Când iubim, iubim. Din tot sufletul. Când
iubim, nu ar trebui să existe jumătăți de măsură. Eu nu cunosc astfel de
iubiri. Ori îmi dăruiesc toată înțelegerea, atenția, grija și sufletul
cuiva, ori nu. Astfel fac și simt și față de copiii mei.
Nu contează dacă ei mă iubesc. Nu contează nici dacă vor simți vreodată
să îmi scrie, să mă sune, să... eu îi iubesc, pentru că...nu știu
altfel! Nu știu cum ar fi să nu îmi mai iubesc copiii, iubitul sau
familia pe care eu am ales-o sau pe cea pe care deja o am! Pot însă să
accept că alții nu simt așa. Sau accept și că unii nici nu mai știu ce
să simtă. Uneori viața este un carusel, dar eu cred că în mijlocul ei
trebuie mereu să găsim un punct de echilibru ca să putem rămâne cu
picioarele pe pământ și să nu ne pierdem pe noi înșine,oamenii care ne
iubesc cu adevărat și caracterul! Când totul se învârte, trebuie să știm
că nu suntem buricul pământului ci aceeiași oameni care ar trebui să se
bazeze pe aceleași persoane ca până atunci. Restul...apar doar pentru a
profita de moment, ocazie sau clipe de slăbiciune! Tot ce simt eu acum
este să opresc pământul puțin și să cobor. Mă simt tristă de parcă nu aș
mai avea cuvinte în mine pe care să știu să le fac să exprime!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu