(Sursa foto: internet)
Zilele trecute, vorbeam despre cum am descoperit eu cartea. Aveam câţiva anişori, iar bunicul îmi citea în fiecare seară. Îmi amintesc cum mă visam de fiecare dată alt personaj şi îmi plăcea. La cinci ani, l-am rugat să mă ajute şi pe mine să buchisesc. M-a învăţat. Atât mi-a trebuit!
La şase ani, găsisem un loc ascuns în grădină...la rădăcina unui păr unde citeam ore în şir poveşti nemuritoare, basme ale românilor.
Pe la opt ani...deveneam deja muşchetar şi visam să învăţ să mânuiesc sabia la fel de bine ca dragul meu D'Artagnan! Vai, cât de dragi mi-au mai fost! Dumas, a fost cel care mi-a deschis lumea cărţilor. Apoi Zevaco cu Fausta şi Puntea suspinelor. Apoi tot ce a însemnat Shakespeare, Eminescu, Nichita, Sorescu, Alecsandri, Coşbuc, Blaga, Eliade, Drumeş, Emily Jane Brontë, Barbara Taylor, Jane Austin, Constantin Chiriță cu Cireşarii lui, Rodica Ojog-Braşoveanu, Haralamb Zincă, Leonida Neamțu, Isaac Asimov, Arthur Conan Doyle, Agatha Christie, Frank Herbert, Lev Tolstoi, Mihail Bulgakov, Dostoievski, Madame de Sevigne, Gabriel Garcia Marquez, George Sand, ...şi mulţi, mulţi alţii!
Când nu citeam sub părul din grădina bunicilor, citeam sub plapumă, în dulap sau sub pat acasă la mam :)! Locuri unde eu căutam intimitatea mea cu mirosul cărţii, cu filele ei şi personajele sale care îmi făceau inima să tresară, să se bucure, să plângă, să viseze, să atingă atât, atât de multe lumi... Cele mai fericite şi liniştite momente din viaţa mea după cele alături de Augusta.
Acum, citesc tot noaptea, când lumea adoarme, iar eu pot să ascult sub liniştea stelelor cuvintele şi să mă ascund în sufletul lor adânc...să le simt! Iubesc să ţin cartea în mână...îmi dă o stare de bine şi linişte!
Nu ştiu cum se simt cei care nu au citit o carte, care nu s-au îndrăgostit de o carte cu adevărat, dar cred că sunt singuri, săraci şi oarecum înjumătăţiţi de multe bucurii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu