Noapte bună...

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Diana Ionescu - greatest talent female!!!

Baletul românesc dus mai departe de talente desăvârşite, pline de modestie, frumuseţe, dăruire! Baletul românesc reprezentat de tineri care duc această artă pe culmi nebănuite şi...Baletul românesc, uitat de cei care ar trebui să îl sprijine, să îl promoveze!

Mă înclin Balerina mea de Porţelan talentului tău şi ţie şi îţi mulţumesc pentru fiecare clipă de graţie!

Gânduri în noapte - Bileţelul întâi (reedit)

Poate că nu am să te strig niciodată tare şi răspicat să te audă lumea... Nici nu vreau. Poate atunci nu ai mai fi. Sau ai dispărea. Cele mai frumoase sentimente locuiesc în noi. În cel mai adânc loc din suflet. Ca într-o casă unde ştim că suntem mereu liberi, fericiţi, iubiţi. Acolo mă aştepţi mereu în prag. Zâmbind. Atunci şi doar atunci eu mă simt acasă. Întreagă. Nu am nevoie să te rostesc afară când te privesc. Nu simt să mă audă lumea. E de ajuns să te chem în gând. Eşti mereu acolo. Şi nici nu trebuie să răspunzi. Ştiu că eşti. Eşti cel mai frumos "chiriaş" al inimii mele. Al vieţii mele. Iar cel mai frumos lucru ştii care e? Vii şi pleci când vrei, iar eu nu mă tem niciodată că nu te vei întoarce, iar eu nu te voi găsi aşteptându-mă. Cum spuneai..."numele aduc numai necazuri". Aşa că eu te strig doar..."iubitule". Pe litere te voi chema numai în braţele tale. Atunci când mă vei iubi cu fiecare din ele şi cu tine. Somn uşor iubitule...

mi-e dor şi ştii dacă n-ai şti
nici eu n-aş fi,
nici tu n-ai fi
nici aer şi nici cer, doar ger
atât îţi cer

să ştii,
să fii

(Sursa: Hanul Poveştilor)

la streaşina inimii...

afară e soare cu tine,
e soare cu tine peste tot în mine, iubite
păsările mă străbat în stoluri făcându-şi cuiburi
sub sânul meu stâng
unde îmi înfloreşte
a mâine,
a noi doi
din copacul acesta născut din carne şi aşteptări
înalte până la Dumnezeu a înmugurit a viaţă
în deşişul gândurilor mele răzbate miros de primăvară
iar rândunicile s-au întors din nou la streaşina
inimii!

 

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Pilda zilei - O inimă perfectă

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Într-o zi, un tânăr s-a oprit în centrul unui mare oraş şi a început să le spună trecătorilor că are cea mai frumoasă inimă din împrejurimi. Nu după multă vreme, în jurul lui s-a strâns o mare mulţime de oameni şi toţi îi admirau inima, care era într-adevăr perfectă. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisură. Da, toţi au căzut de acord, că era cea mai frumoasă inimă pe care au văzut-o vreodata.

Tânărul era foarte mândru de inima lui şi nu contenea să se laude singur cu ea. Când, deodată, de mulţime s-a apropiat un bătrânel. Cu glas liniştit, el a rostit ca pentru sine:
- Şi totuşi, perfecţiunea inimii lui nu se compară cu frumuseţea inimii mele. Oamenii din mulţimea strânsă în jurul tânărului au început să-şi întoarcă privirile spre inima bătrânelului. Până şi tânărul a fost curios să vadă inima ce îndrăznea să se compare cu inima lui.
Era o inimă puternică, ale cărei bătăi ritmate se auzeau până departe. Dar era plină de cicatrice, locuri unde bucăţi din ea fuseseră înlocuite cu altele care nu se potriveau chiar întru totul, liniile de unire dintre bucăţile străine şi inima bătrânului fiind sinuoase, chiar colţuroase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc în loc, lipseau bucăţi întregi din inima concurentă, răni larg deschise, încă sângerânde.

“Cum poate spune că are o inima mai frumoasă”, îşi şopteau uimiţi oamenii. Tânărul, după ce examinase atent inima bătrânelului, şi-a ridicat privirea şi i-a spus râzând:
- Cred că glumeşti, moşnege. Priveşte la inima mea – este perfectă! Pe când a ta este toată o rană, numai lacrimi şi durere.
- Da, a spus blând bătrânelul. Inima ta arată perfect, dar nu mi-aş schimba niciodată inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezintă o persoană căreia i-am dăruit dragostea mea – rup o bucată din inima mea şi i-o dau omului de lângă mine, care adesea îmi dă în schimb, o bucată din inima lui, ce se potriveşte în locul rămas gol în inima mea. Dar pentru că bucăţile nu sunt măsurate la milimetru, rămân margini colţuroase, pe care eu le preţuiesc nespus de mult, deoarece îmi amintesc de dragostea pe care am împărtăşit-o cu cel de lângă mine.

Uneori am dăruit bucăţi din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic în schimb, nici măcar o bucăţică din inima lor. Acestea sunt rănile deschise din inima mea, găurile negre-a-i iubi pe cei din jurul tău implică întotdeauna un oarecare risc. Şi deşi aceste răni sângerează încă şi mă dor, ele îmi amintesc de dragostea pe care o am până şi pentru aceşti oameni; şi, cine ştie, s-ar putea ca într-o zi să se-ntoarcă la mine şi să-mi umple locurile goale cu bucăţi din inimile lor.
Înţelegi, acum, dragul meu, care este adevărata frumuseţe a inimii? – a încheiat cu glas domol şi zâmbet cald bătrânelul.
Tânărul a rămas tăcut deoparte, cu obrazul scăldat în lacrimi. S-a apropiat apoi timid de bătrânel, a rupt o bucată din inima lui perfectă şi i-a întins-o cu mâini tremurânde. Bătrânul i-a primit bucata pe care a pus-o în inima lui. A rupt, apoi, o bucată din inima brăzdată de cicatrice şi a [completat] inima tânărului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru că marginile erau cam colţuroase.

Tânărul şi-a privit inima, care nu mai era perfectă, dar care acum era mai frumoasă ca niciodată, fiindcă în inima candva perfectă pulsa de-acum dragoste din inima bătrânelului. Cei doi s-au îmbrăţişat, şi-au zâmbit şi au pornit împreună la drum.
Cât de trist trebuie să fie să mergi pe calea vieţii cu o inimă întreagă în piept. O inimă perfectă, dar lipsită de frumuseţe…Inima ta cum este?… O poţi împărţi cu alţii?

Clipul zilei...

Cât de frumos se aude uneori iubirea rostită în limba greacă...

 

(Sursa: Hanul Poveştilor)

Bună dimineaţa...

(Sursa foto: Hanul Poveştilor)

Noapte bună...

 

O noapte lină, de vise frumoase plină...
o noapte aleasă, pe pleoape culeasă...
o noapte de magie, plină de iubire..
cu sufletul spre stele să vă sărute ele
cu praful de zâne...trimise de mine! 

இڿڰۣڿڰ-- 

Trageţi mai aproape luna de voi

Şi, pentru că seara tuturor ne place să ne culcuşim în mijlocul gândurilor şi a inimii...vă dăruiesc o melodie sensibilă şi frumoasă ca să trageţi mai aproape luna de voi :)!

Uneori, imaginile ne întorc în timp...

(Sursa foto: Life is beautiful)

Cred că de asta te-am iubit atât de mult încă de prima oară. Ai fost pentru mine la fel ca această imagine. Mi-ai inspirat seninătate, linişte, serenitate. În jurul inimii mele creştea iarbă proaspătă şi reavănă. Tânără şi plină de nebunia primelor gânduri îmbujorate! Cerul mi se apleca peste frunte să mă sărute sub buzele tale, iar inima, inima îmi alerga ecou peste tot muntele. Muntele ce creştea direct din sufletul nostru. Şi te rosteam! Te rosteam cu toată tăcerea mea...adânc, adânc până în miezul sângelui, a inimii, a trăirilor mele, apoi, trecându-mi mâna peste chipul tău mă dăruiam toată privirii tale care mă iubea frumos. Uneori, imaginile ne întorc în timp. Pe mine, mă întorc de fiecare dată în tine. Acolo unde s-a născut tinereţea mea cu cireşe la suflet. Şi am crescut iubite, dar verile încă ne mai adăpostesc sub florile lor. (Lady Allia)

Vouă, vă place? :)

Aici, visele mele ar învăţa să se joace, să zboare, să rătăcească ore în şir printre ramurile copacilor, să adune în cuib de suflet emoţii şi clipe! Cui nu i-ar plăcea să îşi adăpostească o vreme inima într-un astfel de loc? Cred că aici s-a născut cu siguranţă magia...

Vouă, vă place? :)

(Sursa foto: internet)

Hanul Poveştilor

Cosmin Marinescu sau altfel spus, Balerinul de Mătase al României...

Ori de câte ori m-am apucat să scriu despre Cosmin, cuvintele mi s-au oprit în suflet, în gând, asemeni unui nod frumos de emoţie. Este ca şi cum aş vrea să descriu graţia absolută sau atingerea mătăsii! Este ca şi cum aş vrea să desenez în cuvinte graţia unei lebede sau cântecul unei mierle. Nu se poate! Nu există cuvinte să descrii un balerin! Despre balerini aş putea doar spune că ei sunt culorile cele mai ireale pe care Dumnezeu ni le-a dăruit pentru a ne înfăşura sufletele în ele! Sunt un dar prin tot ceea ce fac! Pentru mine, asta semnifică şi asta este Cosmin!

Mă uit la el şi văd un copil de numai 11 ani, plin de strălucire, de seninătate, de viaţă şi gingăşie. Văd un copil aparent fragil, dar atât, atât de puternic!

Cosmin Marinescu însă, dincolo de copilul pe care îl vedem noi în el, este cu siguranţă un talent de mare, mare excepţie, un artist complet, un balerin care ştie folosi tehnici deosebit de grele şi valoroase care îl pun în evidenţă şi îi aduc succese.

Şi totuşi, Cosmin, în afara scenei este un copil care ştie visa frumos, care ştie zâmbi înapoi oamenilor, este un copil politicos, educat, îi place să scrie esee frumoase, să împărătşească oamenilor din gândurile sale, să asculte muzică, să se joace. Cosmin iubeşte ploaia cu tunete şi fulgere; filmele coreene, literatura japoneză; moda şi îi place să creeze vestimentaţie în miniatură. Asta face el în atât de puţinul său timp liber. Îşi permite să aibă alte pasiuni şi să fie copil!

Cosmin Marinescu, este elev al şcolii de balet, La Sylphide Studio Dans, din Bucureşti, în cadrul căreia, studiază baletul clasic, participă la spectacole de balet, participă la competiţii naţionale, regionale şi internaţionale.

Premii, distincţii, aprecieri şi burse obţinute de Cosmin:

- În 2013, 23 februarie, a câştigat titlul de Greatest Talent Male la concursul ESDU DanceStar România

- Tot în 2013, a câştigat locul al 2-lea la concursul internaţional de dans "Livorno in Danza" şi a 3 burse de studiu ca recunoaştere a talentului şi abilităţilor sale deosebite.
- În 2012 a câştigat o bursă completă la Şcoala de balet a Operei de Stat din Viena în urma selecţiei desfăşurate la Cluj Napoca în 27-28 octombrie, unde 2 din 70 de copii au obţinut această performanţă
- Locul 5 la finala Children Solo Ballet - dance World Cup Austria 2012 şi cel mai bine clasat mondial 85,7 pct, la categoria Children Solo Ballet (male)
- Vicecampion - locul 2 la categoria Children Ballet - ESDU România 2012 (variaţie Basil)
- Titlul de cel mai promiţător dansator din concurs şi locul 2 la categoria Children Solo Ballet - dance World Cup Romania Qualifier 2012 cu un punctaj de 90,25 (variaţie Basil)
- Locul 7 la finala Dance World Cup din Franţa - paris în anul 2011 (prima participare), categoria Mini Solo Ballet (variaţie Satanella)

Cuvinte alese dăruite lui Cosmin de către Excelenţa Sa, Martin Harris, amasadorul UK în România

July 2012
“Many thanks to Cosmin for opening the British Embassy’s Diamond Jubilee fête with a formidable display of classical ballet. My wife and I were both deeply impressed with Cosmin’s exceptional talent, his poise, concentration and natural aptitude for dance the first time we saw him perform om stage with the “La Sylphide” school last year, and we were so glad that you and he accepted our invitation for him to perform at the British Ambassador’s Residence for the Diamond Jubilee. As we expected, all our guests were simply amazed by the power and beauty of his performance , and hist talent was greatly admired.
I hope that he has a succcessful competition in [...], and that we will have an opportunity to see him on stage again soon, or performing once more at he Residence “
Martin Harris OBE
HM Ambassador
British Embassy Bucharest

Cosmin, iubeşte baletul. Cosmin este balet! Cosmin urcă pe scenă şi dăruieşte din el culori, gânduri, trăiri, emoţii. Transformă scena într-un cer pe care el însuşi devine o stea. O stea nouă! Cosmin ne dăruieşte prin tot ceae ce este el frumuseţe şi clipe de graţie, plutire şi neuitat! De sublim! El răzbate de pe scenă până în mijlocul sufletului nostru şi rămâne. Rămâne bucată din cei care îl cunosc, îl văd şi îl pot admira acolo sus pe scena baletului.

Cu siguranţă însă, puţini ştiu cine se află în spatele acestui suflet mare şi frumos de copil. Pot doar să bănuiască. Aripile lui Cosmin sunt mama şi tata. Sunt Aura şi Alexandru. Doi oameni frumoşi, plini de iubire şi dăruire. Ei au ştiut de la început că micuţul lor este altfel. L-au simţit, i-au fost aproape şi i-au croit aripi din dragostea lor. I-au fost pas cu pas în toate şi au crezut în talentul său.

Lumea baletului nu înseamnă însă doar frumuseţea aceea pe care o vedem şi de care ne bucurăm noi. Înseamnă ore întregi de antrenamente, de repetiţii, de sacrificii. Bineînţeles că ei, balerinii nu văd problema aşa. Ei se dăruiesc, dar este de datoria noastră să vedem munca din spatele fieacărui spectacol. Ore întregi de repetiţii, momente în care ei nu sunt alături d efamilie, nu sunt alături de prieteni, de colegi ci acolo...într-o sală unde antrenoarea sau antrenorul bate calm din apme şi repetă: 1,2,3,4...şi iar şi iar, iar ei execută cu dragoste, uitând de greu.

Baletul înseamnă deplasări, concursuri, spectacole, evenimente, ţinute peste ţinute, toate acestea fiind suportate de părinţi, deoarece sponsorii în lumea artistică sunt foarte puţini.

La noi, copiii de excepţie, adevăratele talente sunt susţinute cu destul de mare greutate şi sacrificii. Numai părinţii şi instructorii ştiu cum. Prietenii acestora. În jurul acestei lumi nimeni nu vorbeşte. Toţi zâmbesc frumos, ne întorc graţia sufletului lor şi tac. Ei, balerinii şi cei apropiaţi lor îşi rezolvă problemele împreună, O mare familie!

Fiind însă de câţiva ani în preajma lor, o umbră care se hrăneşte pur şi simplu din talentul lor, am aflat că pentru a participa la anumite concursuri, balerinii au nevoie de sume foarte mari. Unii dintre ei, rămân acasă. Nu pentru că nu şi-ar dori să ne reprezinte, nu pentru că le e teamă de competiţie sau pentru că nu ar merita să se afle acolo ci, pentru că uneori părinţilor le este greu să adune aceste sume.

Cosmin, de exemplu, trebuie să participe de curând la mai multe concursuri:

- World Ballet Competition Sibiu, 20 - 24 martie  2013. Suma necesară ar fi undeva pe la 300 de Euro, minim!

- Pentru deplasarea la DanceStar World Dance Masters din 15 - 19 mai, Croatia, ca urmare a câştigării premiului de la ESDU,  ar avea nevoie, de aproximativ 1000 euro. Acest concurs este o o finală, un campionat mondial de dans la care participă copii din întreaga lume, de regulă peste 5000 de balerini, iar România ar fi reprezentată de câţiva dintre ei, printre care şi Cosmin!

- În luna iulie ar trebui să participe la Romania International Ballet Competition care se va organiza în Mangalia. Cheltuielile pentru acest concurs se ridică undeva la 500 Euro.

- În septembrie 2013 va pleca în Viena. Pentru a ajunge în Viena ar fi nevoie de un sponsor, deoarece această plecare presupune: transport, acomodare, acte pentru plecare, echipament, etc. Suma ar fi probabil undeva la 800 Eur.

Despre aceste costuri cu care este întreţinut un talent...nu vorbeşte nimeni. Părinţii fiecărui balerin însă fac mari sacrificii pentru a putea să se bucure de copii lor, de talentul acestora, de performanţe. Totuşi, noi ar trebui să ştim să le fim aproape. Să îi sprijinim. Să sprijinim talentul copiilor lor, deoarece acesta este un dar înainte de toate pentru noi cei care suntem în sală şi îi admirăm. Talentul lor ne reprezintă ca popor, nu doar ca indivizi! Ei merg la acele concursui nu reprezentându-se pe sine doar ci România! Şi totuşi, noi nu ştim să le fim aproape.

Pentru ca acest Balerin al României, acest Balerin de Mătase al României să ne reprezinte la concursul internaţional din Croaţia şi la celelalte concursuri va avea nevoie de noi. El crede în noi şi ne-a bucurat de nenumărate ori prin graţia şi sublimul său! Acum, e rândul nostru să îi dăruim posibilitatea de a urca pe scena din Croaţia, Sibiu, Mangalia şi Viena şi a străluci!

Fiţi alături de Cosmin!

Cei care doriţi să îi susţineţi talentul, puteţi să luaţi legătura cu tatăl său Alexandru:

0771791477 (09.30 – 21.30)
office@baletromania.ro

"Dragii mei,

 

S-au împlinit 6 ani de când fac balet şi, sub îndrumarea Maestrei Lorelei Bari, a părinţilor mei, am putut deveni cineva în viaţă şi mi s-a împlinit visul de a deveni un “Mare Balerin”. Cel puţin aşa sper!!!

 Dar nu numai Maestra înseamnă mult pentru mine, ci chiar voi, părinţii colegelor mele Ana, Maria, Teodora, Sofia, Cristina şi Natalia, şi mulţi alţi oameni care m-au sprijinit şi care sper să fie alături de mine în continuare pentru a-mi putea arăta talentul şi aptitudinile, la concursuri din întreaga lume.

În inima mea ocupă un loc special fiecare din profesorii, balerinii sau coregrafii care m-au îndrumat până acum alături de Maestra: doamnele Cristina Marinescu, Doina Botiş, Daniela Tebeica, Ana Caraionopol, Anca Mîndrescu şi Delia Hanţiu precum şi domnii Răzvan Marinescu, Gabriel Opincaru şi Alin Gheorghiu. Sper să nu fi uitat pe cineva...

 Nu pot uita de asemenea de sprijinul acordat, în momente importante, de Rotary Club Bucureşti, Omni Toys Romania, JSP, Fundaţia pentru Comunitate sau de cel al doamnei Cristina Popescu precum şi al doamnei Boroş.

 De asemenea, îi mulţumesc din suflet Excelenţei Sale, domnului Martin Harris, amasadorul UK în România, pentru cuvintele frumoase ce mi le-a dăruit cât şi pentru încrederea acordată.

Sunt instituţii sau oameni care au avut încredere în mine. Am crescut alături de voi toţi şi faceţi parte din oamenii care îmi sunt dragi. Am nevoie în continuare de încrederea Voastră şi a altor oameni puternici şi iubitori de artă!

Pentru a zbura, în artă ai nevoie şi de suportul material sau financiar, care-ţi asigură temelia pregătirii, iar atunci când paşii şi atitutinea ta rivalizează cu nume mari ale baletului avem datoria să dăruim la rându-ne.

Susţinerea dumneavoastră a însemnat pentru mine o motivaţie în plus pentru a reuşi să fiu selectat cu bursă completă la prestigioasa Şcoală de Balet a Operei de Stat din Viena. Orice gest al Vostru care va contribui în continuare la susţinerea formării mele ca balerin excelent, va fi intrat in istoria baletului. Sunt cuvinte care rămân... Poate par cuvinte mari, însă am fost învăţat să fiu responsabil, muncitor iar talentul meu mă determină să ofer imaginea şi realitatea unui balerin desăvârşit.

Voi, alături de părinţii mei, m-aţi ajutat să am încredere în mine şi să devin un adevărat OM!

Fiţi alături de mine!

 

Cosmin Marinescu, 18 februarie 2013"

Într-o lume în care este promovat doar artificialul, superficialul, lipsa de cultură, politicul, silicoanele, divorţurile, fiţi cei care fac diferenţa şi promovaţi cultura, arta, talentele şi frumosul!

Reverenţe, dragul meu balerin! Să îţi ajute Dumnezeu să ne reprezinţi la fel de frumos peste tot în această lume! Dacă baletul este trofeul inimii tale, tu cu siguranţă eşti trofeul inimii noastre! Îţi mulţumim pentru talentul tău de excepţie, Cosmin Marinescu!!!

inima mea, bate cu inima ta

(Sursa foto: internet)

inima mea, bate cu inima ta
nu ştie bate decât între tine şi mine
cu noi,
cu tine,
cu tine,
iar când are emoţii de zboară fluturii
se face mică, mică, atât cât să încapă
într-o privire
ca într-un cuib
de unde sufletele nu pleacă niciodată!

.........

cu toată dragostea mea, ţie...suflete ♥!

Iubirea...

De curând i-am spus cuiva drag, că nu înţeleg de ce oamenii complică atât de mult iubirea...

Iubirea are nevoie de gesturi simple venite din adâncul sufletului...

Iubirea are nevoie de atingeri, de zâmbete şi sărutări, de tăceri şi zboruri, de nopţi adormite în braţele celui iubit, de dimineţi culese de pe pleoapele care ascund singura privire menită să transforme toată această viaţă cenuşie într-un continuu curcubeu de strălucire şi culoare...

Iubirea e asemeni unei flori gingaşe şi plăpânde... ca să fie frumoasă, ca să reziste şi ca să poată să crească şi în locurile cele mai stâncoase...are nevoie de e soare să o dezmierde, de ploaie să o sărute, de adieri...să o facă să tresară ...

Iubirea are nevoie de emoţia fără de care ar fi un alt sentiment...

Iubirea se zboară întotdeauna în doi...chiar şi atunci când unul rămâne doar într-o aripă!

Iubirea, pentru a supravieţui nu are nevoie decât de o altă iubire !

Privirea aceea..., spontaneitatea, mâna care şterge orice lacrimă, zâmbetul care trece orice, sărutul fără teama de vârstă, bucuria simplă de a fi unul lângă celălalt, unul în braţele celuilalt, emoţia care dă sens şi acolo unde el nu este, plimbările împreună, rămânerea, fericirea primului fir cărunt, al primului rid, neputinţa de a respira fără celălalt, iar la final...un somn liniştit alături de pieptul omului care ştii că a tresărit mereu la simpla ta atingere... aceasta este iubirea pe care eu o simt şi felul în care eu mă dăruiesc!!!

Îţi aminteşti ziua aceea când

în mijlocul amiezii

pe cerul nostru clipeau stelele?

Îţi aminteşti cum florile 
se ascundeau îmbujorate

în spatele frunzelor ce râdeau în albastru?

Îţi aminteşti cum încercam

să ţinem timpul în loc,

vorbind copilării asemeni unor şcolari

în timp ce ochii ne şopteau strălucirea?

Îţi aminteşti când m-ai strâns

atât de tandru de mână

încât m-ai durut în suflet cu atâta iubire,

iar eu m-am oprit din drumul meu

să te tac pentru totdeauna

în ochii mei?

Îţi vei aminti oare în clipele noastre cărunte

de ziua aceea când

în mijlocul amiezii

clipeau stelele pe cer,

frunzelor râdeau în albastru,

ochii ne şopteau strălucirea,

 iar eu m-am oprit din drumul meu

să te iubesc pentru totdeauna

cu toată viaţa mea

tăcându-te?

6 nov. 2009,  14:48

Să rămâi alături, presupune...

 

A rămâne unul alături de altul o viaţă întreagă nu presupune acte de erosim. Nu presupune compromisuri. Nici sacrificii. Presupune înţelegere, respect şi multă preţuire. Presupune tandreţe, zâmbet, căldură. Presupune să repari unde se poate şi să adaugi acolo unde se simte gol. Presupune dimineţi în care să te pierzi în ochii celui de lângă tine. Clipe în care să te ţii strâns de mână. Presupune să tragi împreună la acelaşi car, în aceeiaşi direcţie. Presupune să te bucuri unul de altul, unul pentru altul când bucuria pare doar o părere, doar pentru ca acea clipă să fie un umăr sub sufletul celui iubit. O pârghie menită să ţină mereu sufletele în echilibru. Presupune nopţi de pasiune, iar când acestea dispar, înseamnă nopţi tandre şi liniştite. Presupune IUBIRE! Aceasta este reţeta unei relaţii de lungă durată...iubirea dincolo de toate şi de tot!

Ai merge la nunta cuiva din trecut?

Pornind de la postarea lui Crengu meu drag, AICI - cu această ocazie profit să îi spun "La bun revenit...!" - m-am gândit să scriu şi pe blogul meu ceea ce gândesc despre acest subiect. oarecum, aşa ne cunoaştem mai bine unii cu alţii, respectiv, voi pe mine :).
Ascultând această melodie..veche la îndemnul lui Crengu şi citind întrebarea ei: "Ai merge la nunta cuiva din trecut?", mi-am dat seama că pe cât de imprevizibilă sunt, pe atât sunt de previzibilă :))). Am zâmbit. Eu sunt un om puţin mai dificil, mai sentimental, deosebit de exuberant şi spontan, dar în anumite privinţe sunt foarte consecventă şi tranşantă. Răspunsul este cu certitudine: NU! :)
Nu, nu aş merge. Nu pentru că ar fi ceva greu să mă bucur de fericirea cuiva drag, ci pentru că mie niciodată nu mi s-a părut un lucru bun amestecarea trecutului cu prezentul. Pentru mine asta este o chestie de etică morală, sufletească şi personală. De respectul pe care ni-l oferim nouă şi celui/celei de lângă noi.
Trecutul este al nostru, face parte din noi, dar cel mai corect faţă de cei de atunci şi cei din prezent este să rămână fiecare unde s-a vrut sau a fost să fie. Aşa, simt eu... Sunt şi excepţii, dar ele nu fac altceva decât să întărească regula.

Kathy Garby - Izitas
    

Recenzie - Monica Paula Hrincă "Trecerea Timpului"

 

Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" a găzduit în data de 21 februarie, vernisajul expoziţiei fotografice "Memorie, martor, metaforă şi magie", al artistului plastic Monica Hrincă, una dintre cele mai gingaşe, sensibile şi deosebite artiste pe care eu am cunoscut-o de-a lungul timpului.

Privind-o pe Monica, nu am văzut altceva decât o altă fotografie. Un tablou spectaculos de suflet, sclipire şi inteligenţă. Am văzut o realizare a vieţii cu trăsături blânde, pline de seninătate şi frumuseţe, un chip primitor, cald şi senin, înconjurat de emoţie şi dragoste pentru oameni şi fotografie.

Cu glas suav, Monica ne-a vorbit despre cum a descoperit ea această pasiune: în vacanţă la bunici. Monica nu bătea mingea, nu se căţăra prin copaci, ea observa oamenii şi vedea în fiecare o minune. Aşa cum de altfel sunt oamenii când ştii să îi priveşti dincolo de tot şi toate.

" Verile petrecute la bunici m-au legat de această temă. Acolo am realizat primele mele fotografii artistice. De mic copil m-a fascinat acea nevinovăţie a locului."

Expoziţia ne-a încântat cu lucrări de fotografie tradiţională, fotogravură şi portrete realizate pe bucăţi de lemn, toate având drept temă principală timpul, trecerea acestuia şi felul deosebit în care el îşi lasă amprenta asupra noastră, demonstrându-ne încă o dată cât de trecători suntem, dar cât de frumos putem să rămânem, să dăinuim, când frumuseţea noastră este imortalizată de frumuseţea altui suflet!

"Modelele" artistei nu sunt oameni sofisticaţi, nu sunt persoane media sau publice. Sunt oameni simpli de la ţară care ne povestesc despre ei prin două imagini: una prezentă şi una din trecut. O idee unică aş putea spune, dat fiind faptul că mie mereu mi-a plăcut să fiu aproape de lumea fotografiei şi am urmărit de aproape munca multor artişti. Unii dintre ei destul de renumiţi, unii încă în umbră, dar care fac din această artă un adevărat deliciu sufletesc. Un sublim.

Monica Hrincă:"Într-o societate plină de informaţie, fotografia este pentru mine o metodă de a capta şi a privi lumea într-o manieră nouă. De la bun început m-a pasionat chipul omenesc, trăsăturile şi diversitatea acestuia. Verile petrecute la bunici m-au legat de această temă. Acolo am realizat primele mele fotografii artistice. De mic copil m-a fascinat acea nevinovăţie a locului. Poveştile acelor bătrâni mă surprind de fiecare dată. Mâinile lor arată cât de mult au muncit de-a lungul vieţii. Mai toţi erau reţinuţi în a se arăta în faţa aparatului de fotografiat, cu teama de a nu surprinde prea mult şi prea clar trecerea anilor."

Expoziţia poate fi vizionată de luni până vineri, între orele 8.00-19.00, în holul de la etajul I al sediului Bibliotecii Judeţene "Gheorghe Şincai" Bihor, pe str. Armatei Române nr. 1/A, Oradea. Intrarea este liberă.

gust sălciu

 

toate dimineţile şi toate serile aveau acelaşi gust sălciu
lipsea picătura cu tine din viaţa mea
acum, e doar linişte în mine
de parcă niciodată nu ai fost în altă parte,
iar eu nu am aşteptat

în viaţă există dureri mai grele decât orice durere când iubim,
iar sufletul se roagă în genunchi mai grei decât
pietrele de moară
şi se tot adâncesc
se tot adâncesc
până când din abisul acela se naşte peste viaţa noastră
alt soare!

De ziua mea am primit cel mai frumos cadou...

Mai sunt câteva minute până voi trece în data de 22 februarie. O zi aproape obişnuită până acum. Ea doar îmi arăta că mai încep un nou an, noi paşi. Am mulţumit vieţii mereu pentru această şansă. Şansa de a avea această viaţă. Aşa cum a fost ea. Cum este ea. Urcuşuri. Coborâşuri. Corzi împinse aproape la maxim. Oameni. Uneori am simţit că e prea uşor. Alteori am simţit că e prea greu. Dar am trecut aşa cum am ştiut peste toate. Mi-am dorit însă mereu să o fi făcut frumos. Să nu las prea multe răni în urma paşilor mei. Nu am reuşit mereu, dar măcar m-am străduit. Făcând un bilanţ al celor 35 de ani ai mei aş spune că au fost cu adevărat ai mei :). Unici şi foarte personali. Mă bucur de ei. 

Am primit cadou de-a lungul lor oameni frumoşi şi prieteni ca nimeni altul. Prietenii pe viaţă pe care nu le-aş compara vreodată cu nimic, pentru că sunt extraordinare. Sunt luminile mele, aripile mele, seninătatea, sunt una dintre cele mai frumoase părţi din mine. Nu contează dacă este zi sau noapte, ele, ei, prietenii mei îmi sunt alături. Mă iubesc, mă înţeleg şi mă aud şi când tac! Şi Mă sprijină chiar dacă nu sunt de acord cu mine şi îmi dăruiesc zilnic minunea sufletelor lor.

Într-o zi specială de 18 septembrie, viaţa mi-a dăruit o zânuţă cu ochii mari, cu zâmbet larg, cu un suflet cât tot Cerul. Prin ea mă leg mereu de tot ce am eu mai uman, mai cald, mai bun în mine. Prin ea găsesc puterea, energia, zâmbetul. Dragostea aceea nemăsurată şi necondiţionată.

Tot în această viaţă am primit mai multe şanse. Şanse prin care să îmi demonstrez că pot. Pot mereu să depăşesc, să mă autodepăşesc, să găsesc în mine resurse pentru a iubi şi dărui. Pot să sper, să iubesc și să aștept un suflet unic...pe Suflețel, care știu că există undeva și mă așteaptă și el.

Vă mulţumesc tuturor pe care vă cunosc şi care într-un fel sau altul mi-aţi atins existenţa şi aţi schimbat-o! Fiecare om este o floare! Eu am ales să fiu un buchet de oameni frumoşi...Vă mulţumesc!

Vă mulţumesc dragele mele şi dragii mei dragi pentru prietenia voastră deosebită şi vreau să primiţi toate gândurile mele bune şi dragostea mea, vouă: Andreea Marina Ionescu, Jinga Adi, Liliana Maria, Ramona Nistor, Aloma Princess Blue, Dana Stancu-Diaconu, Vasile Danci Moroşanu, Dumi, Suflețel...

Îţi mulţumesc Puiuţa mamei pentru că exişti şi dai atâta sens vieţii mele...!!! Pentru noi două, nu vor exista niciodată cuvinte...Nu s-au inventat!

De acum, toate vor fi împlinite, frumoase, pline de zâmbet şi liniştite! Nu mai îmi doresc nimic...decât să le trăiesc pe toate câte vor fi bucurându-mă de tine, de noi, de familia pe care noi o vom avea!

Bine ai venit, 36 :)!

Scenariu cu linişte...

 DEAN MARTIN -- Baby It's Cold Outside
   

Într-un loc unde pentru unii ar fi pustietate, o casă. O casă albă de lemn. O terasă din podele obişnuite să scârţâie sub fiecare pas. Un balansoar scorojit de timp şi ros de carii. Un cer albastru, unduit deasupra unor dealuri nu foarte îndepărtate. Iarbă. Iarbă verde mirosind a reavăn. Flori. Flori de toate culorile şi mărimile. Ţârâit de greieri şi lăcuste. Păsări. Nu ştiu pentru voi ce înseamnă păsările, dar pentru mine înseamnă linişte..., multă linişte. Deci, linişte cu păsări.
La vreo optezeci de paşi, ascunsă sub ramurile unui castan sălbatic, o altă casă. Sau ceva ce mai semăna a casă încă. În casă, un bătrân încovoiat şi încărunţit, înconjurat de cărţi şi tablouri care scria dumnezeieşte. El nu ştie asta, dar nici nu pare să-l intereseze. Bombăne, surâde, scrie. Din când în când iese afară şi aprinde o pipă. Gesticulează, se învârte, se plimbă de-a lungul casei, atinge câte un ram, apoi intră trântind uşa. Ideea! A venit ideea!
La un sfert de ceas distanţă de mers cu maşina şi la jumătate de ceas de mers pe jos, se afla un orăşel. Un orăşel cu grădiniţă, şcoală, cinematograf, biserică, dispensar, câteva magazine, o crâşmă. Clădirile, aproape toate din lemn. Bătrâne şi ele, dar frumoase şi calde. Oamenii se cunosc toţi. Fiecare, cunoaşte pe fiecare. Părinţii lor au fost împreună la grădiniţă, la şcoală, ei la fel, iar copiii lor vor face grădiniţa şi şcoala tot împreună. Unii, cu spirit de aventură şi drag de oraşe mari ce promit împlinirea oricăror vise, pleacă. Alţii, cu drag de oraşe calde asemeni unei familii...vin. Toţi însă, toţi se reîntorc să îmbătrânească şi să moară aici. Un fel de Tara!
Le place să meargă împreună la crâşmă şi la biserică să audă o slujbă frumoasă, să mai afle despre unul, altul. De Crăciun se adună cu toţii să împodobească bradul din centru, iar apoi rămân la o masă şi la un colind. Împart zâmbete şi cadouri, bune şi rele, duşmănii şi prietenii de o viaţă.
Facem drumul înapoi...un sfert de ceas cu maşina şi jumătate de ceas pe jos şi revenim la casa albă de lemn. În casă este o ea. O ea care nu a locuit acolo, dar nu îi plăcea spiritul de aventurier şi s-a mutat acolo cu multă vreme în urmă. Destul ca să afle de toate despre toţi şi toţi să afle totul despre ea. Ea, avea o ea micuţă. Se jucau prin flori, alergau, citeau sub plapumă cu lanterna aprinsă şi căutau zâne în scorburile copacilor. Acum, ea cea mică era sus în cameră cu un cintez micuţ ce nu mai vroia să le părăsească. Ea cea mare deretica prin casă şi fredona un cântecel sorbind cerul prin fereastră. Zâmbea. Radia. În fiecare seară mergea optzeci de paşi până la casa bătrânului şi îi ducea câte o supă sau o mâncărică. El îi dădea în schimb bombăneli de drag şi câte un manuscris din care ea îşi trăgea aerul. le returna mereu cu un trandafir sălbatic deasupra. El îi spunea mereu că se iroseşte în pustietate cu un drag de fată, un bărbat bun, un cintez şi un moş bătrân senil deja. Ea se apleca, îi săruta creştetul şi pleca. În drum culegea câteva flori proaspete şi asculta susurul apei.
Ea îi ştia pe toţi, îi alina pe toţi, scria scrisorile în locul celor bătrâni, le citea pe cele care veneau, râdea la nunţi, la botezuri şi plângea la înmormântări. Uneori, când vizita un mormânt care avea o poveste pe care nu am să o spun, se oprea şi la alte morminte şi le primenea. Zâmbea şi pleca liniştită. Ea, tot un fel de Tara era, dar era vie din carne şi oase şi avea alt pământ sub tălpi şi sub frunte.
Capacul de la oală începu să trepideze încet. Tresări. Îl ridică şi învârti. În depărtare se aude un huruit de maşină. Singurul care nu se potriveşte cu peisajul, dar care e bucată din el. Inima ei începe să tremure încet. Obrajii se roşesc. Îşi şterge mâinile repede de un prosop şi iese. Lumea începe să se învârtă. După lumea fizicii, lumea se învârte mereu, dar învârteala asta era altfel...nu avea nimic în comun cu fizica. Maşina se opri la câţiva paşi de casă. Cum spuneam...era bucată din loc. Iarba ştia şi ea unde e locul maşinii. O avea conturată asemeni unei umbre deasupra firelor sale verzi. Din maşină coborî el. Înalt atât cât trebuia, frumos, cu ochi sclipitori, cu zâmbet plin de căldură, grizonat şi... al ei. Urcă treptele şi se opri lângă ea. Îşi aşeză mâna stângă pe stâlpul terasei şi opri lumea sub palma sa de bărbat. Cu mâna dreaptă o trase pe ea cu fruntea, obrajii, ochii şi gura sub buzele lui.
Din casă se auziră tropote grăbite pe scări şi ea cea mică ţipă fericită. Lumea ei se învârtea deasemenea. El se lumină şi zâmbi larg. Aruncă servieta pe balansoar şi intră în casă. O luă în braţe, repetă ritualul sărutului pe frunte, pe obraji, pe ochi, pe gură şi îi întinse o jucărie frumoasă. Ea îl luă de mână şi îl duse sus. El se supuse. Ea aşeza mereu lumile la locul lor firesc.
Ea cea mare, trase aer în piept deoarece încă simţea un nod de fericire şi emoţie în gât şi aşeză masa. Soarele se retrase puţin, seara cobora încet. Strigă. Cei doi coborâră şi mâncară. Soarele de abia se mai vedea, iar seara era mai groasă. El luă puiul de om în braţe. Puiul de om aşeză fruntea pe umărul lui şi adormi. El urcă scările. Ea rămase să spele vasele şi să aranjeze puţin prin sufragerie. Urcă şi ea. Lumile ei frumoase şi cuminţi adormiseră. Puiul de cintez moţăia şi el. Îl luă în palmă. Trase pătura peste ei şi îi sărută pe frunte. Le şopti iubirea ei şi coborî. Soarele dispăru cu totul, iar seara deveni o noapte frumoasă cu multe stele şi o lună de vis. Cânturile păsărilor deveniră un gângurit somnoros. Greierii mai ţârâiau. Apa susura parcă mai frumos. Casa bătrânului era încă luminată. Se apropie de şezlong şi se aşeză încet. Podelele scârţâie, dar ea nu le mai aude de mulţi ani. Fac parte din decor. A devenit familiar. Îşi aşeză pe umeri un şal şi o pătură pe picioare. De pe măsuţa de lângă ea aburea o ceaşcă. Sorbi încet şi suspină. Începu să se balanseze. Simţea că ar fi vrut să fumeze. Atunci îşi dori să fi învăţat chestia asta în liceu sau în facultate. Ar fi vrut să vadă cum se ridica firul acela gri către noapte.Ca într-o seară de iarnă, fumul de la case. Zâmbi. Crevaşe. Oricâtă linişte ar fi, în sufletul unui om vor fi mereu crevaşe. Cintezul se foi. Şi el era o ciudăţenie. Avea toată pădurea şi libertatea să zboare, iar el o alegea pe ea. Îl mângâie încet cu degetul şi îl sărută încet pe penele frumos colorate. Şopti.
- Tu chiar nu vrei să zbori, nu-i aşa? Nu?
El se zbârli şi dormi în continuare ca şi cum ea nici nu ar fi fost acolo. Ea sorbi din nou din ceaşcă şi continuă să-l mângâie.
- Bine, poate mâine. Acum oricum e noapte. O auzi pe Cile? Ea zboară şi buhuieşte toată noaptea, nu e leneşă ca tine.
Zâmbi cald. Cile era o bufniţă. Habar nu avea de ce, dar iubea bufniţa aia. Ea adormi. Cintezul i se cuibări sub podul palmei. În casa bătrânului se stinse în sfârşit lumina.




>> Publicat prima dată pe data de 19.11.2010 <<

Apăsaţi măi din când în când "Unfriend"...

Mi-a spus cineva că postările mele sunt prea lungi şi că de aceea de multe ori nu le citeşte. Le sare sau le dă doar like. Ceea ce a omis persoana respectivă este că eu nu sunt ziarul de dimineaţă de unde să îşi ia ştirile scurte, sobre şi la subiect. Nu sunt nici ştirile zilei unde să dau un titlu cu trimitere. Sunt un om, mai precis o femeie care iubeşte să scrie, să descrie culorile gândurilor ei, ale prietenilor ei, ale inimii şi ale persoanei iubite. Nu cer nimănui să mă citească. Eu scriu. Cei însă care ştiu ce ascund cuvintele mele...se vor opri să caute. Cititul şi prietenia sunt ca dragostea! Nu se pot face de-a sila! Aşa că, eu tot spun..apăsaţi măi din când în când "Unfriend" că mie nu mi se zdruncină pământul din atât de puţin lucru. Lumea mea e cu mine, e în mine, este o scară a valorilor proprii, o casă a inimii mele!

fac dragoste cu tine între cuvinte...

(Sursa: internet)

trec prin mine cuvinte şi sunete neputincioase,
unele sunt şchioape de litere, altele de emoţii,
fluturi fără aripi polenizând sufletul
în unele locuri, prin mine, unde se vorbeşte despre dragoste
totul este o lume plină
plină de tine, de mine cu tine, de noi, de mine şi iar de noi, numai de noi
în acele adâncuri, eu ies la suprafaţă şi plutesc, curg
plimbându-mă pe străzi de gânduri unde literele sunt covoare purpurii
emoţiile mă pictează în culori pe toţi pereţii de sus în jos, de la dreapta la stânga
între tâmplele inimii tale, iar eu fac dragoste cu tine între cuvinte
învelindu-mă de fiecare dată cu zâmbetul tău în şoapta cea mai adâncă:
"te iubesc!"

Bibliotecarii...sau un altfel de Bastian...

Nu cred să existe o altă meserie la fel de frumoasă! Să trăieşti în mijlocul atâtor lumi scăldate în suflet, lumină, deschidere, cunoaştere, dragoste, cădere, eroism...Să stai mereu în mijlocul atâtor şoapte îmbrăcate în cuvinte, iar dintre rafturi să auzi uneori spadele cavalerilor, îndemnurile spartanilor, cântecul nibelungilor, slovele eminesciene...Ce poate fi mai frumos decât să fii un "Bastian" dintr-o poveste fără sfârşit?!!! Mă înclin cu emoţie şi dragoste faţă de toţi bibliotecarii! Minuni...Asta sunteţi! :-*


 http://www.asiiromani.com/exclusiv/16592-am-intalnit-oameni-care-priveau-ca-pe-o-ciudatenie-meseria-de-bibliotecar.html

Suntem o ţară de pămpălăi

(Sursa: Great News)

Suntem o ţară de pămpălăi lipsiţi de orice responabilitate pentru generaţiile viitoare! Permitem ORICE, chiar să fim luaţi peste picior de guvernanţi, dar parcă toate ar trebui să aibă o limită. La noi însă nu! Românii, au ajuns în stadiul în care şi dacă sunt făcuţi leneşi, beţivi, jigniţi sau înjuraţi de guvernanţi direct prin intermediul TV-ului...nu sunt deranjaţi de asta. Probabil când vor fi, va fi deja mult prea târziu! Orice ţară are un sistem al ei...asemeni unui organism uman. Când va fi deja prea degradat: fizic, spiritual, moral, civic, social...nu vom putea să mai facem nimic. Asistăm la cangrenarea sistematică a acestei ţări şi al acestui popor şi ne doare la bască!

Cu alte cuvinte...avem ce merităm că...aşa e în tenis!

http://www.greatnews.ro/index.php/actual/noul-cod-silvic-ce-se-intampla-cu-padurile-din-romania.html

Ai să îmi aşezi o margaretă de zâmbet în păr?

O să ne continuăm drumul în ziua aceasta...aşa. Obosiţi, miraţi, întrebători, plini de visare. Rutina nu mai e aceeiaşi, deşi ne cufundăm în hârtii şi litere până în dinţi ca să vedem dacă totuşi s-a schimbat ceva cu adevărat. Poate doar un gând. Sau un gest. Un zâmbet. Un colţ de mare sau un muşchi de copac. Sau poate e doar visare cu sufletul larg deschis în care pescăruşii fac picaje ţipând a singurătate. Cine ştie? Dar azi, merge înainte. Canicula e aceeiaşi. Sau poate frigul. Nu şi inima. Ea învaţă din nou alfabetul. Sau poate doar reia unul demult, demult ştiut. Aştept însă seara. Atunci nu mai sunt singură. Două inimi care se iubesc şi se caută nu vor fi niciodată prea departe una de alta dacă se află sub acelaşi cer... sub aceeiaşi lună. Eu azi, mai mult ca oricând, aştept o şoaptă în care să aud un om în sufletul gol... Omul meu. Sufletul meu. Aerul pe care am învăţat să îl respir fără teamă. Luna este astăzi o scoică :)...nu e aşa? Şi nu e aşa că după ce ne vorbim sub ea, după ce o redefinim şi o colorăm în verde o să dansezi cu mine? Tu...nu el, nu gândul... Şi ai să îmi aşezi o margaretă de zâmbet în păr? Şi ai să dansezi aşa o viaţă, fără ca inima noastră să uite paşii?

05.07.2012, 19:44...

De mână prin viaţă - astăzi despre copii...

(Sursa foto: Generatia cu Cheia la Gat)

În graba lor, oamenii mari uită să dăruiască mai departe celor mici adevăratele valori: iubirea, înţelegerea, ascultarea, zâmbetul, seninătatea. Le umple viaţa de jucării de pluş, dar uită să îi mai ţină pe genunchi, să modeleze alături de ei plastilina, să coloreze lumea sau cerul în verde şi alte culori copilăreşti. Le umple dulapurile de haine, de tehnologii, dar nu le umple sufletul cu căldură. îi lasă să tânjească şi consideră că dacă dăruiesc lucruri, acestea vor reuşi să compenseze iubirea, să o cumpere, să o înlocuiască. Defapt nu o înlocuieşte. Aceste gesturi transformă sufletele şi le modelează în oameni care mereu vor fi însetaţi după atenţie, iubire sau din contră, vor deveni egoişti şi închişi. Speriaţi. În graba lor, oamenii mari uită să transforme viaţa într-o poveste cu tâlc, din care cei mici să înveţe mereu să rămână verticali şi buni, chiar dacă drumurile ocolitoare sunt mai uşoare. Uită defapt că părinţii sunt solul unde copilul lor creşte stejar peste lume şi în lume. Uită că din ei îşi trag copiii seva. Astfel că în timp, stejarii vor dispărea, se vor converti în arbori trecători, fără umbră celor cărora le este prea cald sau sunt obosiţi, fără foşnete celor care vor să audă un sunet de inimă, fără boabe d erouă celor însetaţi. În timp, unii vor dispărea complet, asimilaţi fiind într-o lume în care nu se mai cunoaşte copac de pădure! Şi, este păcat să pierdem fericirea şi privilegiul de a creşte copaci frumoşi şi de a fi părinţi! Este cel mai frumos lucru care i se poate întâmpla unui om!

Cutiuţa cu citate - Irina B, pagina Insomnii

 (Sursa foto: Insomnii)

Adevărat, dar cred că acest mesaj este pentru îngeri. Restul suntem prea oameni să simţim aşa...

Cutiuţa cu citate - Mahatma Gandhi

"Fericirea te face dulce, încercările te fac puternic, regretele te fac uman, eşecurile te fac umil, succesul te face să străluceşti, Dumnezeu te face să continui."

"Iubirea nu cere nimic, ea oferă. Iubirea suferă, ei nu-i pare niciodată rău de nimic şi nu se răzbună."

"Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea."

"Menţine-ţi gândurile pozitive pentru că gândurile tale se transformă în cuvintele tale. Menţine-ţi cuvintele pozitive pentru că ele se transformă în acţiunile tale. Menţine-ţi acţiunile pozitive pentru că acţiunile se transformă în deprinderile tale. Menţine-ţi deprinderile pozitive pentru că ele se transformă în valorile tale. Menţine-ţi valorile pozitive pentru că valorile se transformă în destinul tău."

"Fii tu însăţi schimbarea pe care vrei să o vezi în lume."

Strigaţi după un punct de sprijin şi vi s-a dăruit...Iubirea!

Sunt zile în care nu pot scrie despre nimic. Mă închid în mine ca într-un cel mai adânc abis şi tac. Las să răzbată spre mine doar ecouri, raze de lumină şi uneori tristeţi. Din toate se poate învăţa. Din toate poţi să aduni noptiţe la colţ de privire şi suflet. Din toate poţi să înveţi cuvintele să rescrie.

Când în mine se adună destule, ies din nou la suprafaţă şi scriu. De cele mai multe ori despre copila mea, despre cel pe care îl iubesc, despre doruri, aşteptări, căderi, ridicări, despre prietenie, despre iubire şi oameni. Iubesc oamenii :). Îi iubesc pentru că sunt fiinţe fragile, dar care au o capacitate deosebită de a se autodepăşi, de a răzbi, de a se reprogramaşi a depăşi. Îi iubesc pentru că de cele mai multe ori învaţă să repare şi de regulă o fac bine. Îmi plac pentru că nu sunt perfecţi şi avem mereu de învăţat unii de la alţii. Că se străduiesc să îndepărteze iubirea din viaţa lor, dar când nimeni nu îi aude şi nu îi vede stau şi o aşteaptă, plâng după ea şi speră.

Noi oamenii ne naştem pentru a iubi şi a fi iubiţi, dar ne pierdem această capacitate pe parcursul vieţii. Din diverse motive. Uneori chiar ajungem să luptăm împotriva ei. Pentru că suntem iremediabil oameni. Pentru că ne lăsăm răniţi, apoi ne înfăşurăm în propriile răni şi ne apărăm de tot şi toate. Pentru că ne e teamă. Pentru că urâm singurătatea. De aceea, de multe ori risipim clipe preţioase. Şi totuşi, deşi lumea cunoaşte multe decăderi în ultima vreme...cea mai dureroasă fiind îndepărtarea de cele fireşti...sentimentele, emoţiile şi credinţa, oamenii se agaţă de zile. Zile speciale. Simt nevoia unor astfeld e zile ca să le reamintească de ei. Parcă ar dori nişte ăuncte de sprijin în univers de care să se agaţe pentru a nu s eprăbuşi pentru totdeauna în ei şi în uitarea a tot.

Astfel că, pe 14 februarie, au ales să sărbătorească iubirea...sentimentul acela pe care puţini îl mai dăruiesc, puţini îi mai dedică rânduri şi despre care din ce în ce mai puţini simt nevoia să vorbească. Majoritatea iau iubirea în derâdere, nu mai simt să o dăruiască şi nu vor să înţeleagă că ea este defapt ceea ce încheagă totul...inclusiv specia umană. Ea este aceea care ne face un rotund şi ne oferă apoi înţelegerea, bunătatea, acceptarea, compasiunea. Cheia universală a tuturor rsăpunsurilor este iubirea!

Ştiu că nu avem nevoie de zile speciale să o simţim deoarece ea face parte din noi şi aşteaptă doar o rază de strălucire pentru a deveni din nou vii cu adevărat, dar poate, nu este chiar atât de rău să existe zile speciale în care să ne reamintim că iubirea există şi merită să credem în ea, merită să o vedem, să o aşteptăm, să o lăsăm din nou în inimile noastre...uneori prea reci, uneori prea dezamăgite, uneori prea pline de dureri, egoism şi răutate.

Merită să inventăm zile pentru a ne aminti că avem capacitatea de a iubi, de a fi mai buni! Merită să punem puncte de sprijin pe cer de care să ne agăţăm dacă doar aşa mai avem capacitatea de a ne aminti despre oamenii din noi!

Şi dacă sunt zile în care nu ne mai amintim de iubire, de bunătate, de zâmbet şi omenie...merită să le inventăm! Oarecum, umanitatea, fie ea şi cea pe cale de dispariţie...merită orice pentru a fi salvată. La urma urmei, nu cunosc o altă specie care să scrie poezii, romane şi să dea naştere unor filme despre dragoste...cum o fac oamenii! Atâta timp cât acestea mai există, înseamnă că trimitem semnale către ultimul "neuron" de suflet...pentru ca să nu lăsăm frumosul din noi să moară!

La mulţi ani, oameni! La mulţi ani, sentiment de iubire!

~~~~~~~~ ♥ ~~~~~~~~~

Eu nu am nevoie de 14 februarie ca să îmi amintesc. Pentru mine nu e nevoie de un punct de amintire. De o zi specială. Pentru mine, ziua iubirii are un singur nume: Suflețel! Atât. Iar tu, eşti în fiecare clipă, zi, amintire din sufletul meu. Tu eşti acolo dintotdeauna! Şi vei fi. Cu siguranţă înainte să mă nasc Doamne Doamne mi te-a pus în suflet şi tot acolo te va păstra şi când nu voi mai fi! Sunt convinsă că El ştie că sufletul meu nu va fi niciodată deplin fără sufletul tău şi nici eu ca om nu voi putea evolua frumos fără tine, de aceea ne-a dăruit fericirea acestei iubiri deosebite!

Te iubesc, dragostea mea! Îţi mulţumesc pentru tot ceea ce mi-ai fost, îmi eşti şi vei fi...jumătatea firească a sufletului meu care e acolo mereu să mă aducă din nou acasă oriunde m-aş pierde...!

Citatul Elegant Fm

Nimfe într-o clipă eternă...

(Sursa foto: internet)

Pentru fiecare om, timpul are un înţeles şi un rost. Ba chiar devine el însuşi o mare întrebare. Pentru mine, el nu este decât o infimă parte şi acea clipă niciodată îndeajunsă pentru a putea descrie ce simt când tu îţi înfăşori braţele în jurul meu, iar eu în jurul tău. Devenim nimfe într-o clipă eternă, în mijlocul căreia simţim că suntem parte din cel mai important univers...cel din braţele noastre! Şi astfel, timpul meu trece prin tine, iar eu nu simt că mi se fură nimic. Simt doar cum mi se dăruieşte eternitatea prin omul iubit, iar asta, nu este decât un privilegiu nefiresc de frumos! - Lady Allia

Dragostea...

Aşa te-am aşteptat. Ţărm. Ţărm cu nisip şi scoici de dor. Peste gleznele sufletului, marea mă săruta cu speranţa. Uneori m-aş fi aruncat în ea cu tot cu cerul din mine. Alteori doar aş fi călcat-o cu inima. Aş fi răscolit-o. Dar, am rămas ţărm. Ţărmul unde să acostezi într-o zi şi care să se transforme în două braţe largi şi pline de drag şi dor. Am stat acolo iubire, aşteptând iubirea. În mine s-a născut din toate acele clipe perla. Cine-ar fi crezut. Şi iat-o cât de rotundă şi perfectă este clipa. Sunt fericită că am aşteptat. Acum, nici nu mai contează cât. Contează numai că eşti!

Gânduri, frânturi...

E atât de multă linişte în jur încât pot să o aud cum respiră şi strigă!!!