30 martie 2011

Gust amar...



Decât să mor puţin câte puţin într-o ţară care ucide orice vis, mai bine să mor odată şi bine într-un alt loc unde există măcar un crez dus până la capăt!

Încep să cred din ce în ce mai mult că aici visele nu pot deveni realitatea decât la cei care au avut un avans ori prin familia de unde se trag, ori prin faptul că provin dintr-o clasă socială cu un anumit statut. Bineînţeles că sunt şi excepţiile care defapt întăresc regula...aceia care printr-o împrejurare fericită au fost la locul şi lângă omul potrivit!

În ţara asta nu poţi face nimic! Nimic nu mai are valoare. Nu mai au valoare oamenii, educaţia, respectul, cartea, visele. Toate sunt preşuri pentru cei care intră ziua într-un palat de cleştar pentru a-şi făuri doar propriile vise şi a uita de ale altora.
În ţara asta nu mai există nimic...de parcă Ceauşescu când a murit le-a dus cu el pe toate. O fi blestemul celor care şi-au ucis preşedintele. Nu ştiu. Aveam industrie. Aveam economie. Aveam agricultură. Eram printre fruntaşii Europei. Cizmarul acela ne-a luat multe, dar pe vremea lui tot exista ceva în ţara asta...coloană vertebrală în faţa străinilor şi dragostea de neam. Induse sau nu, am avut nişte crezuri.
Mă uit în jur la alte ţări care nu au posibilitate de turim de exemplu şi constat cu ruşine că unele ţări fac turism din pietre, din râuri, din două-trei poieni. Noi avem fluviu, munţi, deltă, istorie şi nu suntem în stare să facem turism.
Avem câmpii şi dealuri şi nu suntem în stare să dezgropăm din morţi agricultura!
Avem munţi şi nu ştim să oierim ca altădată!

Ce naiba se întâmplă cu ţara asta că eu chiar nu mai înţeleg? Oare suntem chiar atât de tâmpiţi, de lipsiţi de idei încât să nu putem măcar ceva să facem bine?

România nu mai are sănătate, nu mai are educaţie de calitate, nu mai are turism, nu mai are agricultură, nu mai are viticultură, nu mai are zootehnie, nu mai are abatoarele de altădată care făceau minuni prin încrucişări de rase, nu mai avem industrie decât cu nume franceze, germane..., nu mai avem nimic!

Avem o structură feroviară destul de bună, dar nu ştim să facem profit din ea. Ştim doar să exploatăm mâna de muncă şi să nu îi plătim. Ştim doar să facem datorii într-un sistem pe care numai prost sau total dezinteresat trebuie să fi şi să nu ştii să scoţi profit!!! Cum să fie CFR în datorii şi pierdere dacă nu se vrea asta?

Despre ce Dumnezeu să mai vorbesc aici??? Orice subiect aş dezbate, reiese că în ţara asta nimic nu merge bine şi colac peste pupăză mai avem şi mentalitatea oilor şi a celor care aşteaptă mură în gură, să nu mai vorbesc de mentalitatea: "dai, fac, nu dai...fă!". Peste tot mită şi corupţie şi ne place...asta e concluzia mea, pentru că...dacă ăla mare fură înseamnă că şi eu ăsta mic pot, nu? Ce tâmpenie să îţi pierzi o viaţă întreagă doar la gaura de buzunar a cuiva sau învăţând să ciupeşti... Risipă de inteligenţă şi viaţă.

Mi-e lehamite! Dacă ţara asta va merge tot aşa încă trei ani, eu, cea care am spus că nu voi pleca niciodată de aici am să plec fără să mă uit în urmă pentru că aici nu mai este nimic care să îmi reprezinte visele şi crezurile! Asta nu e ţara care să ofere stabilitatea, siguranţa şi frumuseţea pe care o doresc copilului meu!

M-a întrebat cineva ... un neruşinat aş spune...că dacă tot bat apa în piuă pentru Japonia de ce nu merg acolo? Cu bucurie aş merge şi cu toate dezastrele de acolo tot ar fi mai bine decât aici.

Cum am spus la începutul articolului decât să trăiesc într-o ţară unde în fiecare zi mor puţin câte puţin, mai bine mor într-o ţară unde chiar şi după ce mori ai un sens!

4 comentarii:

danbrasov spunea...

Draga mea, nu te recunosc. Daca si tu te resemnezi, apoi chiar ca nu-i de bine! Sper sa fie doar o razbunare de moment...

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Eu nu mă resemnez Dane!

A te resemna înseamnă a accepta rahatul pe care ţi-l servesc alţii şi a tăcea, a înlemni, a te hrăni din divorţul lui Pepe şi al lui Iri deoarece "tu oricum nu poţi schimba nimic"!

Eu nu tac, nu înlemnesc, nu fac tam-tam din viaţa altora...încep prin a o schimba pe a mea!
Eu nu sunt perfectă, de aceea eu ies în faţă să arunc cu pietre!

Dau din coate, încerc să privesc şi să învăţ cum să nu devin niciodată. Încerc să schimb ceva şi am început cu mine. Încerc să devin cineva, pentru că dacă voi rămâne acest simplu cetăţean doar cu drept de vot nu am să pot face nimic bun pentru mine, pentru copila mea, pentru oamenii pe care îi iubesc.

De azi, am înţeles însă că românii fac borş!
Fac borş din ei şi preferă să învârtă în oală conştient cu mâna altora pentru că... nu le pasă!
Asta e! Românilor nu le pasă de nimeni şi de nimic! Sunt şi excepţii şi mă rog din suflet ca EI să fie cei care vor face diferenţa şi schimbarea!

Anonim spunea...

Am găsit mai zilele trecute, pe un blog: "Pirdut cetăţenie! O declar nulă! Dacă o găsiţi, faceţi borş cu ea!" m-a durut, era ţipătul unei tinere descurajate...
La ce se mai vrea a fi bună România: groapa de gunoi a ... Europei (vezi, printre altele, Năvodari).
Teapreciez că mai ai puterea, încrederea de a spera în oricare aceşti ... unii. Eu am pierdut-o de mult... în toţi. Le-am desluşit jocul/jocurile. Fanfaronada de 2 bani nu mai ţine. Numai adevăratele fapte mai pot şterge tot ceea ce au intinat în toţi aceşti ani...
Îţi doresc puterea de a rezista şi pentru tine, şi pentru Gărgăriţa ta! Numai gânduri de bine!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Danielle...dacă ar fi după mine aş da titlul "Opriţi România! vreau să cobor!", deoarece nu mă mai regăsesc în nimic.

România este groapa de gunoi a lumii pentru că ne complacem cu toţii în această situaţie. Nu ne place să protestăm cu privire la nimic! Ni se pune natura la pământ? Mare lucru...cresc alţi copaci... Ni se batjocoresc medicii, educaţia, militarii? Mare lucru...doar au salrii şi mai iau şi mită. Copiii noştri nu au nici un viitor? Mare lucru! Sunt tineri, o iau de la capăt sau până cresc mari va fi bine... Înţelegi?

Am încredere Danielle în unii politicieni pentru că ştiu în primul rând ce fel de oameni deosebiţi sunt.

Totuşi, fac o precizare...degeaba avem "comandanţi" pricepuţi pe câmpul de luptă...fără soldatul simplu, ei nu vor duce la sfârşit niciodată războiul.

Şi, chiar şi aşa cu speranţele puse la pământ trebuie să sper, nu? Am un copil pentru care nu vreau nimic din ceea ce am trăit eu. Dacă eu am sacrificat, ea nu va trebui să facă asta. Viitorul ei trebuie să fie unul bun şi normal!

Te îmbrăţişez cu drag!