Azi, te-am luat de mână şi am alergat prin parc. Era plin de frunze. De toate culorile. Aşa, ca şi emoţiile nebune care dansează în noi. Un curcubeu de sentimente. Şi era cald. Atât de mult soare în ochii tăi încât am simţit nevoia să mă dezbrac de mine. De temeri. Şi am alergat liberă. Desculţă. Tu mă îmbrăcai cu zâmbetele tale. Eu cu îmbrăţişări. Tu îmi puneai în jurul umerilor şalul gurii tale. Eu mă preschimbam în rouă. Apoi, am făcut îngeraşi în frunze şi castele peste care ne aruncam precum doi copiii. Ne căutam mâinile cu înfrigurare. În jurul nostru nu exista nimeni. Trăim într-o lume intezisă oamenilor care nu cred în ea. Acolo suntem doar noi şi norii, iubite. Norii noştri sub diferite forme. Stau pe spate şi îţi arat un cal mare şi înaripat, iar tu vezi o rândunică. Eu te văd pe tine peste tot cerul meu. Tu mă aduci jos, peste fruntea ta, peste ochi, peste obraji, peste gură, peste umeri şi devin o bucată de pământ magic din care cresc fluturi ce nu mor decât odată cu noi. Azi, a fost doar o altă zi. Lângă sufletul tău. Acum, se lasă noaptea, iar eu ţi-am lăsat aceste rânduri, în locul braţelor mele. Un nou bilet care te sărută şi te iubeşte de noapte bună...iubitule...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu