22 martie 2011

primăveri

Yani - If I could tell you
   

Şi au trecut atât de multe primăveri prin mine. Şi au trecut atât de multe flori prin floarea zâmbetului meu. Unele mi te-amintesc trăind în mine, iar altele stau veştejite într-un colţ. Să spunem că e tot ce a fost rău în amintire. Nimic. Sau, mai nimic. Doar sfârşitul. Totuşi, să spunem că e tot ce a fost rău. Uneori, prin vis, trec mâna peste chipul tău. Eşti tot acolo şi eşti tot la fel. Sunt tot acolo, doar că uneori e greu. Treci prin mine precum primăverile şi revii mereu la fel ca alte primăveri. Eşti toţi cocorii sufletului meu. De fiecare dată mai puternic. Aşa o fi să fie în cele lumeşti. Undeva, la colţul ochilor se iveşte o pitulice zgribulită şi udă. Se scutură de timp, ridică privirea şi cântă. De pe aripi se scurg boabe de apă. Primăvara tremură. O simt cum se strânge în mine asemeni unui pumn de frig. Apoi, din nou soare. Îmi trec palma peste ochi. Pitulicea îşi ia zborul precum o închipuire. Taie privirea spre alte ceruri. Florile nu se mai leagănă. Copacii stau la fel de bătrâni şi mă privesc. De undeva de departe, de sub ramurile unuia dintre ei îmi faci cu mâna. Din ochii tăi s-au născut atât de mulţi fluturi. Destui să pot să trag aer adânc în piept zilelor ce vor veni. Multe. Şi au trecut atât de multe primăveri prin mine. Şi au trecut atât de multe flori prin zâmbetul meu. Dintre toate, tu îmi eşti cea mai proaspătă şi fericită. Şi doar pentru atât merită să ştiu mireasma altor primăveri. Primăvara tremură.

4 comentarii:

Pacatoasa spunea...

Perfecta postarea asta.

căpcă1 spunea...

super postarea, ceea ce nu mai mira, ai o sensibilitate aparte ! chiar am o problema cu treaba asta, mi se pare ca as avea commenturi inutile...spui prea frumos ceea ce ai de spus ca sa mai pot spune eu ceva, oricum n-ar fi la nivelul tau !
dar, pe langa text, fotografia este superba! si eu sunt o persoana careia nu-i plac superlativele !!!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Mulţumesc, Păcătoaso :). Nici ale tale nu sunt mai prejos. Îmi plac. Te mai aştept!

Ramona-Sandrina Ilie spunea...

Cătă..., mă bucur că ştiu că eşti, chiar dacă eşti în tăcere :).