1 ianuarie 2011

La Mulţi Ani în 2011!


   

Eu am lăsat totul mai la urmă, deoarece în acest an, mai mult decât niciodată...nu am ştiut ce să spun. Mă repetam într-una şi într-una. Aşa că, am revăzut câteva articole de pe blogurile unde merg adesea şi simt că oamenii sunt sinceri şi frumoşi, m-am plimbat cu fetiţa pe afară şi am încercat să uit o vreme de urări.

Am văzut tineri plin de entuziasm, fete îmbujorate şi grăbite să se pregătească de ieşirea pentru seara de revelion şi am văzut peste tot oameni ieşiţi afară să facă un grătar. În câte un loc era câte unul, în alte locuri erau mai mulţi.

Într-unul însă, nu departe de unde stau, erau mai toţi vecinii. Au scos o masă mare afară, au împodobit-o, au aranjat-o frumos, au încărcat-o, iar în jurul ei roiau bărbaţ, femei, copiii..., tineri şi vârstnici.Toşi erau veseli, râdeau, ascultau muzică şi închinau. Pe lângă masă, erau cel puţin patru grătare mari. Pentru prima oară am regretat că nu am avut aparatul de fotografiat la mine...mi-a plăcut ce am văzut şi mi-aş fi dorit să împart asta cu voi. Am zâmbit. Categoric aceşti oameni mi-au bucurat ziua, sufletul şi mi-au înseninat gândurile. De cum i-am văzut am ştiut despre ce să scriu.

Despre oameni!

Indiferent câte speranţe ne punem, ca ele să se împlinească avem nevoie de oameni. Avem nevoie unii de alţii să fim fericiţi, să fim împliniţi, să fim liniştiţi sau agitaţi, emoţionaţi sau liniştiţi, să râdem, să plângem. Nimeni nu trebuie să fie singur sau să se simtă singur într-o lume plină de oameni. Toţi ar trebui să fim ai cuiva sau să ne dăruim cuiva.

Indiferent câte bucurii sau tristeţi avem, ele sunt despre şi cu oameni. Viaţa noastră este o poveste cu oameni şi despre oameni. Mai mult decât oricând am simţit nevoia de oameni. Toţi avem nevoie de oameni pe care să ne bazăm la bine şi la greu, la bucurii şi la tristeţi, în clipe minunate sau pur şi simplu obişnuite.

Oamenii sunt defapt artificiile cele mai frumoase de pe cerul dintre toţi anii noştri! Ei sunt şampania care ne curge în suflete şi ne încălzeşte! Cu ei şi alături de ei trecem toate cumpenele...inclusiv cele ale anilor!

Fie ca anul care vine să ne amintim unii de alţii mult mai des, mult mai frumos şi în împrejurări simple!
Vă doresc seninătate, sănătate şi multă iubire!

La Mulţi Ani dragii mei dragi!

10 comentarii:

Anonim spunea...

La mulţi ani, dragele mele! Fie ca noul an, 2011, să vă fie unul de bucurie blândă a iubirii şi de firească, aşteptată împlinire! O îmbrăţişare caldă la început de an, D.

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulumesc draga mea şi rămâi prin preajmă şi anul acesta şi anii ce vor veni... După cum am spus, am nevoie de oameni, am nevoie de frumuseţea din sufletul oamenilor. oarecum asta mă ţine pe lina de plutire :). Mulţumesc pentru că eşti printre acei câţiva oameni frumoşi!

An Nou Fericit, draga mea!

Aimée spunea...

Faci tu ce faci si mereu vorbesti pe limba sufletului meu! Asa sa ne fim mereu, in toti anii ce vor veni! Sa ne revedem cu bine, dragii mei dragi! :)

An Nou mai bun, mai linistit!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Un An Nou bun, liniştit şi fericit şi ţie prietena mea dragă! >:D<

oana spunea...

la multi ani fericiti si linstiti zanutele mele de poveste.va imbratisam cu drag .

cora spunea...

LA MULTI ANI,Lady Allia..un an mai bun tie...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Oana mea...eşti minunea care ştii de fiecare dată când să apari. Îmbrăţişez prinţesele mele şi micuţul prinţ :). Vă iubesc!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Dragă Cora, un An Nou plin de linişte şi bucurii îţi doresc... Să îmi fi bine şi fericită fată dragă...!

Tudor spunea...

La multi ani, ca sa te bucuri de sanatate si fericire!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulţumesc Tudor! Asemenea vă doresc şi eu...sănătate, fericire şi multe, multe realizări!