30 octombrie 2009

"Ninge pe Moldova...ninge", iar în mine viscole se-adună...


Sunt mulţi care nu pot să înţeleagă de ce iubesc Focşaniul...şi probabil nu am să pot niciodată să-i fac să înţeleagă de ce.

Pot doar să le spun că l-am iubit de prima dată... Era toamna lui 2006 şi am ştiut încă de la primul pas pe aleeile Focşaniului că acolo este locul acela unde sufletul meu se simţea "acasă". Era ca şi cum ne-am fi cunoscut demult, iar emoţiile ne-au reamintit unul altuia. Părea că îi cunosc fiecare alee, fiecare parc, fiecare copac..., iar oamenii – pare că toţi se cunosc şi îşi cunosc necazurile şi bucuriile, iar când cineva din afară se mută
aici...devine de-al lor şi învaţă să simtă la fel de...focşănean şi
frumos!

Frumuseţea oamenilor şi a locurilor stă în ochii celui care le priveşte, în sufletul său, iar eu privesc totul prin prisma faptului că lucrurile simple sunt cele care dau strălucire vieţii: zâmbetul unui copil, o păpădie într-un parc, datul în leagăn cu fetiţa mea, un castan bătrân cu ramuri umbroase, o bancă sfredelită de timp în lumina unui felinar, glasul vecinei de sus care vorbeşte la telefon cu băiatul plecat în străinătate, lătratul unui câine, salutul de la balcon al doamnei de vis-a-vis, o biserică de lemn înconjurată de trandfiri şi prospeţime, o repetiţie de fanfară, o plimbare de seară cu luna în priviri, în ţârâitul greierilor şi al lăcustelor, o cafea pe care să o sorbi încet privind stelele în timp ce din cameră auzi respiraţia celor dragi, fumul unui coş de furnal ce desenează amurgul, covrigii pe care îi cumperi în fiecare zi asemeni unui ritual atunci când mergi în parc, ochii vânzătoarei care devine o parte din viaţa ta, paşii săriţi sub formă de şotron pe dalele de la alee ca să poţi vedea cum sclipesc ochii copilului tău, primii paşi ai copilului, mireasma mâncării din bucătărie, grădinile cu flori....şi ar mai fi.

Cred că fiecare ar trebui să privim astfel un oraş, iar dacă imaginea pe care ne-o redă sufletul după fotografierea lui nu ne oferă astfel de imagini, atunci, categoric nu aparţinem acelui loc şi nici el nu ne aparţine nouă!

Nu am fost de câteva luni pe aleeile pline de castani ale Focşaniului. sau, am fost, dar nu pe cele care duc la gară. Astăzi însă am fost şi pe acolo. Cu sufletul în gât.

La Focşani a început Festivalul Vinului şi al Toamnei - Bachus 2009. Frumos ca de obicei. Poate nu există acelaşi fast ca şi în alte oraşe mari..., dar alte oraşe niciodată nu vor avea ceea ce are Focşaniul şi Vrancea...oamenii, oamenii lor frumoşi! Exuberanţa, entuziasmul, tinereţea indiferent de vârstă, apropierea oamenilor...

Eram în autobuz când am ajuns pe Bulevardul Gării şi am revăzut aleeile mele dragi, presărate cu paşii micuţi ai Augustei, cu primele gângurituri, cu vise despre cum voi îmbătrâni eu frumos în acest oraş, iar părul alb îmi va prinde culoarea focului în toamnă cînd copacii se vor scutura de frunze...

Toate amintirile mi se derulau în faţă asemeni unor pelicule vii... Jur că amintirile pot vorbi şi pot fi reale! Atât de reale încât le poţi atinge sau...te pot atinge! Pe mine m-au atins. Poate pentru că sunt ale mele.

Mi-am amintit cum mă "ningea" cu frunze Focşaniul la prima noastră întâlnire şi cum m-a iubit cu farmecul lui în tot acest timp!

Focşaniul a fost dragoste la prima vedere. Va rămâne mereu marea şi singura dragoste a inimii mele... este singurul care îmi cunoaşte sufletul pe de rost. Uneori îl auzeam cum mă şoptea printre copacii din parc, iar eu zâmbeam pentru că eram fericită aşa cum nu am mai fost niciodată. Oraşul ăsta ştia să curgă prin mine să îmi dădea putere. Ştia şi când să se aplece cu aripa sub aripa mea rănită să mă ridice. Reuşea de fiecare dată să îmi descreţească fruntea. Mereu era un copil prin preajmă, o mierlă, o cinteză, un rond de flori, o femeie care să îi zâmbească frumos fetiţei mele, o frunză care să îmi sărute creştetul...

Mi-am amintit cu câtă emoţie ne-am mutat aici... în primul nostru cămin adevărat şi cum am adunat cele mai frumoase clipe...tot aici!

Aici, într-un apartament în cartierul Gării, a vorbit pentru prima oară Gărgăriţa mea...
Aici, cu fruntea lipită de ferestre mi-am visat atâtea vise...
Aici, în Parcul Bălcescu a făcut copila mea mult iubită primii paşi...tremuraţi şi plini de emoţie...
Aici, ... am învăţat pe de rost fiecare castan, fiecare drum, fiecare cotitură, fiecare grădină cu flori până la piaţă şi înapoi...

Aici, mi-am dat seama cât de simplu este să fi om dacă eşti deschis, direct şi sincer...aşa cum sunt oamenii locului. Simpli, frumoşi...fără pretenţii. Dacă le zâmbeşti şi le vorbeşti din inimă îţi dau şi sufletul din ei!
Sunt oameni care ştiu preţui clipele şi ştiu că viaţa este scurtă ca să ne păcălim singuri!
Se adună împreună de câte ori au ocazia, se veselesc, fac câte un grătar - la fiecare sfârşit de săptămână te trezeşti în miros de grătar :) şi ajungi să iubeşti până şi asta - glumesc... Ceea ce mie mi s-a părut deosebit de important...se ajută unii cu alţii, unii pe alţii! Vrâncenii sunt omenoşi...vrâncenilor le pasă de oamenii din jurul lor şi nu uită niciodată când intră în casă să îţi spună că dacă ai nevoie de ceva să spui fără jenă, deoarece fiecare dintre ei a trecut prin greutăţi şi...de aia suntem oameni şi alături...să ne ajutăm...
Ştiu toţi copii din jurul blocului şi le face plăcere să îi audă râzând sau bătând mingea. Nu ţipă la ei, nu le spune să meargă în parc...pur şi simplu se bucură de ei. Uneori îi vezi intrând în joc. Nu ştii atunci cine e bunicul, cine e copilul...zâmbeşti şi te bucuri. Acolo, oamenilor încă le mai pasă de copii şi nu îi lasă în voia sorţii. fac orice pentru a-i vedea realizaţi. Muncesc din greu inclusiv la sfârşit de săptămână, merg în străinătate, dar, nu îşi lasă copiii la mila nimănui. Majoritatea ştiu că trebuie să aibă şcoală şi bun simţ. Pentru asta muncesc părinţii lor. Pentru educaţie şi bunăstare. La ei, între părinţi şi copiii se creează un univers pe care nu îl poţi înţelege decât dacă trăieşti printre ei.
Seara ies în faţa blocului şi-şi povestesc bune şi rele, joacă şah, joacă table, coc vinete şi ardei împreună, iar la sfârşit fac schimb de borcane cu murături şi zacuscă!

Îşi împart fiecare bucurie, fiecare realizare, fiecare tristeţe... împart orice şi o fac cu atât de multă bucurie şi entuziasm, încât ajungi să reduci din ce în ce mai mult valorile vieţii deoarece îţi dai seama că adevărata valoare este simplitatea, iubirea, recunoştinţa şi sinceritatea!

De când locuiesc printre ei...am ajuns să cred că oamenii de aici sunt o familie, o familie mai mare şi frumoasă!

La început nu am vrut ca Focşaniul să ştie că eu plec, dar el ştia deja. Ştia că am venit să-mi iau Adio... Azi, peste aleeile Focşaniului cădea ceaţa şi era frig. Copacii nu mai priveau cerul. Stăteau zgribuliţi ca şi sufletul meu...doi goi...

Eu, femeia care croiesc poveşti cu tinereţe fără bătrâneţe, cu stele care împlinesc minuni...nu pot face nici o magie pentru mine!

Magia mea ar fi atât de simplă...

Probabil însă că şi minunile se întâmplă doar acolo unde există posibilitatea...de a se împlini. Sau timpul, sau tăria... nu ştiu!
Cred că este pentru prima dată când simt ca o durere în piept, ca un ţipăt, că viaţa m-a gârbovit, iar eu nu i-am stat deloc în cale...


Nu am să îmi văd fata crescând aici ...
Nu am să o văd venind îmbujorată din Parcul Bălcescu după ce un tânăr frumos va fi să o plimbe prin prima poveste de iubire...
Nu am să îmbătrânesc aici şi nici toamnele Focşaniului nu mă vor mai ninge...cu magie şi frumuseţe!
Nu am să mai văd cum înfloresc florile din grădini când merg la piaţă şi nu voi mai zâmbi niciodată la fel de senin ca aici...locul unde mi-am fost "acasă"!

Sau poate voi ajunge, dar astăzi cu siguranţă nu simt aşa...

Astăzi, pentru prima dată am plâns fără să vreau să îmi ascund lacrimile...

Am plâns de când am ieşit din casă, am plâns când mi-am "revăzut" fetiţa alergând prin parc, am plâns când am văzut drumurile pe care le-am bătut de sute de ori, am plâns când mi-am privit focşănenii bucurându-se unii de alţii, cântând şi dansând mândri că sunt moldoveni, am plâns când am dansat şi eu alături de ei...mândră că-mi sunt moldoveni!

Pur şi simplu nu am putut să-mi opresc lacrimile.E asemeni unei dureri...frumoase!

La festival...a venit şi Aurel Moldoveanu. Mi s-a confirmat încă o dată că şi oraşul meu ştia că vin să-mi iau Adio..., altfel nu l-ar fi adus pe acest moldovean să-mi răscolească toate emoţiile şi tristeţile şi bucuriile...

Şi, pentru că aici este totuşi un Han al Poveştilor, iar eu sunt o Povestitoare cu o incurabilă dragoste de oameni, de poveşti, de vise...am să spun:

"poate..., spun doar...poate, totuşi viaţa îmi va zâmbi şi mie şi se va întâmpla o minune"...

aşa, cum un suflet atât de drag mie (căruia îi cer iertare dacă l-am întristat acum...) îmi tot spune şi-mi doreşte...

Şi...de ce nu? Minunile poate există şi la cei care nu şi le permit...

Aşa cum oamenii se ating din întâmplare în viaţă şi îşi rămân indiferent cât de departe ar fi unii de alţii..., aşa sunt şi unele locuri ... ne ating dintr-o fericită întâmplare viaţa, sufletul şi...ne
rămân...mereu...oriunde ne-am afla şi orice am face!





10 comentarii:

AQV spunea...

sunt sigur ca viata iti va zambi...curand....si va rasari soarele si pe cerul sufletului tau atat de frumos... Fruntea sus, Fanusa draga...viata merge inainte ...important este ca sunteti sanatosi pentru a putea trece cu bine peste toate...

Citeam undeva ca: ''viata nu-i nicidecum o aventura...e o permanenta escaladare a viitorului, o indrazneala, un punct de sprijin in fata necunoscutului pe care, dupa ce-l treci, il lasi in urma ca pe o intelepciune... Ea ne daruieste o clipa, pentru ca noi sa daruim lumii vesnicia..'' (Pavel Peres-Pasarea purpurie a dragostei)......

Crengu spunea...

Aici, cineva m-a invatat ca imposibilul poate deveni posibil. Cum? Cu entuziasm. :) Oricat de greu ti-ar fi acum, o sa-ti fie si bine, toate se intampla cu un scop, chiar daca nu-l vedem de la inceput.

Mai stii cand mi-ai spus ca "minunile nu se asteapta...ele exista :). totul este sa fim pregatiti sa le vedem" ?

Capul sus, ca o adevarata Lady ce esti, prietena draga! >:D< :*

Cristian Lisandru spunea...

Frumoase piesele lui Moldoveanu, poate că ar trebui promovat mai mult... N-am mai fost de multă vreme prin Moldova, iar ultima oară am rămas cu amintiri extrem de plăcute... Un sfârşit de săptămână cât mai bun îţi doresc...

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Lisandru, pentru majoritatea românilor, Moldova este un mit despre sărăcie şi lipsă de civilizaţie, dar asta pentru că românilor le place să eticheteze fără să vadă cu proprii ochi.

Plus..., depinde fiecare ce înţelege prin civilizaţie.
Faptul că oamenii sunt mai direcţi, mai lipsiţi de pretenţii nu înseamnă că sunt necivilizaţi.

Despre Moldoveanu...da, ar trebui promovată muzica lui şi nu scandalurile mondene..., dar, na, trăim în România şi gustăm Can-Canul - adică băgatul nasului în oala altcuiva.

Un sfârşit de săptămână frumos îţi doresc şi eu ţie!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Crengu...uneori, pentru mine nu-mi mai rămâne nici entuziasm, nici imposibil, iar alteori, deşi ştiu că viaţa are un scop pentru toate, nu înseamnă că nu am mii de întrebări fără răspuns...

Poate dacă viaţa ar da - dacă nu la timp, măcar în timp util..., poate, doar atunci ne-ar fi mai uşor de acceptat şi renunţarea.

Da...îmi amintesc când ţi-am spus :) şi mă bucur că ţi-ai găsit minunea fată tare dragă mie.

Se spune că doar o minune poate să facă altă minune...

Dacă e aşa, cred că am şi eu o astfel de minune care face minuni :)în viaţa şi sufletul meu.

Mulţumesc Crengu, mulţumesc!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Ia uite....ce hăinuţe noi şi frumoase şi-a pus. Credeai că nu te recunosc? :)

Off..., cum le faci tu pe toate să treacă.

Oarecum, viaţa mi-a zâmbit deja şi oarecum ştiu că ar trebui să-i fiu recunoscătoare şi să nu mă plâng, dar, unde sunt multe goluri, când se ridică un balonaş de vise în aer...speri să nu se spargă şi acela, iar golul să crească şi mai mult.

Ştii..., uneori mă mir de dragostea pe care mi-a dăruit-o viaţa asta şi Doamne Doamne dat fiind că eu, sunt dezamăgită de mine însămi şi sunt convinsă că mulţi alţii.

Dar...cum spuneam, am un balonaş, ba nu..., de data asta am un roi de balonaşe în suflet ridicate de-o minune şi sper că, mai mult decât orice, acestea să nu se spargă vreodată!

Am deja fruntea sus...Mulţumesc pentru că ştii atât de frumos să mi-o ridici!

sunshine spunea...

Nu vreau sa va las sa plecati pt ca stiu ca viata ne va indeparta si mai mult. Insa sufletul meu va fi tot timpul langa voi si vreau sa va rog sa aveti incredere in mine, chiar daca nu am avut timp si putere sa va fiu mai aproape .
Cand o sa va mai vad sisuletul meu drag? Cand?
Iubirea mea va insoteste in orice colt al lumii, aveti grija de voi si de ingerasul meu.

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Iubita mea Lili...viaţa asta mă poate înjosi, îmi poate lua multe vise, dar ştii ce nu va putea face niciodată?
Să-mi ia dragii mei dragi, iar tu eşti cu siguranţă una dintre ei :)!
Viaţa poate să ia, dar nu poate smulge din suflet...nimic!

Ne duce fizic mai departe una de alta, dar eu oricum sunt şi voi rămâne mereu aproape de tine, pentru că sunt cu tine în suflet...clipă de clipă!!!
Nu ţi-am spus de atâtea ori că stau cu capul la tine în braţe, iar tu-mi povesteşti ca o soră mai mare, îmi împleteşti părul, iar eu mă bucur de tine şi de mâinile tale!

Lili...nu ne-ai dezamăgit niciodată! Să nu mai spui aşa ceva!
Eu nu te-am ales din milioane de oameni să-mi fi surioara pe care nu am avut-o niciodată, iar mai apoi nana fetiţei mele pentru că am aşteptat ceva...!!!
Te-am ales pentru că am crezut şi cred în sufletul tău şi ştiu că orice mi s-ar întâmpla, fetiţa mea ar rămâne pe "mâini" delicate şi bune!
Te-am ales pentru că te-am iubit din prima clipă iubita mea!

Crengu spunea...

Eu, de felul meu, sunt mai optimista si ma straduiesc sa recunosc minunile, atunci cand (cred) ca le vad. Iar tu esti o minune de om, pe care Dumnezeu o pune la incercare.

Asta e, valorile trebuie sa se slefuiasca in continuu in tumultul vietii... pentru ele, pentru ceilalti...

Oricum, sunt convinsa ca vei avea parte exact de ceea ce ai nevoie, pentru ca uneori, lucrurile pe care ni le dorim, nu sunt neaparat si bune pentru noi, oricat am vrea sa credem asta. :)

Si-apoi, la cati oameni se roaga pentru tine, sunt convinsa ca totul va fi bine!

Astept un semn de la tine de oriunde te va purta viata, iar daca ajungi prin Buc, cu atat mai mult!

Te imbratisez cu drag!

Sandrina-Ramona Ilie ( Lady Allia) spunea...

Draga mea Crengu...îţi mulţumesc din suflet pentru gândurile sensibile ,pline de bunătate şi căldură.

Îţi mulţumesc şi pentru mânuţa gingaşă şi prietenească pe care mi-ai întins-o... Să ştii că am apucat-o şi o strâng cu bucurie şi recunoştinţă cât va fi să fie!

Eşti un om a cărui prietenie şi apropiere sfinţeşte pur şi simplu!

Cum spuneam odată..., frumuseţea stă în ochii şi sufletul celui care o vede, dar, îţi mulţumesc pentru că mă vezi aşa cum mă vezi. E bine să ştii că cineva te iubeşte şi te apreciază...mai ales în unele momente de cumpănă în viaţă.

Despre încercări...nu cred că Dumnezeu mă mai încearcă. Nu cred..., ar fi prea mult. Cred însă, că îmi oferă posibilitatea unei revanşe faţă de mine însămi şi oamenii apropiaţi mie!
Când am plecat din Oradea am lăsat lucrurile importante mie neterminate...acolo. E ca şi cum după ce m-a lăsat să mă dau cu capul de pereţi mi-ar da un bobârnac şi mi-ar spune: "copilă, dar până când laşi "I-ul" fără punct?".

Mie, de cele mai multe ori nu mi-a păsat de visele mele, de mine. E mai uşor parcă să le împlineşti ale altora, dar LUI...I-a păsat întotdeauna.
Nu ştiu din ce motiv, dar EL mă favorizează de când m-am născut cu multe, numai eu, ca omul..., mă mai ia cu lamentări câteodată.