27 octombrie 2009

Fănuşa şi Vrăjitorul de Vise





(Sursa foto: internet)

A fost odată, ca şi niciodată, dacă nu ar fi fost, astăzi, nu aş fi avut ce să  vă povestesc.
A fost odată, într-un loc nu foarte îndepărtat, un vrăjitor înţelept, frumos, cu suflet plin de bunătate şi strălucire. Se spune, că atunci, când stelele strălucesc precum doi ochi fericiţi de copil, sufletul lui se gâdilă de bucurie, iar noaptea se umple de roiuri străvezii de lumină şi culoare precum o aureolă boreală.

Obosit însă de atât de multă alergătură, de magie frumoasă tratată cu nepăsare de cei cărora le-a fost destinată, de atât de multă dăruire..., Vrăjitorul de vise se simţi dintr-o dată singur în mijlocul unei lumi pline, se simţi trist, neîmplinit...căutând.
Căuta o magie nouă pe care să o împartă cu cineva care să-l înţeleagă, dar ce magie ar fi fost aceea şi cine l-ar fi putut înţelege?

Într-o zi, ca oricare alta, dar care se trezise mult prea devreme pe cer şi stătea plină de zâmbet pe chipul Răsăritului, Vrăjitorul se aşeză pe balansoarul său bătrân, care-i cunoştea deja temerile şi durerile pe de rost, frământându-şi mâinile şi sufletul şi fără să vrea, se trezi murmurând nişte cuvinte magice, noi şi pentru el.

Cuvintele se ridicară deasupra sa, începură să danseze, să alerge, să zboare, iar apoi se întoarseră cuminţi şi se ghemuiră în sufletul lui frumos şi adormiră.

Un timp, Vrăjitorul crezu că această magie este o magie ca oricare alta, deoarece nu se întâmplă nimic deosebit, dar,  până şi cei mai pricepuţi vrăjitori se pot păcăli pentru că...minunile apar când ne aşteptăm cel mai puţin!

Şi astfel, într-o altă zi, în timp ce norii se bulgăreau veseli cu firele de fum răzleţe, iar fulgii se zbenguiau peste tot pământul asemeni unei închipuiri, din ochii lui frumoşi căzu o lacrimă îndărătnică, dar tăcută până aproape de suflet, acolo unde-i dormeau atât de liniştite cuvintele magice.
Îîn acel moment... şi numai în acel moment, din adâncul lui calm se ridică un fluture albastru ce i se aşeză tremurând şi emoţionat pe palme.

El îi zâmbi surprins, îl sărută, îi presără pe aripi dragostea sa şi şoptind deasupra fluturelui cuvintele magice îl lăsă să zboare liber departe de el şi totuşi...atât de aproape!

Dar... cine a mai văzut fluturi să zboare iarna?
Nimeni, aşa cum nimeni nu a putut vreodată să descrie dragostea în cuvinte astfel încât ea să prindă contur...! Poate doar în cele mai adânci şi frumoase vise!
Totuşi, fluturele acela putea să zboare în toată frumuseţea şi minunăţia lui în mijlocul fulgilor!
Fluturele a zburat, până într-un loc nici foarte departe, nici foarte aproape, unde s-a dat de trei ori peste cap şi din el s-a născut o fetiţă!


(Sursa foto: internet)

Pe fetiţă, Vrăjitorul o numi Fănuşa!

Fănuşa era o fetiţă deosebit de curioasă, visătoare, cu ochii mari plini de noapte şi stele, care punea mereu întrebări.

De ce niciodată magia nu e veşnică?
De ce Soarele este Soare, iar Luna este Lună?
De ce uneori Stelele strălucesc altfel, ca şi o apăsare şi de ce cad asemeni unei lacrimi fără de sfârşit împrăştiindu-se în noi în mii de fărâme?
De ce mor oamenii, iar cei care nu pot muri, unde se duc?
De ce atunci când ochii ei sunt plini de tristeţe ai lui sunt plini de neputinţă?
De ce plâng îngerii?
De ce iubirea uneori înseamnă rămânere, iar alteori înseamnă rămânere în noi?
De ce lumea nu mai crede în basme?
De ce zânele nu mai vor să se lase văzute?
De ce vrăjitorii nu mai au magii, iar magiile nu mai au vrăjitori?

Fănuşa croşeta vise din fire nevăzute de gânduri şi le aşeza zâmbind, asemeni uni şal, la sufletul celor trişti şi obosiţi, iar uneori, magia se întâmpla...oamenii îi zâmbeau înapoi.

Fănuşa credea în elfi. Nu în elfii micuţi, care îl ajută pe Moş Crăciun. Credea şi în ăia, dar ea le spunea spiriduşi. Credea în elfii care vindecau mările de răni, care puteau vorbi cu păsările, cu florile şi copacii, în elfii care cântau atât de frumos încât te durea sufletul de ai fi putut să îi auzi.


(Sursa foto: internet)

Fănuşa putea vorbi cu norii şi îi plăcea să călătorească pe spatele lor dintr-un colţ de suflet în altul, iar uneori, în zilele frumoase, oprea pe la Vrăjitorul ei, povestindu-i câte-n lună şi în stele, iar el se transforma puţin câte puţin în copilul pe care-l uitase undeva într-un colţ prăfuit de inimă grea.

Fănuşei îi plăcea să danseze desculţă în iarbă, să alerge prin ploaie, să facă rotocoale cu vârful degetelor în bălţile de pe trotuar şi iubea să facă inimioare pe ferestrele aburite în timp ce lumea dormea ca şi o uitare.

Fănuşa însă...era doar o magie frumoasă.
Când nu o vedea nimeni, ea se dădea de trei ori peste cap şi se transforma într-un un om obişnuit, cu vise obişnuite, cu viaţa ţintuită în banalitatea zilelor şi cu umeri obosiţi.
Când era om obişnuit, făcea mâncare, şi croşeta ciorăpei în loc de vise.
Când era om obişnuit purta pantofi când călca peste iarbă, uita de bălţi, iar când ploua îşi ridica pelerina ca pe o povară.

În lumea care nu există nici prea departe, nici prea aproape, Fănuşa era doar a lui!

Fănuşa exista doar atunci când se dădea de trei ori peste cap, aproape de sufletul lui, când el o lua zâmbind în palmele sale şi sufla peste ea cuvintele magice..., dar mai contează faptul că ea este doar o magie când minunile se întâmplă atât de rar?

A fost odată ca şi niciodată un Vrăjitor de Vise şi o fetiţă pe nume Fănuşa.
Ce s-a întâmplat cu ei?

Nimeni nu ştie, deoarece povestea lornu s-a scris încă decât printre rânduri şi gânduri, dar, cu siguranţă ei călătoresc pe spatele norilor, lângă zâne şi spiriduşi, lângă vise nevisate, lângă elfi şi curcubee, lângă fluturi şi fulgi albi de zăpadă şi fac minuni într-o lume în care magia e din ce în ce mai mult pe cale de dispariţie!


(Sursa foto: internet)

2 comentarii:

Agdada spunea...

Buna .
Marturisesc ca , din 'lenea si ignoranta' mea, nu prea vizitez genul acesta de 'casute'. Blogurile vedetelor m-au dezamagit .
Daaar, din intamplare, am nimerit 'hanul' tau/dv si pur si simpu m-a impresionat.
Fiecare nou post merita sa fie publicat intr-o carte de raftul 1.
Colega mea scrie asemanator, dar ideile ei nu sunt la fel de 'puternice'.
Felicitari, inca o data!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Bună seara Agdada şi bine ai poposit pe la Han :)!

Liniştită poţi să-mi spui tu. Aşa mă cheamă muşterii pe aici, iar asta deoarece aşa simţim o şi mai frumoasă apropiere, iar poveştile se pot spune mult mai uşor :).

Nici eu nu prea vizitez blogosfera.
Aproape fiecare minune de blog pe care o am la suflet, am descoperit-o din întâmplare.

Blogosfera din păcate, este plină de bloguri depersonalizate, pline de reclame şi dornice de rankuri cât mai bune.

Majoritatea bloggerilor preferă să dezbată teme deja dezbătute în presă, sau mai rău, doar să le copieze la ei pe blog - ca şi când ei nu ar avea nimic de spus, nimic de dăruit sau de simţit!

Vedetele...pe mine nu mă dezamăgesc, iar asta pentru că sunt aproape total în afara acestui subiect.
Mă trezesc de multe ori comentând la câte unul pe blog, ca apoi, să descopăr ori că e reporter, ori jurnalist, ori actor...:), dar pentru mine nu are importanţă.
Ştii de ce?
Pentru că în momentul în care au părăsit "scena" sunt oameni simpli care au dreptul să dea cu bâta în baltă, să se bucure, să aibă viaţă personală.
De aceea revistele tip CanCan...ar muri încet cu "cititori" de-alde mine.

Revenind la Han..., mă bucur că îţi place şi mi-ar face o deosebită plăcere să te revăd prin preajmă. Când vei reveni, să mă tragi de mânecă. Până tu "asculţi" poveştile mele, eu am să te servesc cu o bucată de plăcintă sau cu un vin fiert.

Şi, nu în ultimul rând, îţi mulţumesc din suflet pentru aprecieri, în special pentru că au venit alături de acest post atât de drag sufletului meu.
Astfel, am încă o dată convingerea că lucrurile de valoare vin din adâncul sufletului!

Nu ştiu dacă merită publicate,dar cu siguranţă merită să le împart cu oameni frumoşi care uneori găsesc în ele exact ceea ce caută!

O seară frumoasă îţi doresc domniţă şi...pe curând!

P.S. - Sunt convinsă, că şi colega ta scrie frumos. Poate chiar mai frumos. Puterea ideilor şi maturitatea lor îmsă, vine odată cu conştientizarea unor valori proprii şi a iubirii :)!