22 octombrie 2009

Oare...

(Sursa foto: internet)

 Mă gândeam într-o zi... "oare ce pot numi oamenii cu adevărat un miracol doar al lor? ce au ei deosebit, special pe lângă inteligenţă?".
Imediat mi-am răspuns: "Iubirea", dar..., iubirea nu e doar a oamenilor...e şi a îngerilor, e şi a păsărilor, e şi a animalelor, e şi a... Nu, spre marea mea dezamăgire, nu e iubirea!
Apoi mi-am spus: "Fericirea", dar...nu, nu e fericirea!
Poate...tristeţea? Nu? Lacrimile? Nu? Disperarea? Nu? Emoţiile? Nu?

Să fie atunci...imaginaţia?...Oare? Să fie imaginaţia?
Să fie ea cea care poate să facă totul posibil?
Să transforme distanţa în atingere, lacrima în zâmbet, pământul în cer, iarba în nori...

Da, eu cred că imaginaţia este cea care poate face atât de multe minuni!

"Uneori, închid ochii şi întind mâna încet... Pot să jur, că la capătul degetelor simt o răsuflare, o atingere, aşa cum, în nopţile reci, când stăteam lipită cu privirea de fereastră, simţeam cum cineva de dincolo de ea făcea la fel ... privindu-mă, ascultându-mă şi ştergându-mi fiecare lacrimă... şoptindu-mi de fiecare dată că va fi bine.
Ştiam mereu că ...dincolo de fereastră este cineva..., un înger...care mă vede şi care ştie să mă ia de mână în fiecare seară, aşa cum numai îngerii ştiu."

 Şi...uite aşa, singurătăţile devin mai puţin singure, visele frumoase se pot naşte în măduva coşmarelor, iar noi, devenim mici magicieni de suflete! Oare...să fie totuşi imaginaţia?

2 comentarii:

Lisandru Cristian spunea...

"singurătăţile devin mai puţin singure" - ce frumos...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

visătoare până la capătul capătului :D!