"Dansezi iubito?", iar eu dansez...până la capătul lumii şi înapoi..

 (Sursa foto: internet)

Ce agitată era seara. O femeie care trăgea rochia vaporoasă după ea, acoperind străzi, blocuri, cerul. Alerga, alerga...Peste tot, zgomot nebun. Pe lângă toate a mai trebuit să şi plouă. Tocurile vecinei păreau tastele unei maşini de scris. Mai avea puţin şi termina un roman de la atâta urcat şi coborât. M-am aşezat jos lângă perete, aproape de balcon. Seara adormise. Apăruse luna. Şi era atât de frig. Frig. Cel mai tare îmi tremura inima. Şi nu puteam să o încălzesc. Iubite... Masa era aşezată frumos. Nu erai niciodată mofturos la mâncare. Mâncai încet, zâmbind. Mă priveai mereu şi îmi atingeai mâinile. M-am ridicat să mai fac un ceai. Nici măcar un motor de maşină nu se auzea de afară. Şi ce seară nebună fusese. Ceainicul şuieră. Eu mă întreb doar dacă eşti bine. Dacă ai mâncat. Dacă nu eşti obosit. Mă întreb...de ce mi-e atât de cald în inimă dintr-o dată?! Mă întorc. Cât de frumos stă lumea în loc când te văd!!! Toată, toată lumea mea este acolo în ochii tăi căprui. În zâmbetul acela senin. Mereu senin. Mereu zâmbet. În chipul tău, pe buzele tale, în mâinile tale, pe palmele tale. Ai ridicat din umeri. Un copil ce se simţea vinovat de teama mea. Un bărbat care ştia că uneori trebuie să se rupă în mii de bucăţi şi să se întindă peste tot cerul ca să poată rămâne. Omul al cărui contur l-am făcut de mii şi mii de ori fără să sper că într-o zi, de acolo, din mijlocul acelui desen o mână se va întinde şi-mi va mângâia atât de frumos sufletul. Îmi va ţine inima în căuşul ei şi o va îngriji. Nu perfect. Omeneşte. Nu mereu bine. Dar mereu iubind. Nu întotdeauna liniştit, dar mereu clar. Nu am vrut bărbatul perfect. În mine el nu există. Ce i-aş mai putea eu dărui? Ce ar mai primi el de la mine? Am căutat bărbatul care să greşească, să plângă, să râdă, să fie om...iremediabil cu bune rele, dar care
să ştie să fie, să rămână dăruindu-mi astfel tot ce am nevoie pentru a fi fericită şi viceversa...Am visat un bărbat care să simtă...şi să simtă până la sfârşit...să iubească până la sfârşit la fel de frumos şi intens. Am vrut un suflet care pe parcurs se va îndoi, va greşi, va urî, se va certa, dar va rămâne!!! Va rămâne! Am vrut să îi tremure inima, iar eu să simt că sunt în ea. Că am o casă. În sfârşit o casă. Alerg după un prosop. Îţi şterg faţa. Mâinile. Părul. Apoi mă ridic pe vârfuri şi îţi sărut fruntea. Ochii. Obrajii. Mâinile. Iar tu, sufletul. Mereu când mă priveşti. Îmi mângâi obrajii, îmi aranjezi părul mereu aiurea, mă săruţi apăsat şi tandru, apoi îmi iei mâna în mâna ta şi mă întreabi:
"Dansezi iubito?", iar eu dansez...până la capătul lumii şi înapoi ...fără un cuvânt în plus decât toată dragostea şi dragul meu de tine ..... .. ... !
Nu te trezi, te rog...Îţi citeam doar gândurile mele în timp ce tu te odihneai după atâta alergătură. Am intrat pe vârfuri să te sărut de noapte bună. Să te acopăr. Mereu te dezveleşti. Şi să îţi spun că mi-e nespus de dor. Noapte bună, sufletul meu drag...