Sunt multe lucuri care nu le-am avut în viaţă,
dar nu am să mă plâng! De multe ori am fost dezamăgită, rănită,
abandonată, uitată în raftul vieţii de parcă nici nu aş fi existat, dar
nu am să mă plâng! De multe ori, am fost omul nimănui, singur
în lume...un Remi...un Remi însă fără de Capi, fără de Sufleţel, doar
el şi gerul din viaţă, dar nu am să mă plâng nici de asta. Viaţa nu e de
multe ori ceea ce aşteptăm, dar e a noastră şi tot secretul este să o
trăieşti! Să o trăieşti aşa cum poţi, să te bucuri de ea aşa cum este şi
chiar dacă pare grea, să încerci să o faci uşoară, să o iei ca pe ceva
firesc! Dacă întâlneşti valuri, nu încerca să fii super erou. Viaţa ştie
şi are experienţa necesară să te facă să îi simţi fiecare picătură de
gust sărat şi de apă care îţi umple plămânii aşteptărilor până la
sufocare, dacă te pui contra lui. Urcă pe el şi învaţă să te laşi dus
păstrându-ţi un echilibru al credinţei, al tău şi al iubirii. Tot
secretul este să ai mereu un punct de sprijin. dacă ştim căuta în noi cu
atenţie, mereu îl găsim. Uneori, în drumul nostru zbuciumat găsim şi
insule. Insule unde putem zăbovi să ne luăm gura de aer, de energie, de
putere. Uneori, insulele acestea pot fi pentru totdeauna. Acesta e cel
mai fericit caz. Alteori, sunt doar refugii, unde învăţăm să creştem
mari, să ne trecem lecţiile şi să dăruim lecţii. Apoi, plecăm mai
departe. Viaţa nu se dă de pământ...deşi ne vine de multe ori, dar chiar
dacă o facem, trebuie să ştim că şi în acest punct ea se pricepe cel
mai bine la trântă. Când te pune jos...are un stil propriu. De noi
depinde însă cât stăm acolo. Eu niciodată nu am stat prea mult jos. Am
urlat, am ţipat, am muşcat din pământ, din mine, apoi...m-am ridicat,
m-am scuturat, am zâmbit şi am continuat. M-am sprijinit mereu în drum
de punctul meu de sprijin. Am privit către el oriunde a fost şi...m-am
ridicat! Nu e timp de pierdut. Şi aşa, de multe ori îl risipim pe cel
mai important. Nu e nevoie să îl dublăm şi noi. În viaţă nu am fost
bogată. Singura bogăţie pe care o recunosc au fost oamenii. Ei au făcut
din inima şi viaţa mea o comoară în care s-a tot adunat şi s-au tot
adunat. Când voi trage linia am să pot spune cu siguranţă că am fost un
om binecuvântat, norocos şi iubit! De asta, am să mulţumesc mereu pentru
viaţa mea! Pentru el...omul din sufletul meu și pentru toți oamenii care îmi locuiesc
sufletul...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu