cimitir

aţi intrat în mine ca şi cum eu nu aş fi fost acolo
nu trebuia să bateţi la uşa unei case părăsite
v-aţi băgat sub pielea şi carnea mea
fără să ştiţi cum dor locurile goale
unde cresc muşuroaie de gânduri şi de iarbă
v-aţi adăpat aştepătarile din fântâna gândurilor mele
mi-aţi lăsat în schimb o cumpănă veche şi ruptă
care doar ţipă sub cuvintele vântului
aţi stat în casa trupului meu şi aţi scris istorii
despre tristeţe şi lacrimi,
mi-aţi luat inima de la locul ei şi aţi îndesat-o
peste sufletul vostru,
peste chip,
peste privirile în gol,
apoi aţi atârnat-o la întâmplare
iar eu v-am ascuns mereu în locul acela unde oamenii eternizează
niciodată nu aţi vrut să ştiţi cum vă săpaţi
morminte în mine
ele rămâneau şi după ce voi
deja veţi fi plecat
departe sub altă piele, în altă carne

inima mea bate şchiopătat, carnea mă doare,
sângele a devenit gros ca şi o lavă ce arde pe dinăuntru
sunt doar un cimitir cu amintiri
în mine nu mai vine nimeni
să pună o floare

doar undeva departe se aude cum răsar florile şi soarele
din ochii oamenilor