16 ianuarie 2011

El Internado - Internatul Laguna Neagră...


Anul trecut, când eram la Oradea, am văzut câteva episoade din serialul "Internatul", dar la un moment dat i-a fost schimbată ora, apoi i-am pierdut şirul ca într-un final să nu mai fie difuzat. Am fost foarte supărată atunci. Mă enerva faptul că nu l-am văzut de la început, dar şi faptul că a fost sistat. Am căutat pe net, dar ce am găsit nu m-a mulţumit. După ce am venit la Focşani, seara, înainte de a adormi, îmi place să mă uit pe programele AXN. Spre marea mea surpriză, într-o seară a început serialul "Internatul" şi nu doar aşa ci, era primul episod. Nu cred că vă închipuiţi ce bucurie pe mine. Acum, asta ca asta, dar mă întreb câte bufniţe mai sunt asemeni mie care stau şi se uită noaptea pe la 00:00 la serial, iar apoi, mai trec şi pe AXN Crime după ora 1 ca să nu rateze cumva nişte secvenţe :))). Uneori adorm pe la 3 dimineaţa. Nu că ar fi ceva nou, doar că acum nu stau cu ochii pe fereastră sau cu gândurile hai-hui. Eu oricum nu dorm decât pe la 3-4 dimineaţa. Am rămas cu insomnii. Uneori am impresia că asta e un lucru bun.
Oricum, pe lângă actorii care mie mi se par impecabili, perfecţi fiecare pe rol, serialul acesta mi se pare cel mai bun serial urmărit vreodată de mine. De mică îmi plăceau romanele poliţiste şi ţin minte că mama avea o bibliotecă imensă în care au fost multe titluri. Dintre toţi, Haralamb Zincă mi-a plăcut în mod special, urmat apoi de Agatha Christie, Arthur Conan Doyle, Rodica Ojog Braşoveanu, George Arion şi...ar mai fi :). Îmi amintesc că oricât de intrigantă era cartea, anticipam cu succes de fiecare dată. Dacă nu de la început, la sfertul cărţii dezlegam deja misterul. La acest serial însă, intrigile, întâmplările, personajele, crimele, apariţiile, dispariţiile sunt atât de bine gândite şi ţesute, încât pur şi simplu nu poţi anticipa nimic. Din contră. Surprizele se ţin lanţ. Singurul personaj pe care l-am anticipat ca şi caracter a fost Fermin. Atât. Minunat actor. Sarea şi piperul. Mai sunt Hector, Paula...pe care îi ador. Cei care nu l-aţi urmărit şi vreţi să-l vedeţi, nu vă recomand să îl luaţi de la jumătate. Nu înţelegeţi nimic, iar acum o parte din mistere ies la iveală. Farmecul nu ar fi acelaşi. cei care vreţi să-l vedeţi de la început însă, vi-l recomand. Efectul este garantat. Pe cuvânt. Eu de abia aştept să vină seara să văd un nou episod. Crează dependenţă :). Oricum, nu am văzut un scenariu atât, atât de bine creat, iar copiii aceia care joacă în film sunt de-a dreptul extraordinari.

Deci, mai sunt bufniţe prin preajma "Internatului Laguna Neagră"?

Pentru cei interesaţi, am să vă dau mai jos un link, către un site, unde veţi găsi toate cele 7 serii cu linkuri către toate episoadele. Episoadele sunt în limba spaniolă şi pot fi văzute sau descărcate. Cei care nu înţelegeţi spaniola, puteţi descărca filmul şi poate puteţi găsi subtitrări în limba română.

Series21 - El Internado


Oricum...în mare este vorba despre un internat destul de izolat (într-o pădure pe malul unei lagune), în principiu deoarece acolo învăţau copiii unor persoane influente care aveau nevoie de intimitate, dar şi pentru că, totul se învârte în jurul acelui loc, a acelei clădiri, unde cândva fusese un orfelinat.
Acţiunea nu se opreşte doar la profesori sau elevii de liceu ci se continuă şi cu elevii de clase primare şi personalul: bucătar, menajeră, îngrijitor, paznici, etc
Între unii dintre ei se leagă prietenii, iubiri şi, în timp descoperă că fiecare se află acolo cu un motiv sau dintr-un motiv pe care nici măcar ei nu îl ştiau. În rest...serialul este plin de o atmosferă de suspans, dispariţii stranii, apariţii şi mai stranii, crime, descoperiri uluitoare.

25 de comentarii:

Nistor Ramona spunea...

Un fel de Harry Potter, fără magie.

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

:) cu mult suspans, crime, da... este si o bufnita :))).

Mihaela spunea...

Pe mine m-a prins Fringe. Bineînţeles că l-am luat de pe net, iar acum că am ajuns cu vizionatul la ultima serie stau ca pe ace de la o săptămână la alta...Aşa că înţeleg dependenţa :)

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

bine că nu sunt singura :D! şi eu mă mai uit anticipat :)).

Danette spunea...

Unul dintre serialele care m-au "prins" ... deci , nu esti singura. Multumesc pentru link.

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Danette, mă bucur să ştiu că eşti pe aproape :). De acum devine şi mai interesant :).

Anonim spunea...

ai drepta cu articolul chiar este un serial fff bun pentru amatorii genului mie imi place f mult si cum zici si tu abia astept sa vina ora 00:00 pentru un nou episod daca sar difuza tot serialul intr-o noapte cred ca nu mas dezlipi de tv

Anonim spunea...

super ma mira k se mai poate face ceva bun care sa ti capteze interesul pentru ceva

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Sezonul 5 este cel care începe să descopere anumite aspecte...face legătura între nou şi trecut, dar 6 şi 7 sunt absolut minunate. Nici nu vă puteţi închipui ce întorsătură vor lua anumite lucruri. După părerea mea puteau să-l amănunţească şi mai mult.

cosmina spunea...

Buna. ma bucur ca am gasit acest site. in seara asta urma sa fie difuzat pe axn primil episod din sezonul al 5-lea la 12 dar degeaba... nu a fost difuzat. Am vazut pe pagina ta ca ai avea un link unde pot dowloada intreg serialul dar nun am gasit acel link. Te rog sa lasi un mesaj cu link-ul respectiv. multumesc mult, e cel mai tare serial...

Unknown spunea...

Buna

Este intr-adevar foarte bun serialul. Mi-a captat atentia anul trecut in primavara, il difuzau tot pe axn insa episoadele au luat-o razna la un moment dat.

@Cosmina
acelasi lucru l-am patit si eu aseara. M-am pregatit sa vad ce se intampla in sezonul 5 si ....am asteptat, am asteptat...in grila de programe nu aparea. Anuntau ca il difuzeaza la o ora mai trazie pe AxnCrime insa erau episoade reluate.
Singurul lucru bun ar fi sa-l iau de pe net.

Toate cele bune

stefania spunea...

cel mai tare serial ever!!!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Ally :) spunea...

Este foarte interesant serialul. Asa am dat de blogul tau, incercand sa aflu ce s-a intamplat cu difuzarea lui. Cred ca totusi, cei de la AXN au cumparat doar pana la sezonul 5.

Foarte util linkul. Multumesc :)

Caargo spunea...

Super tare!! Am dat de blogul tau, incercand sa aflu ce s-a intamplat cu difuzarea lui si ma bucur sa aflu ca mai sunt 'bufnite'care stau pana la ora aia sa vada serialul:)). E naspa faptul sa nu se mai difueaza, dar nici ora nu era tocmai buna.. cam obositoare, cel putin pentu mine. La inceput nu prea gaseam mai nimic legat de"Internat".. asa ca merci si eu de linkuri. :) Seara faina.

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Hehe, dar văd că suntem câteva bufniţe pe aici :)).
Mă bucur că v-am putut fi de folos. Am făcut asta, pentru că deşi mă descurc de minune cu netul, am găsit destul de greu informaţii cu adevărat utile despre film şi despre seriale online. Mi-am zis să dau şi altora :).

andra spunea...

nici nu poti sa iti inchipui cat iti multumesc ca ai postat link-ul ala.il caut de cateva zile(cateva ore pe zi) pe net si nu il gaseam pe nicaieri.acum e perfect pt mn dar e mai rau k nu gasesc subtitrari (pt sotul meu,k eu inteleg) si o sa trebuiasca sa fac p translatorul dar mai bn si asa decat deloc.inca o data multumesc...cu drag,o alta bufnita(si un "bufnitz")

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

@Andra, acum am o surpriză şi mai plăcută :)!

Linkul postat de curând este mult mai bun: mai eficient, mai rapid :). Am pus şi un link cu subtitrări, dar nu sunt decât o parte din serii - cele de început.

Mă bucur că ai găsit blogul. Şi eu am căutat mult şi mi-am zis că va fi o bucurie pentru voi să găsiţi mai repede ceea ce şi mie mi-a luat exagerat de mult :).

Ţi-am pus buha :)...în fotografie să ne amintească de cât de mult bufniţăm ca nebunii la acest serial :))).

oana spunea...

as vrea si eu link-ul daca se poate...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Oana, linkul este în text:

Series21 - El Internado

dar, ti-l pun si aici integral:

http://www.series21.com/el-internado/

Îţii doresc o zi frumoasă şi plină de film :).

Unknown spunea...

Buna seara!

Vesti bune pentru cele/cei care asteapta sezonul 5 al serialului Internatul Laguna Neagra sa fie savurat pe axn.
Va fi difuzat in primavara aceasta insa nu se stie o data concreta. Daca mai aflu ceva am sa postez aici si sper sa nu se supere autorul acestui blog.

Stay tune!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Sanda, mulţumim pentru informaţie şi, te aşteptăm cu noutăţi? Cum să mă supăr? Blogul e deschis pentru orice informaţie folositoare! :)

Anonim spunea...

http://www.antena3.com/videos/el-internado/temporada-1.html
aici mai puteti vedea serialul , plus alte seriale spaniole

Alina. spunea...

Uite-ma si pe mine.O alta bufnita care este mai mult sau mai putin obsedata de acest serial.Uitandu-ma in parerel pe Axn si pe Axn Crime la acest serial m-am dezorientat complet,asa ca am hotarat sa il caut pe net(asa am gasit si blogul tau),sa il vad de la inceput,inca o data(nu ar fi prima sau a doua).Sincera sa fiu nu ma mai satur de el.:x

lucica spunea...

el internado mi-a placut foarte mult,dar nu-l mai pot viziona pentru ca nu-l mai da-ti.de ce
?era un film foarte bun si-mi placea la nebunie.cum il pot vedea de la inceput