(Sursa foto: internet)
am să scriu azi despre cerul care se încovoaie în jurul meu
asemeni unor degete prelungi şi albastre
văd printre ele cum se înalţă soarele
se împiedică în pădurea de ghimpi
unde eu încerc să-mi ridic zborurile
la ceas de dimineaţă
păsări ţintuite în bolduri
dincolo de ele trecătorii dansează cu viaţa în ritmuri alerte
o strigare îşi atinge umărul şi tace,
iar soarele sângerează un apus
4 comentarii:
Pot sa fiu sincera ? Nu ma pricep la poezie asa ca nu ar trebui sa imi spun parerea dar cred ca ai o mica greseala la sfarsitul poeziei. Vorbesti de dimineata si inchei cu apusul... Ti-a iesit vorba necontrolata din sufletul ala al tau care cauta sfarsitul, Corect ar fi fost sa fi ramas in culorile rasaritului Nu imi place ca ai taiat lumina inainte de a rasari.....
Uitat-te la copaci, prind rasaritul razelor de soare pe varfurile degetelor !
Deci incheie nu cu apus ci cu rasarit! Tot sangeriu este.
Cher, iubita...eu nu caut sfârşitul :). Eu aş fi foarte fericită şi dacă în lumea asta nu ar exista decât fetiţa mea. Având-o pe ea, cum aş putea să mă gândesc la aşa ceva? Totuşi, caut un sfârşit...sfârşitul mincinilor, al răutăţii, al eschivismului, al ...mă rog :).
Totuşi, aici este vorba despre încrederea în oameni, nu în cineva anume, iar apusul nu este decât o cortină. Când ea se ridică, ziua apare.
Eu cred că te pricepi la poezie :) şi mai cred că eşti un cititor fin.
Am trimis cartea. Va trebui să ajungă :).
Ma bucur ca mi-ai spus de carte. Daca pana luni nu primesc avizul ma duc la posta sa intreb. Inseamna ca o gasesc la oficiul postal caci ai trimis-o.
Te pup !
Cu siguranţă trebuie să o găseşti acolo :). De abia aştept să ştiu cum a fost prima voastră întâlnire...a ta şi a cărţii :). Te îmbrăţişez!
Trimiteți un comentariu