în fiecare seară adorm într-o rană
nu, n-are rost să-mi spuneţi
fel de fel şi-au bătut şi alţii gura de pomană
nu trece
nu are cum
e rană deschisă, iar eu mă răsucesc mereu în ea
mai mult
mai mult
întunericul se scurge precum o cerneală
prin fereastră
să nu aud urletele nopţii mă înfăşor şi mai adânc în rana mea
uneori când doare prea tare
muşc din ea aproape cu ciudă şi-mi repet ce-mi spunea cineva:
"Ramonă să fugi de iubire ca de dracu!"
n-ai ascultat!!! - îmi tot spun şi-mi tot spun!
l-ai lăsat să-ţi escaladeze şira spinării
vertebră cu vertebră
până ţi-a ajuns în gât
când a plecat s-a auzit doar un trosnet de frunte
sau de genunchi
sau Dumnezeu mai ştie de ce ... se poate frânge sufletul!?
iar asta, pentru că n-ai vrut tu să stai acolo pe soclul ăla nenorocit
să te picteze în toate luminile şi umbrele,
numai după cum se învârtea soarele lui de bărbat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu