(Sursa: internet)
Cred că azi, am să păşesc peste tot cerul. De la stânga la dreapta, în sus şi în jos. Nu am să spun nimic. Nici nu am să râd, nici nu am să zâmbesc. Mă voi plimba doar. Desculţă. Desculţă de tot şi toate. Chiar şi de mine. Uneori mă car ca pe o povară. Şi, nu ştiu de ce. De obicei mă simt atât de goală încât nici nu ar trebui să se simtă ceva. Am să adun stele. Pentru voi. Pentru mine e prea departe. Eu aştept. Aştept să o găsească altul. Şi să mi-o dea. Aşa, ca şi cum ai da cuiva un suflet. Atunci aş zâmbi. Şi aş râde. Şi aş ţopăi. Şi aş ţipaaaaaa cât m-ar ţine plămânii sufletului meu. Ar fi un cer binecuvântat acela. Şi o stea. Şi, mă rog, poate credeţi că am luat-o pe lângă sau nu ştiţi ce doresc să spun. Deşi, eu am senzaţia că mulţi se regăsesc în amalgamul acesta nebun de cuvinte. Iar asta, nu poate decât să mă întristeze. Cum spuneam,...azi, am să mă plimb peste o bucată de cer. Am să arunc lasoul gândurilor după nori. Am să adorm pe ei şi mă voi lăsa dusă peste tot celălat cer unde nu cred că voi ajunge vreodată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu