
Despre Greierii Săltăreţi nu se ştie cum au ajuns în Orriarria. Unii spun că au venit din nord, din lumea magică a copacilor grăitori, alţii spun că din sud, din lumea poienilor cu maci legănători, iar alţii suţin sus şi tare că ar fi ajuns aici în urma exploziei unui dovleac vrăjit, iar pe aceştia nu îi poţi lămuri despre altceva nici în ruptul capului. Oricum nici nu e bine să ne punem cu orrienii la sfadă şi contre, pentru că dacă îi supărăm ne pişcă vârful nasului în somn, ne gâdilă în talpă cu pene de gâscă supărată şi ne fac să plângem, ne presară polen de floare sughiţătoare şi cine mai ştie ce alte năzbâtii ne pot face. Aşa că, mai bine îi lăsăm să creadă în dovleacul lor că şi aşa nouă nu ne pasă decât să vedem un astfel de Greiere şi atât.
Alţii, preferau să ajungă în Orriaria liniştit şi comod, de aceea alegeau să facă această călătorie cu Omizile Încălţate. pentru o astfel de călătorie însă trebuie să ştiţi că veţi plăti mai mult în frunze de agud, dar vă spun pe drept că merită şi o sută de frunze vorbitoare. Cum, cum adică vorbitoare? Nu aţi auzit de frunze vorbitoare? Atunci, când va bate vântul prin preajmă, ciuliţi urechile şi staţi aproape nemişcaţi cu ochii închişi. Nu le place să le vedeţi când murmură. Sunt ruşinoase! Dacă staţi câteva clipe aşa, sigur una vă va şopti ceva frunzatec la ureche!
Omizile Încălţate erau tare iubite de orrieni, iar asta pentru că lor le plăcea să facă plimbări lungi şi liniştite, lucru bine de ştiut că numai în lojele Omizilor se puteau face. Pe spatele lor, aveau agăţate loje mari şi încăpătoare, căptuşite cu muşchi călduros şi draperii din mătase argintie cusute tocmai de Fluturii în Culori care roiau peste şapte dealuri de cârtiţă mai în sus. Lojele aveau ferestre mari cu vedere în toate părţile care povesteau despre locurile pe unde treceau sau cântau melodii orriene.
Despre Omizile Încălţate e spune că s-au născut între ramurile Bătrânului Stejar, singurul de felul său în acele părţi şi ar fi părăsit ramurile odată cu adierea Vântului Prietenos. El le-ar fi luat pe trena sa şi le-ar fi coborât jos în Valea Orriană care se unduia după cum vroia matca sa unduitoare.
În lojele omizilor, orrienii adună ace de pin, ghinde adormite, petale de iasomie, ouă de furnică dansatoare, puf de cinteze şi câte şi mai câte.
Când nu plimbau orrieni, ele îşi duceau călătorii peste tot, dar nu uitau niciodată să-i treacă pe lângă Izvoarele Râzătoare, lacul Oglinzilor, Muntele Legănător şi Peştera Glăsuitoare.
Dar, tot povestindu-vă una, alta, uit cum defapt ajung mulţi în Orriaria. Această cale e cea din urmă, dar şi cea mai distractivă şi plină de farmec.
Şi, repede vă spun cum să nu uit...căci anii nici pe mine nu mă trec cu vederea..."din călcâie de veţi bate de trei ori, dacă vă apăsaţi vârful nasului cu arătătorul de la mâna dreaptă (pe sub mâna stângă) şi veţi striga cât puteţi de tare (dar nu foarte, foarte tare): - Orrri-orrri-orrriarrriaaa! (cică rârâit printre dinţi) ", atunci şi numai atunci aici veţi fi! Totuşi vă atenţionez că unii nu au ajuns nici azi în Orriarria fiindcă s-au plescăit şi sâsâit prea lung, dar bătrânii orrieni spun că vor ajunge cu siguranţă când îşi vor aminti să se rârâie!
....
va continua... (Copyright Ramona-Sandrina Ilie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu