10 octombrie 2011

Începuturile

(Sursa: internet)

Mă tot gândeam cum este să o iei aşa, singur din nou la drum. Răspunsul a venit simplu. Senin. Clar! - "Uşor!"! Dacă în locul în care te afli nu poţi fi lumină, nu e corect să îi tragi cu tine în întuneric sau în bâjbâieli pe cei din jur. Dacă simţi că nu poţi fi tu, că nu poţi evolua, nu poţi da totul din tine, e ca şi cum ai deveni o jumătate de măsură într-un pahar plin. Totul devine un non sens. Nu e nimic rău în începuturi. Şi alte începuturi. Şi alte. Până când te găseşti. Până când găseşti. Până poţi să te simţi util şi poţi să te desăvârşeşti pentru tine şi în acelaşi timp pentru cei ce te iubesc. Lăsându-te mereu deoparte, îi laşi şi pe ei. Pasiv, dar îi laşi. Aşa că...trebuie să reînveţi mersul. Un pas. Apoi altul. Şi altul. După câţiva, totul redevine clar. Menirea noastră este să lăsăm ceva în urma noastră. Dacă noi nu ne putem fi, ce putem lăsa??? Începuturile nu se sfârşesc mereu cu alte începuturi, cum nici sfârşiturile nu trebuie să însemne cap de linie! Găsirea a ceva, nu trebuie să fie începutul a ceva. Oricum, mi-am dat seama că oamenii nu îşi pot permite poziţia de mijloc în viaţă. Doar dacă acceptă să fie tuşieri. Oamenii care privesc viaţa ca şi când ei nu ar fi acolo. Irosindu-se. Oamenii trebuie să îşi găsească locul, liniştea, menirea, sufletul. Doar aşa vor putea fi borna, farul din viaţa celor de lângă ei. Altfel, vor fi mereu căutători pe ape tulburi. Vor găsi mereu lumi frumoase la început, dar pustii mai apoi. Viaţa trebuie să fie o călătorie în care noi nu trebuie să ne simţim propriul bagaj ci propriul zbor. Cu picaje, ruperi, ţâşniri. Nimic nu e liniar, dar totul trebuie să aibă un sens. Chiar şi picajele. Altfel, sunt doar picaje, iar restul nu mai este zbor. A fost doar o frumoasă întâmplare! Aşa că, ... un pas. Alt pas. Încă un pas...
 

4 comentarii:

hp spunea...

nu stiu, cred ca pozitia de mijloc este pentru multi oameni reteta supravietuirii. pentru altii, evident, nu :P
bufnitoiu'

dana spunea...

Viaţa trebuie să fie o călătorie în care noi nu trebuie să ne simţim propriul bagaj ci propriul zbor. Cu picaje, ruperi, ţâşniri.

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

şi cum eu intru la alţii...evident pentru mine nu se poate mijlocul. simt că mă înăbuş. simt că înot pe loc. mă oboseşte. nu vreau sa înot contra valului, dar nici sa bat apa. viaţa e mult mai mult de atât. trebuie! mi-e dor de tine florin...

Sandrina-Ramona Ilie ~ Lady Allia spunea...

Da, Dana! Exact asta gândesc şi simt şi eu. Viaţa nu poate fi aşa. Viaţa trebuie să fie zbor cu tot ce înseamnă. Mulţumesc :)!