(Sursa foto: internet)
Uneori, am făcut paşi mari pentru că m-am lăsat purtată de un vânt în lumea oamenilor care par puternici, dar nu e aşa. Nu sunt. Nu mereu. Sunt ceea ce sunt, iar uneori sunt un om care plânge, care simte că vrea să cadă şi cineva e acolo mereu să îl prindă, să îl susţină, să îi şteargă lacrimile şi să îi spună: "va fi bine", iar eu să ştiu că va fi! Că nu am de ce să mă îndoiesc. Nici măcar un pic! Uneori, sunt un om care vrea doar să stea în el departe de toată lumea aceasta zgomotoasă de unde se aude numai durere, dezamăgire, revoltă, lipsă de iubire şi compasiune. Dacă stau prea mult în mijlocul acestor sunete stridente, voi ajunge să le fredonez şi eu. Nu vreau. Uneori, îmi place să lâncezesc în pat. Ore în şir. Să uit de toate. Să mă joc cu razele de lumină printre degete ca şi cum aş juca încâlcita descâlcita. Să citesc ore în şir stând pe spate cu picioarele întinse pe perete şi să simt mireasma cafelei alături. Să aud glasul fetiţei mele prin casă şi râsetul ei. Îmi dă o stare de bine şi linişte. Uneori mi-ar place să stau pe pervazul ferestrei noaptea ore în şir, aşa cum obişnuiam când eram la mama. Uneori, aş vrea săstau între flori. Multe. Uneori, chiar îmi doresc să primesc flori. Multe. Uneori, aş umbla desculţă prin iarbă, apoi prin nisip. Şi aş scrie. Apoi aş şterge, dar aş ţine minte tot. Uneori, mi-aş dori să nu mai las trecutul să mă rănească. Şi nici oamenii. Aş vrea să am puterea să spun: "Heyyy! Până aici" şi aşa să fie. Uneori, chiar aş vrea să nu mai îmi pese atât de mult şi să învăţ lecţia de a trece mai uşor peste toate. Uneori, aş vrea să ştiu că anumitor oameni chiar le pasă de mine. De gândurile mele. De liniştea mea. De fericirea mea. De inima mea. Că le pasă atât de mult încât ar lupta cu toată lumea pentru asta. Eu am luptat. Eu aş lupta. Eu lupt. Uneori, vreau să mă simt răsfăţată şi, de cele mai multe ori mă trezesc repede la realitate. Îmi şterg gândurile de pe suflet, de pe frunte, ca şi cum aş îndepărta nişte scame de pe haină şi îmi amintesc că cel mai mult uneori, sufăr ca femeie. Pentru că iubesc. Şi uneori, de cele mai multe de aici porneşte slăbiciunea şi puterea mea. Uneori, îmi doresc nu doar să înţelegi toate astea ci să şi faci ceva, pentru că şi femeile mor, iubite! Mor în ele şi apoi se lasă ucise în iubiţii lor. Când o femeie moare în ea, nu mai doare nimic! Acum, îmi doresc să nu mor niciodată în tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu