16 aprilie 2012

Gânduri frânturi... - mă zidesc precum Ana lui Manole

(Sursa foto: internet)


Dintre toate cele lumeşti, cel mai bine am învăţat să...tac. Să tac când plâng. Să tac când urlu. Să tac când zâmbesc. Să tac când sunt fericită. Să tac când iubesc. Şi să mă las tăcută. De parcă numele meu nu ar fi alcătuit din litere. De parcă în ochii mei nu s-ar regăsi nimeni într-atât încât să simtă să ţipe de bucurie. De parcă de inima mea nu s-ar simţi iubit nimeni într-atât încât să vrea să mă deseneze pe cer. De parcă eu nu aş fi alcătuită din carne şi emoţii să mă las cutremurată de un suflet care să vrea mă strige ca pe prima şi ultima literă din alfabetul inimii sale. Şi aşa...am învăţat eu să nu mai sper cuvinte ce nu vor fi rostite vreodată. Am să încep să învăţ să fiu o piatră pe care doar o iei să o arunci mai departe apelor. În cădere...pietrele "curg"...şi tac. Şi rămân. Oriunde le pui. Ţie. Devin albie. Devin potecă. Devin munte. M-am născut să mor în tine ca şi Ana lui Manole. Zideşte-mă de vrei în tăceri, dar de va fi să pleci bate-mi inima în ţăruşe să nu te urlu ca lupii în toate nopţile cu lună plină şi să zbor peste tot pământul de dorul tău!

am obosit să mă târăsc peste tot pământul şi cerul roşu
îmi sare inima din loc
probabil eu am înnecat visele albastre sub gene grele
şi iar m-am strivit
între mine şi tine
ce folos? învăţ să mor fără de rost,
fără de rost
uitată-n cuib de cuc

am atârnată de suflet o piatră de moară
şi mă scufund

2 comentarii:

Agentii imobiliare spunea...

Te simt cum imi transmiti tristetea prin cuvintele tale. Parca ma regasesc cumva intr-o particica din ceea ce ai scris.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Îmi pare rău să aud asta...Nu aş vrea să se regăsească oamenii în triteţile mele...ci doar în bucurii. Însă, dat fiind că eu sunt omul care până nu arunc pietrele în ape să le cureţe nu pot să simt lumina...poate şi la tine e valabil! Eu sunt fericită că ama runcat piatra de moară...Îţi doresc să găseşti şi tu aceeiaşi linişte şi fericire!