7 octombrie 2011

să iubeşti de-a binelea un bărbat în carne şi oase

(Sursa: internet)

De câte ori o ascult îmi aduc aminte de ziua aceea. O zi liniştită, dar încărcată de atâtea emoţii. Era ca şi cum ar fi trebuit să oprească un tren lângă fereastra mea. Nu ştiam de unde. Nu ştiam de ce. Nici cine va coborî. Am auzit doar uşa. Şi te-am văzut pe tine. Defapt nici nu te-am văzut. Dacă te-aş fi văzut aş fi uitat să respir. Te-am auzit. Te-a auzit şi sufletul meu deoarece a tresărit atât, atât de puternic. Şi tu...zâmbeai. Plin de tine. Plin de mine. Ştiai că nu vei pleca singur. Ştiai că nu vei rămâne singur. Din ziua aceea m-ai luat cu tine pentru totdeauna. Câte nebunii. Câte seri treze. Câte zâmbete. Câte lacrimi. Câte revolte. Câte rămâneri. o plecare! Puteai să pleci pentru totdeauna. Nu te-aş fi uitat. Cum aş fi putut? Atât de nebun şi frumos! Puteai spune orice nebunie şi aş fi uitat orice tristeţe. Cuvintele tale calde şi copilăroase îmi sărutau orice lacrimă de pe chip şi o transformau în fluturi de zâmbete. Încă poţi. Încă dai aripi zâmbetelor mele. Mă iubeai şi mă ţineai în braţe doar în cuvinte, iar eu tremuram în mijlocul lor. Mă făceai să trăiesc doar rostindu-mă. Mă faci încă. Şi eşti aici. Şi tot mi-e dor. Şi aş putea să fiu în mijlocul sufletului tău. Şi tot mi-ar fi dor. Să mă scald în ochii tăi de catifea şi tot mi-ar fi dor. Să mă iubeşti iar şi iar şi tot mi-ar fi dor. Aş putea trăi vieţi şi vieţi şi mi-ar fi dor mereu de încă o viaţă cu tine. De viaţa în care trenul chiar se opreşte. Tu chiar cobori. Eu chiar te pot atinge. Chiar m-aş putea scălda în privirea ta. De viaţa unde nu e interzis să iubeşti de-a binelea un bărbat în carne şi oase! Şi nu-i aşa că şi tu simţi la fel? Iar trenul...parcă nu mai ajunge niciodată!!!

4 comentarii:

moroshan spunea...

Fănuşă scumpă,

Zilele mele, toate, le-am investit căutând ceea ce ofer şi eu de când mi-a mijit măseaua de minte, însă de fiecare dată cînd am spus "gata, mă opresc aici !" a trebuit să merg mai departe, mai departe, pentru că soarele meu asfinţea mereu, parcă în duşmănie, iar noaptea umbrea mai degrabă decât ţine o astfel de bucurie visul meu de a mă opri la regina florilor din pajiştea făgăduinţei...
Am râs, am plâns, mi-am pus sufletu-n palme, am iubit până la mistuire, de fiecare dată, am regretat, am implorat, m-am încovoiat de durerea despărţirilor, nu o dată, am primit toate acestea ca pe nişte binecuvântări ale sorţii, dimineţi, amieze şi amurguri care de care mai fascinante, însă crede-mă că niciodată, dar NICIODATĂ, nu am avut bucuria să mi se cutremure fiinţa de o rostire mai frumoasă precum aceasta... Sunt neputincios, limba română nu mă ajută să mărturisesc această bucurie şi, recunosc, uimire, deopotrivă, şi spun asta sub chip că un suflet care nu este în măsură să şi împlinească aceste emoţii nu este în măsură nici să lumineze cu ele...
De astăzi înainte voi începe căutările mele începând de la borna aceasta despre care încă nu m-a convins nimeni că există !
Mulţumesc, Fănuşă frumoasă, mulţumesc, vezi că ştiam eu ceva, nu m-am înşelat când ţi-am spus atunci acele vorbe pe care ai mărturisit că n-ai să le uiţi ! :)

omulvaly spunea...

Fara cuvinte ! Frumoasă alegere , şi inspirată, în ceeaa ce priveşte melodia !

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Vasile, îţi mulţumesc pentru fiecare simţire şi fiecare cuvânt deşi eu tot cred că sunt prea mari. Am scris asta dintr-o răsuflare. Aşa sunt eu. Când simt...scriu. Şi, asta iese. Câteodată mai frumos ca acum, pentru că mi-e sufletul răscolit şi revoltat şi plin de iubire şi teamă. Câteodată mai puţin frumos că mi-e sufletul adormit şi amorţit. Însă nu plagiez pe nimeni decât simţirea mea şi asta mă bucură. Nu simt nevoia să fiu inginer de texte...să le puric, să le rectific ca să fie geniale. Sunt ce sunt şi sunt ce simt :). Mulţumesc pentru că eşti şi pe aici...

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Valy, mulţumesc! Despre tine...este clar că uneori mă vezi mult mai bine, mai clar şi mai frumos decât mă văd eu. Melodia, e printre favoritele mele. Mă bucur să te văd!