femeia...

(Sursa foto: internet)

pentru că în lume sunt atât de mulţi eroi,
iar fii sunt ai taţilor,
noi ne-am născut simplu..., femei.
ne-am născut să-i iubim pe dragii noştri
mai mult decât pe noi însene,
iar visele noastre să ni le încredem lor
indiferent de câte ori va fi să ne adunăm
cu făraşul în urmă şi să ne continuăm treaba
ca şi când, între o ciorbă,o alergătură şi ciorăpei
de croşetat, femeia nu ar avea voie să viseze.

femeia însă visează, pentru că e îndărătnică
şi pentru că puterea ei stă în stele, iar altfel
ar rămâne ţintuită într-o lume banală
şi ar cădea. femeia nu are voie să cadă!
casele au umerii ei şi genunchii sub care-şi
apasă toate durerile când spală podelele
ca apoi, să se poată ridica zâmbitoare,
să pună mâncarea pe masă, uitând orice lacrimă
în timp ce din ea, copiii îşi culeg  poveştile vieţii
crescând oameni şi visând la rândul lor frumos.

femeia, într-o mână ţine fiul, în alta tatăl.
pe ea, se lasă în umbră, să se poată bucura.
noaptea târziu..., când toţi dorm, iar ea trece
pe la fiecare să-i învelească şi să-i sărute,
femeia oftează şi plânge, frecându-şi mâinile frânte,
picioarele reci, ochii obosiţi apoi..., se ghemuieşte în ea
şi...visează. visează la iubire,ca să poată învăţa
să ţină spatele drept, zâmbetul pe buze şi sclipirea
în priviri, pentru că mâine, este în fiecare zi!