(Sursa foto: internet)
Am vorbit întotdeauna deschis despre iubire, despre tot ce înseamnă a fi romantic, despre frumuseţe, despre dăruire, despre fidelitatea de dincolo de a te dărui, despre "până la capătul capătului" şi am avut surpriza să văd cum mulţi "atei în iubire" s-au convertit în iubiri frumoas, dar am avut şi nefericirea să văd cum mulţi "predicatori" au ajuns să o dea hrană temerilor, egoismului...au pierdut o dată şi s-au lăsat ei însuşi pierduţi...în detrimentul singurătăţii de ei înşişi. Au uitat că viaţa este un drum care merită parcurs mereu cu credinţă şi deschidere. Cu încredere şi frumuseţe. Altfel, nu poţi să ajugi să vezi seninul cerului de norii din suflet şi poţi trece pe lângă minuni ratând şi ultimele şanse.
Am încercat ori de câte ori am avut ocazia să le spun oamenilor că sunt frumoşi, că nu există om urât decât dacă noi înşine ne vedem aşa, decât dacă noi le permitem altora să ne facă să credem asta despre noi, dar, din păcate, unii oameni chiar nu vor să vadă partea plină a sufletului lor, iar ceea ce e mai rău se întâmplă când, deşi au medicamentul, preferă să îl arunce, să îl calce în picioare, ajungând să creadă într-o iluzie despre ceea ce ei nu au fost sau nu şi-au fost niciodată. Iluziile nasc monştri. Ne transformă în oameni de carton.
Unii, când le-am vorbit despre faptul că eu cred în filantropie sinceră, în iubire dezinteresată, în dragoste până la sfârşit...mi-au râs în faţă, alţii au vrut să mă convingă despre faptul că trăiesc într-o lume paralelă plină de fluturi roz şi de nori pufoşi, iar cei mai mulţi mi-au spus că fiind un astfel de om nu voi avea decât de pierdut, dar...da, am preferat să pierd fără să mă pierd pe mine însumi.Şi am preferat ca singurul meu câştig să fie o bucurie făcută la timp. Luaţi-o ca pe un cadou din care eu îmi hrănesc sufletul. Fără muguri şi flori nu există niciodată primăvară! Iubirea faţă de oameni este primăvara mea.
În Grădina Ghetsimani, de două ori mi-am întors sufletul pe dos în clipe când cocoşii nu ştiau a cânta de trei ori trădarea ci doar o dată, prelung precum urletele de lupi, cu chip de om şi mâini întinse către cer a tăcere şi resemnare a faptului că viaţa nu e niciodată ceea ce pare şi niciodată nu pare ceea ce este.Şi totuşi am luat credinţa şi iubirea în suflet pentru mai departe.
În Grădina Ghetsimani, m-am dăruit de două ori în timp ce viaţa mă vindea ca pe o repetiţie, ca pe o banalitate, ca pe o eroare într-o matrice unde eu mă încăpăţânam să cred în oameni frumoşi, în dragoste sinceră şi dezinteresată, în atingerea aceea care te schimbă pentru totdeauna, în...iubire şi în mine pentru cel ce mă va iubi vreodată! Şi totuşi, a rămas atâta iubire cât să îmi arate că ea nu există decât prin ea sau printr-o alta la fel de mare.
În clipe grele am învăţat că iubirea nu se caută, nu se cere crezută, nu se întreabă, nu e egoistă...ea pur şi simplu este!
Iubirea nu înseamnă vorbe frumoase ţesute pe încrederea în oameni şi iubirea celuilalt, nu înseamnă sprijin doar înspre sprijinul tău, iar la nevoie să pleci lăsând umerii ce te-au sprijinit să cadă, să cadă, să cadă în mii şi mii de întrebări fără răspuns care te pun mereu la mijloc: "de ce? ce am făcut? cu ce am greşit?"...
Iubirea înseamnă să-ţi doreşti fericirea celuilalt mai presus de a ta, să-i doreşti zâmbetul mai senin decât orice închipuire, să-i doreşti binele chiar şi în împrejurări pe care nu ţi le-ai putut imagina vreodată. Iubirea înseamnă să laşi o anume privire să îţi intre în suflet şi să semene în tine un sentiment fără de moarte. Să semene în tine aşteptări, speranţă, bucuria de a fi, de a simţi. Să laşi un om să îţi atingi sufletul atât de rpofund încât să nu mai ştii unde începi tu şi unde se sfârşeşte el!
Iubirea eşti TU omule frumos care ai îngenuncheat alături de mine în umbră ca eu să nu te văd şi te-ai rugat ca ochii mei să strălucească din nou chiar dacă nu te-aş fi zărit niciodată..., ca fruntea mea să fie senină chiar dacă tu nu ai fi atins-o vreodată, ca inima mea să bată chiar dacă nu ar fi ştiut cântecul numelui tău, dar..., pentru că iubirea nu are nevoie de cuvinte pentru a putea fi auzită...am învăţat că adevărata iubire se simte dincolo de orice cuvânt, de orice tăcere, de orice atingere şi..., pentru prima dată în viaţă mulţumesc vieţii pentru că nu m-a lăsat să mă pierd mie, pentru tine, pentru a putea să mă dăruiesc ţie cu tot sufletul şi dragostea mea fără teamă, fără întrebări, fără reţineri... ca şi cum, doar acolo, în sufletul TĂU, sufletul meu se simte în sfârşit ACASĂ!
Iubirea mea eşti TU...cel care mi-ai locuit inima de la prima atingere şi pe care te-am luat în toate bătăile ei, oriunde mi-am fost! Iubirea mea eşti TU, pentru că altă iubire, eu nu cunosc...Până la tine, va trebui să mă trec pe mine. Şi viaţa. Să duc crucea până sus la cer şi să-l rog pe Dumnezeu să mi te aducă...
8 comentarii:
Într-adevăr în Grădina Gheţimani s-a arătat cea mai mare dragoste care a fost vre-o dată pe pămînt..... şi asta a fost pentru fiecare dintre noi.
Iubirea există pur şi simplu, aşa este. De aici pleacă totul...
Da draga mea, pentru că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi deopotrivă...deşi de atâtea şi atâtea ori I-am întors spatele, L-am neglijat, L-am blasfemiat şi chiar am negat existenţa Lui din cauza unor tristeţi sau dureri.
În această Grădină Ghetsimani despre care am vorbit eu însă, ...este vorba despre un altfel de iubire, o iubire frumoasă, dar pământească..., cu bucurii şi tristeţi, cu greşeli şi împliniri, cu păcate şi cu binecuvântări...
Îţi doresc Sărbători Fericite alături de cei dragi şi multă lumină şi linişte în suflet!
Lisandru...dacă nu ar pleca, noi depre ce am scrie cu atâta dăruire şi frumuseţe? :)
Dacă iubirea este adevărată, ceea ce "pleacă" din ea nu poate fi decât ceva sublim!
O poveste de iubire este viaţa noastră.
Fiecare cu povestea lui.
Eu am avut şansa în viaţă să fiu iubită. Am iubit şi iubesc la rândul meu oamenii şi tot ceea ce mă înconjoară.
Zile pline de iubire, draga mea!
mereu cuvinte minunate despre inima...
In gradina Ghetimani omul a transpirat cu sange !
Bine te revăd Geanina!
Nu ştiu dacă a tututror este o poveste de iubire, dar eu sper că fiecare om, măcar o dată în viaţă a fost iubit cu adevărat şi a iubit!
În privinţa iubirii...nici eu nu mă plâng :). Am trecut prin toate fazele şi mă bucur pentru faptul că am privilegiul să cunosc adevărata iubire aşa cum trebuie să fie ea...iubire :).
În privinţa oamenilor...sunt incurabilă! Nimic nu mă poate convinge de faptul că oamenii nu sunt frumoşi şi nu pot fi iubiţi! Fiecare om este unic şi se comportă unic cu fiecare persoană!
Eu am cunoscut oameni deosebiţi pe care îi port în mine ca şi pe o poveste!
Te mai aştept cu drag!
cherie...mai dureros este că acolo s-a transpirat cu sânge pentru oameni, iar unii încă tot nu am învăţat aproape nimic despre viaţă!
inima este cea care ne arată defapt ce simţim, cum simţim şi intensitatea sentimentului. ea ne este un fel de alarmă a tot ce suntem noi ca oameni, de aceea merită să povestim despre ea cu...frumuseţe!
Mă bucur sincer pentru că laşi semne de cale prin sufletul meu!
Trimiteți un comentariu