nebănuite, nespuse, nerostite

Câte poveşti nebănuite, nespuse, nerostite între noi,
o viaţă aş sta lângă tine oricum doar să te văd, să te-aud, să te-ngîn,
iar noaptea în gând la suflet cu drag să mi te strâng din zări şi mări, atâtea drumuri, atâtea alergări şi-apăsări
cu mine, cu tine, cu noi...doi ce învaţă să numere-n doi prin viaţă cu ploi

prea târziu, prea curând, prea nu ştiu, timpuriu sau în van eu îţi spun şi îţi scriu
lumi de cireş unde alerg, sufletul să-l leg oarbă şi mută ca şi o ciută în miez de nucă
de trei ori peste suflet tremurat am să mă dau şi-am să mă fac tot ce te atinge, tot ce te-nconjoară, tot ce te iubeşte
şi nu te-ngrădeşte
nu plânge inimă, nu plânge...potecă de piatră tu te fă îndată şi din piatră piatră
curge-mă o apă, fă-mă mal la el...

Ca să-mi povestească...nebănuite, nespuse, nerostite între noi,
o viaţă aş sta lângă tine oricum doar să te văd, să te-aud, să te-ngîn,
iar noaptea în gând la suflet cu drag să mi te strâng din zări şi mări, atâtea drumuri, atâtea alergări şi-apăsări
cu mine, cu tine, cu noi...doi ce învaţă să numere-n doi prin viaţă cu ploi,
în miezul inimii mele mereu voi visa din nou şi din nou şi din nou
seninul cu tine fără de nori!