Un ultim cânt de chitară...

Azi, sufletul meu este o chitară. De ce chitară? Pentru că dintre toate instrumentele, ea știe să plângă cel mai frumos. Chitara este un instrument viu. Poate țipa, poate să se mire, să râdă, să plângă. Mai ales să plângă.
Când am multe întrebări sau nedumeriri, îmi amintesc că demult, știam să cânt frumos la chitară. Nu mai știu. Iubesc însă să o ascult. Îmi amintește de mine și uneori aduce amintiri cu mine. De demult.
Astăzi însă, deloc întâmplător, mă întreb...de ce unii oameni când te au nu știu să te respecte, să te prețuiască și să te iubească? Le dăruiești tot! Tot ce ești. Tot ce simți. Tot ce reprezinți, iar ei nu vor nimic. Vor doar să îți râdă în ceafa sufletului ca o respirație rece și crudă ce te urmărește apoi mulți, mulți ani ca o întrebare ce îți ajunge la osul sufletului sfâșiind continuu: "de ce?". Și nu știi. Nu afli. Nu ai cum! Bântui doar prin viață întrebându-te cum a putut sufletul tău să însemne doar ploaie în vânt, când ai pus în el toate nestematele ființei tale? Și îngenunchezi. Și plângi. Și urli. Și îți ștergi lacrimile. Și înaintezi. Pentru că așa fac oamenii de caracter. Pentru că așa fac cei care iubesc. Iau iubirea cu ei și merg mai departe chiar dacă aceasta e ca un cuțit care înjunghie mereu tot mai adânc. Merg mai departe ca să nu uite. Să nu uite că au iubit, iubesc, chiar dacă nu au fost iubiți. Apoi, după mult timp, în fața noastră apare acel om. Mai matur. La fel de frumos. Mai adâncit în el. Și în viață. Îți surâde și îți cere iertare. Și îți recunoaște iubirea. Și totuși, inima ta nu mai tresare. În fața ta se află doar un străin politicos și frumos pe care nimic din tine nu îl mai recunoaște. El nu știe, dar el a trecut cu timpul și cu toate lacrimile care au curs din tine precum sângele...până nu a mai rămas nimic! Așa însă am aflat cum este să iubești cu adevărat un singur bărbat. De atunci...viața și inima mea se petrece doar între mine și el. Și mă bucur nespus că nu mi-a fost teamă să mai cred în iubire și oamenii care o știu prețui. Mă bucur că am știut acorda din nou chitara pe care tu ai frânt-o lăsând-o fără aripi...

Astfel că, am să îți spun...nimic nu a fost iubire, dacă nu a fost ce trebuia să fie. În viața ta furtunoasă, eu nu am fost decât o altă femeie. Mult timp în viața mea tu ai fost un singur bărbat. Acum însă, nu mai ai nici o definție. Și nu te mira. Mi-ai stors sufletul de tine până nu a mai rămas decât un gust amar.

Drum bun și frumos în viață însă, îți doresc...