Dacă într-adevăr oamenii au nevoie de cuvinte pentru a putea fi descrişi...ele nu au. Ochii lor spun tot. Parcă ar fi nişte ferestre larg deschise prin care să le intri în suflet şi să te minunezi, să te bucuri, să te umpli de sentimente profunde şi frumoase!
Luana şi Oana sunt doi îngeri care-mi spun mie înger păzitor, dar... este oarecum ciudat, deoarece eu simt că ele sunt cele care îmi păzesc atât de frumos zâmbetul şi puterea de a crede în bine, în miracole şi în oameni!
Pentru mine, ele sunt adevăraţii îngeri păzitori şi nimeni altcineva!
Şi, sunt îngeri păzitori..., îşi sunt îngeri păzitori una, alteia!
Luana îi păzeşte mamei sale... visele, puterea de a înainta, puterea de a fi invincibilă, de a zâmbi, puterea de a mai putea crede în minunile din oameni..., în bunătatea lor.
Îi păzeşte şi îi dăruieşte în fiecare clipă fericire, bucurie şi împlinirea de a fi mama unui astfel de sufleţel unic!
Luana este o fetiţă care se luptă de mult cu neîmplinirea, cu durerea şi cu speranţa şi ştie că le poate învinge, de aceea este specială şi deosebită!
Ea este asemeni unui fluture uitat într-un cocon!
Paşii Luanei sunt ţinuţi ascunşi de Zâna cea Rea sub un pocal de cristal ce nu poate fi ridicat decât de bunătatea din sufletul oamenilor!
Numele ei de basm este Omidala, iar povestea ei am să vi-o povestesc curând...
Luana îşi doreşte să devină balerină, iar eu cred că va deveni! Şi nu una obişnuită ci una deosebită care ne va încânta prin fiecare mişcare graţioasă!
Luana este un copil pe care orice părinte şi l-ar dori. E veselă, e inteligentă, e cuminte, e fragilă precum un boboc de floare, dar puternică...aşa cum doar copiii pot fi!
Luana iubeşte tot ce e frumos şi iubeşte copiii şi poveştile, de aceea o pune pe mama ei în fiecare seară să treacă pe blogul "lui tanti Ramona cu Gărgăriţa" :), iar mami trece, pentru că nu-i poate refuza nimic...decât tristeţea!
Oana este ... nu ştiu să vă spun cum este Oana, pentru că nu s-au inventat încă astfel de cuvinte, dar...Oana este draga mea!
Oana este draga mea prietenă!
Nu ştiu dacă vă puteţi imagina cât de sfâşietor e ţipătul surd al unei mame care priveşte cum fetiţa ei uneori plânge de durere la ora de gimnastică medicală, iar ea..., ea nu poate face nimic să-i treacă! Poate doar să o ţină de mână, să-i şoptească încurajări, să o sărute, dar...nu poate să o smulgă de acolo să spună: "gata! de azi s-a terminat!", pentru că...deşi s-a găsit uşa către minune, cheia nu este la ea.
Oana este un om frumos, un om care oricât este de greu nu renunţă! Uneori cade, plânge, strânge din pumni, din dinţi, iar apoi se ridică de jos cu un surâs care poate opri şi timpul şi soarele în loc, care nu doar că poate ci mută munţii din loc!
Nu ştiu cum se întâlnesc oamenii şi nici dacă este o ordine anume în felul în care sufletele se ating, iar ei se leagă într-o prietenie frumoasă pe parcursul vieţii, dar mi-ar plăcea să ştiu că astfel de prietenii durează o veşnicie a veşniciilor!
Noi, ne-am cunoscut într-un moment dificil, iar minunăţia din sufletele lor, glasul Oanei şi al Luanei (care pare un înger!!!), timpul, sprijinul, încrederea..., toate reciproce, ne-au apropiat şi au transformat o simplă întâlnire într-o minunată întâmplare şi călătorie, iar eu...LE MULŢUMESC!
Şi cum spuneam...oamenii ne duc mai departe ca şi pe o poveste...
Ele sunt cu adevărat o poveste magică şi deosebită care sper că nu se va sfârşi niciodată!!!
Toate poveştile, inclusiv oamenii şi prieteniile încep cu..."A fost odată ca şi niciodată..."
AJUTAŢI UN FLUTURE ŞCHIOP DE PAŞI SĂ ZBOARE...
DĂRUIŢI-I LUANEI PAŞII...
AJUTAŢI UN FLUTURE ŞCHIOP DE PAŞI SĂ ZBOARE...
DĂRUIŢI-I LUANEI PAŞII...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu