(Sursa foto: internet)
într-o noapte aproape liniştită
am visat
cum mă acopereai cu frunze
peste tot
ca şi cum ai fi vrut să mă îngropi
cu tot cu toamnă
şi frunze,
cu tot cu mine,
cu tine,
cu noi
şi vara noastră albastră
îmi aşezai frunzele
peste părul împrăştiat
printre degetele tale,
peste mâinile ce nu te puteau atinge
oricât de aproape îţi erau
de chip
(îmi amintesc doar cum îmi plângeau
palmele şi degetele şi mângâierea în timp
ce eu îţi mimam fiinţa)
peste ochi,
peste buze,
peste gânduri,
peste tine
mă strigai asemeni unei păsări
mute,
ca şi o apăsare,
ca şi o clipă rămasă neîntoarsă
de cheiţa din spatele ceasornicului
te priveam căzut lângă mine
cu pumnii strânşi,
cu ţipătul peste buze,
cu ochii afundaţi în amintiri,
iar pentru o clipă
am simţit toate mormintele
cum mi se deschid
în sânge
lăsând o clipă lumina
să răsufle atât de multă iubire
atunci,
ai zâmbit
şi-ai mai acoperit toamna
cu o frunză
din mine
(iubite, e atât de multă vară între noi
doar noi, ne scuturăm ca şi doi
copaci bătrâni!)
4 comentarii:
In fiecare an se scutura frunzele dar tot in fiecare an cresc din nou !
trecut, vazut, placut, citit si plecat!
Cher...in fiecare an, din coltul tamplei cade un gand si tot el e cel care apoi zboara fericit!
Ma bucur sa te revad!
Valeriu :) multumesc!!!
Trimiteți un comentariu