Scenariu cu linişte... II

(Sursa: Thomas Kinkade)

O casă. Aceeiaşi. O casă albă de lemn. O terasă din podele obişnuite să scârţâie sub fiecare pas. Un balansoar scorojit de timp şi ros de carii. Un cer albastru, unduit deasupra unor dealuri nu foarte îndepărtate. Iarbă. Iarbă verde mirosind a reavăn. Flori. Flori de toate culorile şi mărimile. Ţârâit de greieri şi lăcuste. Păsări. Nu ştiu pentru voi ce înseamnă păsările, dar pentru mine înseamnă linişte..., multă linişte. Deci, linişte cu păsări.

Şi de la capăt. Un alt balansoar alături. Cerul rămâne unduit. Dealurile le trag mai aproape. Şi iarba. Între balansoare o măsuţă rotundă de cafea. Pentru tine. Când te vei trezi cafeaua va fi aici. Şi eu. Mai ales eu. Atunci, când vei coborî către mine, toate vor tăcea. Nu ştiu să aud nimic altceva când te văd. Doar pe tine. Şi privirea ta. Lumea spunea că tu nu ai ce căuta în acest scenariu. Nici eu. Că scenariul e cu susul în jos. Şi lumea noastră. Că noi călcăm pe nori, iar soarele răsare de la firul ierbii. Că eşti prea tânăr. Sau prea bătrân. Prea rar. Sau prea des. Că nici nu ai fi. Sau ai fi prea mult. Că nu sunt nimic. Sau sunt prea profund. Dar eu sunt singura care ştie. Eşti al meu. Nici mai mic. Nici mai mare. Nici mai tânăr. Nici mai bătrân. Eşti numărul meu firesc de suflet. Ştiu asta. Simt asta. Nu trebuia să bată toate inimile la unison ca să îmi confirme ceva ce eu trăiesc. E de ajuns inima mea. Inima ta. În iubire e nevoie de două inimi, restul sunt doar zgomote inutile într-o orchestră perfectă. Cât de frumos se unduieşte, se leagănă şi se învârte lumea meai! Cât de frumos se opreşte lăsând muzica să cânte. Încă. Şi nici nu ai ajuns aici. Lângă mine. Sau ai ajuns. E scenariul meu. Dacă vreau, tai şi lumea. Şi tot ce nu ţine de noi. Las doar greierii. Măsuţa de cafea. Balansoarele. Pe tine. Pe mine. Adaug un pârâiaş. Şi noi. Iubindu-ne. În timp ce pământul ni se unduieşte deasupra umerilor. Iar tu mă strigi pe nume. Eu te inspir. În suflet. Literă cu literă. Nimeni nu va şti niciodată nimic. Vor şti doar că în scenariul meu, un bărbat mă iubeşte, iar literele acelea nu se pot rosti decât de pe buzele mele. Deci, linişte. Linişte cu păsări. Cile doarme. Pentru cei care nu au citit primul scenariu, Cile e o bufniţă. Habar nu am de ce, dar iubesc bufniţa aia. Peste vise se aude cântând cocoşul. Îl auzi iubite? Trezeşte-te înainte să cânte a treia oară. Măcar, tu!