Cântec de octombrie - Bileţelul al cincilea (între noi mai e un pas...)

"Şi între noi mai e un pas,
Atâta doar a mai rămas
Şi mă întreb: E doar un vis
Sau e iubire?"

sufletul meu era în mijlocul cerului când ai apărut
singur învăţa tumbe printre nori şi pământ de teamă
să nu înnebunească
ne-am ciocnit întâmplător tu de o parte a razei de soare
eu de cealaltă miraţi de atât de multă culoare în jur
se revărsa un râu de curcubee
când ai zâmbit, totul a luat culoarea ochilor tăi adânci
şi sufletul meu a devenit un zâmbet de aceeiaşi culoare
în timp ce te învăţa pe de rost
să te aibă mereu când vânturi vor bate şi totul va fi să fi fost
un vis te-aş rosti cu ochii închişi tuturor zilelor mele
şi aş reface paşii toţi

într-un zâmbet de aceeiaşi culoare o linie continuă între
nori şi pământ
de teamă şi iubire

"Dar între noi mai e un pas
Şi daca el a mai rămas,
E vina mea sau dreptul tău la fericïre?"
.......

Mi-e dor, dar mi-e bine deoarece ştiu că undeva acolo...eşti tu! Undeva acolo, undeva aici...atât, atât de aproape. Ciudat cum astept...ca şi cum ar trebui să intre tot aerul din lume doar printr-o singură gură de aer curat...şi toată frumuseţea prin liniştea care o aduci cu tine...

Cum ai spune tu iubitule? "Unde-mi eşti? Vreau aerul meu!!!"
Şi uite aşa, o inimă de om întregeşte o altă inimă de om, iar lumea devine rotundă şi mică precum un bob de linte, iar tu...mijlocul ei. Îmi amintesc. Încă îmi amintesc. Te culeg şi te pun la suflet sau cireşe la ureche, chiar dacă demult sunt trecute. Şi noi am fi, dar ştiu în sufletul meu că nu suntem. Şi ne vom fi. Într-o zi. Până atunci...deschid larg fereastra sufletul şi las cerul să intre cu toţi îngerii şi norii lui.